Indiferent unde ai merge, fie că este vorba despre un restaurant clasic sau unde predomină conceptul de fine dining, este absolut imposibil să nu găsești un anumit sortiment de preparat de porc, anume coastele de porc la cuptor. Am încercat de nenumărate ori acest preparat, dar, trebuie să recunosc, un singur loc mi-a rămas la suflet și în amintire, Restaurantul Green Garden Resort din Cicârlău, Maramureș.
Practic, negresa este o prăjitură care crește efectiv în cuptor și înglobează ingredientul principal, vișina, care datorită greutății rămâne pe loc. Astfel, vișinele presărate deasupra blatului întins în tavă se autoînglobează și rămân în mijlocul prăjiturii. Este un procedeu care necesită foarte multă atenție și respectarea cu sfințenie a gramajelor ingredientelor. Oricum, pentru un gust desăvârșit vă invit să faceți o incursiune la Pensiunea Lido din Moisei pentru a degusta cea mai bună negresă cu vișine pe care ați mancat-o până acum.
Clătitele bănățene, căci despre ele este vorba, constituie un preparat tradițional bănățean, iar modul de preparare se regăsește în cele ce urmează, dar gustul desăvârșit se poate regăsi la Hotel Ferdinand, iar servirea în acel cadru natural face din acest preparat un deliciu de excepție servit la el acasă.
BBC GoodFood, revista care te face să gătești de plăcere, are deja 6 luni de când a revenit în România. Este un brand care și-a făcut loc în bucătăriile multora dintre noi, iar fanii vechi ai publicației s-au bucurat să regăsească revista la punctele de difuzare a presei.
Comunitatea BBC GoodFood crește de la lună la lună și suntem încântați să vedem entuziasmul noilor membri pe rețelele sociale (facebook și instagram). Aceștia postează zilnic stories și fotografii cu rețetele testate în propriile bucătării, iar numărul menționărilor revistei în mediul virtual indică o creștere a vizibilității brandului în România.
Un alt motiv de bucurie este numărul de abonamente, în continuă creștere. Abonamentele arată apetitul cititorului român pentru conținut de calitate, util și foarte bine detaliat, la îndemâna oricărui pasionat de gătit, indiferent de experiența din bucătărie.
Pasiunea cu care a fost pregătit preparatul, gustul murăturilor “de casă” și mămăliga bine fiartă au creat un preparat pe care este imposibil să nu îl apreciezi. Pentru a fi “tacâmul complet” am asezonat carnea la garniță cu mămăligă cu un roze de casă, o adevărată încântare pentru papilele gustative.
Specialiștii consideră că obiceiul vopsirii ouălor a apărut și s-a manifestat, cu precădere, în zona dintre Munții Balcani și până la ramificațiile nordice ale Munților Carpați, pe cursul inferior și mijlociu al Dunării, fiind ulterior împrumutat în regiunile din jurul acestui areal.
În spațiul locuit de români, prima mențiune documentară despre asocierea sărbătorii pascale cu ouăle roșii apare în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, într-o notă din jurnalul unui călător turc care poposise în acea perioadă în Oradea.
Ca simbol universal al regenerării, oul a fost în mod natural asociat cu echinocțiul de primăvară și anotimpul renașterii naturii, dar și cu prăznuirea creștină a miracolului Învierii lui Iisus Hristos. Astfel, ca element reprezentativ în cadrul obiceiurilor calendaristice de primăvară, oul vopsit sau împodobit cu ornamente tradiționale se transformă în urare pozitivă adresată celor din jur și în simbol al speranței.
Legende populare explică miracolul apariției ouălor roșii sub crucea Răstignirii, acolo unde Maica Domnului (sau Maria Magdalena) așezase un coș cu ouă.
Conform credințele populare, ouăle se vopsesc în ziua de joi (la aromâni, de exemplu: Gioia mari) sau vineri din ultima săptămâna Postului Mare (în Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș), numită și „Vinerea ouălor”, sau în sâmbăta dinaintea Paștelui (în restul regiunilor).
Fără nici un fel de problemă, mi-a fost pus în mână minciogul și mi s-a spus : “Mergeți și alegeți-vă peștele!” Am trecut podețul peste micul pârâu din curtea pensiunii și m-am îndreptat către bazin.
\r\n100g mix pentru salat\u0103 \r\n30g rucola \r\no conserv\u0103 n\u0103ut \r\n3 ardei cop\u021bi \r\n100g quinoa \r\n50g caju \r\n30g migdale f\u0103\u0219ii \r\n2 linguri ulei de m\u0103sline extra-virgin \r\no lingur\u0103 o\u021bet \r\no lingura miere \r\nsare \r\npiper proaspat macinat \r\no rodie \r\n \r\nDressing-ul este foarte simplu: ulei de m\u0103sline, o\u021bet de vin rosu, miere. Po\u021bi adauga in sos si ierburi aromatice si poti folosi in loc de miere sirop de artar sau sirop de agave. Cert este c\u0103 nu exist\u0103 cantit\u0103\u021bi exacte pentru sos, \u00eel po\u021bi ajusta \u00een func\u021bie de gusturile tale. \u0218i dac\u0103 nu \u00ee\u021bi place o\u021betul? Foarte simplu! \u00cel po\u021bi \u00eenlocui cu zeama de l\u0103m\u00e2ie! \r\nEste recomandat s\u0103 folosi\u021bi maionez\u0103 vegetal\u0103, un produs nou \u0219i foarte hr\u0103nitor. Maioneza vegetal\u0103 Inedit este un amestec delicios din lapte de soia, ulei de floarea soarelui \u0219i concentrate natural de l\u0103m\u00e2ie. Este o maionez\u0103 mai u\u0219oar\u0103 dec\u00e2t maioneza clasica din ou. O pute\u021bi folosi \u00een toate re\u021betele clasice care con\u021bin maionez\u0103: salata de vinete, ou\u0103 umplute, salate boef.","title_src":"","link_src":"","title_image_src":"","link_image_src":"","key_words":"salata, toamna","hastags":"#salata","is_advert":0,"post_timestamp":1568531693,"accepted_timestamp":1568531693,"publication_timestamp":1568531640,"live":1,"autor_prenume":"Pro Oltenia","autor_nume":"Redac\u021bie","public_name":"Pro Oltenia","autor_userkey":"c0f99fcc32f24a8b482c5d7b64b89525","autor_image":"user6-pro-oltenia.jpg","nr_comentarii":0,"post_timestamp_view":"10:14 15.09.2019","accepted_timestamp_view":"10:14 15.09.2019","publication_timestamp_view":"10:14 15.09.2019"},{"title":"Cum prepari mur\u0103turi \u0219i conserve perfecte","seo_title":"cum-prepari-muraturi-si-conserve-perfecte","idArticle":601,"short_url":"axc","lead":" Primul lucru de care gospodinele si gospodarii se ingrijesc inainte de conservarea alimentelor este pregatirea borcanelor si a sticlelor pentru conserve si sucuri.","lead_image":"lead-cum-prepari-muraturi-si-conserve-perfecte.jpg","text":" PREG\u0102TIREA RECIPIENTELOR \r\n \r\nPrimul lucru de care gospodinele si gospodarii se ingrijesc inainte de conservarea alimentelor este pregatirea borcanelor si a sticlelor pentru conserve si sucuri. \r\n \r\nEste foarte important ca recipientele sa poata fi inchise ermetic - cu dopuri sau prin capsare si sigilare. In acelasi timp, reusita conservarii depinde in buna masura de felul in care sunt sterilizate ambalajele. \r\n \r\nSterilizarea se face fie prin fierbere in apa, fie la o temperatura ridicata, in cuptor. \r\n \r\nPentru fierbere, puneti borcanele intr-un vas incapator, pe fundul caruia ati asezat un gratar metalic, turnati apa clocotita astfel incat sa fie complet acoperite, si fierbeti timp de 10 minute. Scurgeti borcanele pe un prosop curat de bucatarie si apoi lasati-le sa se usuce intr-un cuptor rece. Opariti capacele, dopurile si garniturile din cauciuc timp de cateva secunde in apa clocotita. \r\n \r\nPentru sterilizare in cuptor, preincalziti cuptorul la 160 grade Celsius si puneti borcanele pe o tava. Tineti 10 minute, lasati sa se raceasca usor, apoi turnati preparatul fierbinte. \r\n \r\nLa gemuri, folositi pentru sigilare hartie cerata si celofan, umeziti-o, apoi, cu partea umezita spre exterior, fixati-le cu elastic. \r\n \r\n1. Conservele de legume \r\n \r\nMuraturile in sare \r\n \r\nMuraturile se pastreaza in borcane de sticla sau de plastic de diferite marimi in functie de cantitatea de legume pusa la murat. In mod traditional, muraturile de iarna se pastrau in butoiase de stejar. \r\n \r\nPrepararea muraturilor \r\n \r\nIntr-o oala mare, se pun la fiert 9 litri de apa cu o jumatate de kilogram de sare si jumatate de litru de otet. Se aseaza in borcane de sticla, de 5-6 litri, bucati de varza rosie, bucati de conopida, alternand cu morcovi si telina taiate felii mai groase, gogonele si ardei lungi. Se infasoara borcanul cu o carpa groasa bine umezita si se toarna fierbinte solutia de apa cu sare si otet (daca este bine infasurat cu carpa uda, borcanul nu plesneste). \r\n \r\nSe pun deasupra cateva boabe de piper, cativa catei de usturoi, 2-3 frunze de dafin si o creanga de marar uscat. Se leaga borcanul cu hartie celofan pusa in doua si se tine la caldura pana se limpezeste apa. Se pune spre pastrare la un loc racoros. \r\n \r\nConservarea muraturilor \r\n \r\nDaca puneti la murat castravetii separat, pentru a-i face mai gustosi si mai rezistenti, adaugati putin mustar in saramura. De asemenea, amaraciunea castravetilor poate fi inlaturata daca, dupa ce sunt taiati felii, se introduc timp de zece minute in lapte putin sarat. \r\n \r\nMucegaiul de la muraturi poate fi impiedicat la randul sau daca puneti in borcan un saculet cu panza rara umplut cu boabe de mustar, care sa acopere bine suprafata muraturilor pana la marginea borcanului. \r\n \r\nVarza se pastreaza un timp mai indelungat daca adaugati din cand in cand cate o bucata de zahar sau ungeti cu smoala neagra interiorul butoiului de lemn. Varza nu se acreste foarte tare daca in butoi se pune o bucata de lemn de mesteacan spalat. \r\n \r\nVinetele \r\n \r\nVinetele se pregatesc fie sub forma de salata fie impreuna cu alte legume in binecunoscuta zacusca. Indiferent de modul in care alegeti sa preparati zacusca, va sfatuim sa coaceti vinetele direct la flacara pentru a avea un aspect mai placut si un gust mai bun. \r\n \r\nSalata de vinete se prepara usor prin coacerea si tocarea vinetelor, dupa care se pun in pungute sau caserole atat cat sa poata fi preparata o data. Daca puneti o cantitate mai mare veti fi obligati sa dezghetati si sa inghetati la loc salata nepreparata si nu va mai avea acelasi gust dupa aceea. \r\n \r\n \r\n2. Conservarea zarzavaturilor \r\n \r\nZarzavaturile se pot conserva fie ca muraturi in saramura preparata pentru celelalte legume, fie prin deshidratare, pentru a le pastra mai bine aroma pentru ciorbe si mancaruri. \r\n \r\nMorcovii, patrunjelul si telina se conserva in mod frecvant prin uscare. \r\n \r\nPrepararea \r\n \r\nZarzavatul se spala bine de pamint, se curata si apoi, fara sa se mai spele, se taie in felii de 1\/2 cm sau mai groase, sau se lasa intregi (radacinile subtiri). Intregi sau felii, se suprapun in 2-3 randuri cu spatii intre ele intr-o tava captusita cu hartie de ziar. Tava se introduce in cuptorul bine incins, unde se lasa 10 minute ca sa se distruga microorganismele (bacterii, mucegaiuri). Dupa aceea, focul se stinge si tava se lasa la cuptor ca zarzavaturile sa se usuce in continuare. Deasemenea se pot usca si folosind alte surse de caldura precum caloriferul, soba de teracota si chiar la soare. \r\n \r\nDupa ce s-au uscat foarte bine, zarzavaturile se pun in saculete din tifon, atarnate de un cui, intr-un loc uscat. Inainte de intrebuintare, zarzavatul se spala bine cu apa calduta de zaharul care s-a caramelizat pe suprafata lui; altfel, supa de carne se va inchide mult la culoare. Zarzavatul proaspat (morcovul) se poate combina cu cel uscat (patrunjel, telina) sau conservat cu sare. \r\n \r\nConservarea legumelor prin uscare \r\n \r\nCiupercile si ardeii se pot pune la uscat uscati insirati pe o ata si agatati undeva la soare ori intr-o incapere aerisita, timp de doua saptamani. \r\n \r\nInainte de utilizare, rehidratati legumele cu apa calda, sau adaugati-le ca atare la unele preparate. Pentru pastrare puteti folosi saculeti din panza ori din hartie. \r\n \r\nLegumele astfel conservate, pot fi folosite timp de pana la doi ani; daca nu sunt complet uscate, trebuie consumate intr-un interval de doua luni. \r\n \r\n3. Conservarea fructelor \r\n \r\nCompoturile \r\n \r\nPentru compoturi, fructele se curata de coaja si de samburi, se taie in jumatati sau sferturi si se aseaza suprapuse, in borcane, cu partea bombata in sus. Siropul rece sau caldut (facut din apa, zahar si vanilie) se toarna peste ele, cat sa le cuprinda, pana la 2-3 cm sub gura borcanelor, ca sa ramana loc sa se dilate lichidul la fiert. \r\n \r\nBorcanele se leaga si apoi se sterilizeaza. Daca fructele sunt mai tari, precum piersicile si caisele, se pun intregi in borcane mai mari, deoarece ramane mult spatiu gol intre ele. Se pot opari in sirop clocotit un minut, ca sa intre mai bine in borcane. \r\n \r\nIn cazul compotului de prune, cand siropul clocoteste, se adauga circa 1\/4 din prunele spalate si curatate de codite. Se amesteca cu lingura in sirop, ca sa se infierbante toate un minut, apoi, fara sa clocoteasca, se scot cu strecuratoarea si se pun intr-o cratita. Cand siropul clocoteste din nou, se pun alte prune, la fel, pana cand se termina toata cantitatea. Prunele se aseaza nepresate in borcane, lasand un spatiu liber de 2-3 cm pana la gura acestora. \r\n4. Fructele uscate prin deshidratare \r\nPe langa binecunoscutele dulceturi si compoturi, fructele pot fi conservate prin uscare la soare sau in cuptor. \r\nPentru uscarea fructelor in cuptor, preincalziti cuptorul la 110 grade Celsius. Alegeti fructe coapte, sanatoase si proaspete si asezati-le pe gratarul metalic al cuptorului. \r\n \r\nFructele uscate in cuptor trebuie lasate sa se raceasca complet inainte de a fi introduse in recipiente. \r\n \r\nPentru a impiedica decolorarea sau innegrirea fructelor in timpul uscarii, le puteti trata mai intai cu un amestec acidulat sau indulcit. Pentru a obtine un amestec acidulat, adaugati 6 linguri de suc de lamaie ori 2 linguri de acid ascorbic (tablete de vitamina C faramitate) intr-un litru de apa calda si amestecati pana la dizolvare. \r\n \r\nPentru a obtine un amestec indulcit, amestecati 250g miere, 250g zahar si 250ml apa intr-o cratita cu fundul dublu. Puneti la foc mic, amestecati pentru a dizolva zaharul si fierbeti cateva secunde. Lasati sa se raceasca. \r\n \r\nPastrati fructele uscate asezate in straturi, cu hartie cerata intre ele, in cutii metalice etanse, sau in cutii transparente daca sunt depozitate la intuneric. \r\n \r\nPentru ca aroma si gustul se accentueaza prin uscare, fructele uscate sunt foarte bune servite ca atare. De asemenea, pot fi folosite in diverse deserturi (salata de fructe, briose cu fructe).","title_src":"","link_src":"","title_image_src":"","link_image_src":"","key_words":"legume, conservare, retete","hastags":"#legume","is_advert":0,"post_timestamp":1567117492,"accepted_timestamp":1567117492,"publication_timestamp":1567117492,"live":1,"autor_prenume":"Pro Oltenia","autor_nume":"Redac\u021bie","public_name":"Pro Oltenia","autor_userkey":"c0f99fcc32f24a8b482c5d7b64b89525","autor_image":"user6-pro-oltenia.jpg","nr_comentarii":0,"post_timestamp_view":"01:24 30.08.2019","accepted_timestamp_view":"01:24 30.08.2019","publication_timestamp_view":"01:24 30.08.2019"},{"title":"Sucurile de var\u0103, esen\u021biale pentru protec\u021bia trupului \u00een sezonul cald","seo_title":"sucurile-de-vara-esentiale-pentru-protectia-trupului-in-sezonul-cald","idArticle":397,"short_url":"apg","lead":" Alege sucurile naturale pline de savoare, perfecte pentru o var\u0103 c\u0103lduroas\u0103! Sunt foarte bune pentru s\u0103n\u0103tatea ta, \u00ee\u0163i dau energie, datorit\u0103 vitaminelor pe care le con\u0163in, te hidrateaz\u0103 \u015fi te ajut\u0103 s\u0103 te men\u0163ii \u00een form\u0103. Indiferent de sucul pe care \u00eel preferi, succesul este garantat.","lead_image":"lead-sucurile-de-vara-esentiale-pentru-protectia-trupului-in-sezonul-cald.jpg","text":" Sucul de rodii \r\n \r\nAre gust dulce acri\u015for, o arom\u0103 aparte \u015fi este foarte r\u0103coritor. Con\u0163ine vitaminele A, C, E \u015fi are o putere antioxidant\u0103 de trei ori mai mare dec\u00e2t a ceaiului verde sau a vinului ro\u015fu. De asemenea, studii recente au ar\u0103tat c\u0103 rodiile reduc colesterolul, diminueaz\u0103 riscul apari\u0163iei bolilor de inim\u0103 \u015fi ale unor forme de cancer. \r\n \r\n \r\nSocata \r\n \r\nSucul \u00eenmiresmat de soc este pu\u0163in acidulat, parfumat \u015fi r\u0103coritor, ideal pentru zilele toride. Pe l\u00e2ng\u0103 gustul bun, are efecte benefice asupra digestiei, contribuie la eliminarea apei din \u0163esuturi \u015fi a toxinelor din organism. \u00cen plus, este indicat \u00een curele de sl\u0103bire, pentru c\u0103 inhib\u0103 pofta de m\u00e2ncare. 100 ml suc de soc con\u0163in doar 38 calorii. \r\n \r\n \r\nSucul de ro\u015fii \r\n \r\nPulpa de ro\u015fii abund\u0103 \u00een vitamina C, dar con\u0163ine \u015fi magneziu, potasiu sau calciu. Sucul, foarte s\u0103\u0163ios, are un con\u0163inut caloric de numai 25 calorii la 100 ml \u015fi este un antioxidant puternic ce protejeaz\u0103 organismul. Este benefic \u00een diverse afec\u0163iuni, ca: obezitate, diabet de tip II, astm, infec\u0163ii pulmonare, reumatism sau boli cardiace. \r\n \r\n \r\nFresh de fructe de p\u0103dure \r\n \r\nSucul natural de fructe de p\u0103dure e gustos, dietetic \u015fi poate fi consumat at\u00e2t ca b\u0103utur\u0103 r\u0103coritoare, c\u00e2t \u015fi ca desert. Afinele au un con\u0163inut bogat \u00een vitaminele A, E, F, PP, B1 \u015fi B2, care sunt u\u015for de asimilat. C\u0103p\u015funile, zmeura \u015fi celelalte fructe de p\u0103dure au propriet\u0103\u0163i tonice, anticancerigene \u015fi combat \u00eemb\u0103tr\u00e2nirea. Jum\u0103tate de cea\u015fc\u0103 de fructe de p\u0103dure con\u0163ine antioxidan\u0163i c\u00e2t cinci por\u0163ii de broccoli, morcovi sau mere. \r\n \r\nSucul de portocale \r\n \r\nFresh-ul de portocale reprezint\u0103 o alegere excelent\u0103 fie c\u0103 \u00eel bei la micul dejun, fie pe plaj\u0103 sau la o \u015fuet\u0103 cu cei dragi. Este delicios, are pu\u0163ine calorii \u015fi e un foarte bun energizant datorit\u0103 vitaminei C pe care o con\u0163ine. Sucul de portocale poate fi consumat simplu, dar \u015fi \u00een combina\u0163ie cu cel de grepfrut, foarte indicat \u00een diete deoarece arde gr\u0103simile. \r\n","title_src":"Unica.ro","link_src":"https:\/\/www.unica.ro\/sanatate\/top-5-sucuri-sanatoase-de-vara-35897","title_image_src":"","link_image_src":"","key_words":"suc, sucuri, vara, fructe","hastags":"#sucuri","is_advert":0,"post_timestamp":1564469215,"accepted_timestamp":1564469215,"publication_timestamp":1564469160,"live":1,"autor_prenume":"Pro Oltenia","autor_nume":"Redac\u021bie","public_name":"Pro Oltenia","autor_userkey":"c0f99fcc32f24a8b482c5d7b64b89525","autor_image":"user6-pro-oltenia.jpg","nr_comentarii":0,"post_timestamp_view":"09:46 30.07.2019","accepted_timestamp_view":"09:46 30.07.2019","publication_timestamp_view":"09:46 30.07.2019"},{"title":"Un deliciu: re\u021bet\u0103 de creme\u0219 - Crem\u0219nit cu crem\u0103 de vanilie","seo_title":"un-deliciu-reteta-de-cremes","idArticle":347,"short_url":"ani","lead":" Un deliciu gastronomic pe care toate gospodinele o s\u0103-l prepare dup\u0103 ce vor prepara prima dat\u0103 o astfel de pr\u0103jitur\u0103 cu un gust magic. U\u0219or de preparat, cu ingrediente s\u0103n\u0103toase \u0219i deloc scumpe.","lead_image":"lead-un-deliciu-reteta-de-cremes.jpg","text":" \r\nIngrediente: \r\n \r\n1,5 l lapte \r\n8 oua \r\n300 g zahar \r\n4 plicuri zahar vaniliat \r\n110 g faina alba \r\n100 g amidon alimentar \r\nAlte ingrediente: 1 pachet foi pentru cremes, 400 ml frisca (eu am pus 600) \r\n \r\nMOD DE PREPARARE \r\n \r\nPreparam galbenusurile de albusuri. Intr-o oala mai mare (eu am ales una mai mica si nu mi-a incaput crema a trebuit sa o mut in alta mai incapatoare) punem la foc mic 1 litru de lapte. \r\n \r\nGalbenusurile le amestecam cu zaharul si zaharul vaniliat intr-un bol pana se omogenizeaza (4-5 minute) apoi adaugam treptat faina, amidonul si restul de lapte rece, adica 500 ml. \r\n \r\nAmestecam bine si apoi rasturnam compozitia peste laptele din oala care deja trebuie sa fie cald. Acum ochii si oala, nu ne dezlipim de ea si cu telul amestecam pana se ingroasa. Trebuie sa amestecam pana crema este mai groasa ca si o budinca. Fara frica ca nu se taie. \r\n \r\nCand s-a ingrosat (o sa observati ca de la un moment dat oricat amestecati nu se mai ingroasa) oprim focul si o lasam deoparte. \r\n \r\nBatem albusurile spuma tare fara zahar si le adaugam in crema calda amestecand usor cu o spatula ca sa incercam sa pastram volumul. Eu nu am mai razbit cu spatula de lemn si am amestecat si cu telul. Punem o foaie pe platou, o incadram cu o forma metalica (nu-i neaparat necesar, daca lasati crema sa se raceasca putin o sa vedeti ca este suficient de tare si sta singura). \r\n \r\nTurnam crema si lasam sa se raceasca si apoi punem tava la rece 2-3 ore (eu am lasat afara ca erau cateva grade). Apoi punem frisca deasupra (eu am avut 600ml pentru ca asa ne place \u201esa se simta\u201d) si peste frisca cealalta foaie pe care am preferat sa o zdrobesc. Deasupra zahar pudra. \r\n \r\nTaiem cu un cutit bine ascutit. \r\n \r\nPoft\u0103 bun\u0103!","title_src":"","link_src":"","title_image_src":"","link_image_src":"","key_words":"reteta, cremes","hastags":"#cremes","is_advert":0,"post_timestamp":1563999609,"accepted_timestamp":1563999609,"publication_timestamp":1563999600,"live":1,"autor_prenume":"Pro Oltenia","autor_nume":"Redac\u021bie","public_name":"Pro Oltenia","autor_userkey":"c0f99fcc32f24a8b482c5d7b64b89525","autor_image":"user6-pro-oltenia.jpg","nr_comentarii":0,"post_timestamp_view":"23:20 24.07.2019","accepted_timestamp_view":"23:20 24.07.2019","publication_timestamp_view":"23:20 24.07.2019"},{"title":"Saramur\u0103 de pui olteneasc\u0103","seo_title":"saramura-de-pui-olteneasca","idArticle":235,"short_url":"aja","lead":" Saramura autentic\u0103 de pui sau pe\u015fte se face prin coacerea c\u0103rnii pe pat de sare \u00eentins pe table fierbin\u0163i, la foc \u00een aer liber \u015fi fierberea ei \u00een ceaun. De aici \u015fi numele. O a doua variant\u0103 este prajirea pieselor de carne \u015fi coacerea legumelor la gr\u0103tar (grill cu c\u0103rbuni sau lemne) iar a treia, cea adaptat\u0103 pentru locuin\u0163ele din ora\u015f\u2026 la tigaie tip grill sau tigaie clasic\u0103 cu pu\u0163in ulei.","lead_image":"lead-saramura-de-pui-olteneasca.jpg","text":" Ingrediente - savoriurbane.com \r\n1 pui mai m\u0103ri\u015for (preferabil de tara) \r\n3-4 ardei grasi sau 2 ardei grasi si 2 ardei usca\u0163i (raci oltene\u015fti) \r\n1 ardei iute mic (optional) \r\n4-5 ro\u015fii mari si zemoase sau o conserv\u0103 de rosii \r\n1 c\u0103p\u0103\u0163\u00e2n\u0103 m\u0103ri\u015foar\u0103 de usturoi \r\npu\u0163in ulei \r\nsare, piper \r\n1 ceap\u0103 (op\u0163ional) \r\n1-2 crengu\u0163e de cimbru uscat \r\nverde\u0163uri la alegere: patrunjel verde, leu\u015ftean \r\n \r\nLegumele folosite la saramur\u0103 sunt ro\u015fiile, ardeii gra\u015fi \u015fi cei iu\u0163i, usturoiul \u015fi, c\u00e2teodat\u0103, ceapa. Re\u0163eta poate varia de la o gospodarie la alta. Desigur c\u0103 vara toate legumele sunt \u00een sezon \u015fi au o arom\u0103 \u015fi un gust mult mai intens. Iarna pute\u0163i alege ro\u015fii la conserva \u015fi ardei cop\u0163i congela\u0163i.","title_src":"","link_src":"","title_image_src":"","link_image_src":"","key_words":"pui,usturoi,saramur\u0103,ardei","hastags":"#saramur\u0103","is_advert":0,"post_timestamp":1563117769,"accepted_timestamp":1563117769,"publication_timestamp":1563117900,"live":1,"autor_prenume":"Elena","autor_nume":"Alexandru","public_name":"Elena Alexandru","autor_userkey":"bb7463aa0e1fb329691fe7fcbbb5d67b","autor_image":"user7-elena-alexandru.jpg","nr_comentarii":0,"post_timestamp_view":"18:22 14.07.2019","accepted_timestamp_view":"18:22 14.07.2019","publication_timestamp_view":"18:25 14.07.2019"},{"title":"Ciorb\u0103 de raci oltene\u0219ti","seo_title":"ciorba-de-raci-oltenesti","idArticle":190,"short_url":"ahh","lead":" Dintre m\u0103nc\u0103rurile specificie \u00een Oltenia la loc de cinste \u00een preferin\u021bele gurmanzilor este ciorba de raci. Nu v\u0103 duce\u021bi cu g\u00e2ndul la viet\u0103\u021bile din balt\u0103, ci vorbim de ardei. Pe c\u00e2t de simpl\u0103 este de preg\u0103tit, pe at\u00e2t de rar se mai pune pe mas\u0103, gospodinele prefer\u00e2nd feluri de m\u00e2ncare sofisticat\u0103.","lead_image":"lead-ciorba-de-raci-oltenesti.jpg","text":" INGREDIENTE \r\n16 bucati ardei raci de cca. 4-6cm lungime \r\n500 g praz sau ceapa galbena \r\n300 g faina \r\ndupa nevoie 50-100ml apa \r\n2 morcovi potriviti \r\n1 pastarnac \r\n500 ml zeama de varza (plus inca 1 litru chiar, pentru dres\/umplut dupa gust) \r\nulei de floarea soarelui \r\nbulion dupa gust (am pus doua linguri) \r\n100 ml pasta de rosii \r\nsare, piper, marar, cimbru, patrunjel \r\n \r\nPREPARARE \r\n1. Intr-o cratita pui 1\/2 apa la clocotit in care vei opari pentru cateva minute racii uscati ca sa ii decupezi mai usor. Poti sa ii dai cateva clocote daca sunt prea crocanti si se sparg la taiere, dar nici prea moi sa nu fie. In nici un caz nu trebuie sa se inmoaie, ca sa poata fi umpluti. \r\nCiorba de raci oltenesti \r\nScoti cotorul si cureti semintele sub jet de apa. Le crestezi varful ca sa nu se sparga la fiert (o mica fanta, nu le tai varful) si ii pui cu gura in jos la scurs. \r\nCiorba de raci oltenesti \r\n \r\n2. Taie ceapa (sau partea alba a prazului) marunt. \r\nCiorba de raci oltenesti \r\nO calesti intr-o tigaie mare in 3 linguri de ulei incins. Cand prazul \/ ceapa devine sticloasa, tragi tigaia deoparte si scoti intr-o farfurie echivalentul unei cepe ca sa o pui in zeama. \r\n \r\n \r\n3. Pune sare, piper, pasta de rosii si amesteci pentru omogenizare. \r\n \r\n4. Adaugi faina toata, amesteci si daca este prea uscat (depinde cat de hidratate sunt legumele) picuri apa rece pana obtii un amestec consistent cu care vei umple racii. Gusta de sare. Este extem de delicios deja. \r\n \r\n5. Umpli ardeii cu compozitia de mai sus, dar nu la refuz pentru ca un pic se mai umfla compozitia. Unii ii sigileaza in acest capat cu faina pentru evita ca umplutura sa iasa din ardei, dar nu functioneaza asta tot timpul. Eu n-am sigilat. \r\n \r\n6. Intr-o oala, se pune la fiert zeama de varza + 1.5 sau 2 litri apa. \r\n \r\n7. Taie morcovii rondele, pastarnacul cubulete. \r\n \r\n8. Cand apa clocoteste, pui morcovul, pastarnacul si ceapa calita oprita in farfurie. \r\n \r\n9. Dupa cateva clocote, pui bulionul (am pus doua linguri) si alta zeama de varza sau apa, vezi ca zeama sa nu fie prea sarata\/acra. \r\n \r\nTragi oala de pe foc alaturi si asezi racii cu grija (cu paleta cu gauri pentru spumuit). Lasi sa fiarba la foc mic, ca sa nu se sparga, cam 30 de minute. \r\n1. Adaugi verdeata si mai dai un clocot. \r\n \r\nPOFT\u0102 BUN\u0102!","title_src":"","link_src":"","title_image_src":"","link_image_src":"","key_words":"raci, ciorba, patrunjel, sare","hastags":"#raci","is_advert":0,"post_timestamp":1562682920,"accepted_timestamp":1562682920,"publication_timestamp":1562682920,"live":1,"autor_prenume":"Pro Oltenia","autor_nume":"Redac\u021bie","public_name":"Pro Oltenia","autor_userkey":"c0f99fcc32f24a8b482c5d7b64b89525","autor_image":"user6-pro-oltenia.jpg","nr_comentarii":0,"post_timestamp_view":"17:35 09.07.2019","accepted_timestamp_view":"17:35 09.07.2019","publication_timestamp_view":"17:35 09.07.2019"},{"title":"Dulcea\u021b\u0103 din coaj\u0103 de lubeni\u021b\u0103","seo_title":"dulceata-din-coaja-de-lubenita","idArticle":151,"short_url":"afu","lead":" Dulcea\u021ba din coaj\u0103 de pepene verde \u2013 ro\u0219u \u2013 lubeni\u021b\u0103. Coji confiate de pepene. Dulcea\u021ba de coji de pepene verde cu vanilie este foarte gustoasa \u0219i foarte util\u0103 \u00een cofet\u0103rie \u0219i patiserie.","lead_image":"lead-dulceata-din-coaja-de-lubenita.jpg","text":" Fructele sunt fierte succesiv \u00een solu\u021bii tot mai concentrate de zah\u0103r cu glucoza, p\u00e2n\u0103 ce \u0219i ultima molecula\u00e2\u0103 de ap\u0103 din \u021besuturile lor este \u00eenlocuit\u0103 cu sirop. \u00cen func\u021bie de dimensiunile fructelor (vorbim \u0219i de fructe \u00eentregi gen par\u0103, piersi\u0103, mandarin\u0103, portocal\u0103, castane sau chiar pepene galben sau ananas) procesul de confiere poate dura \u0219i peste 30 de zile. \u0218i Sicilia este celebr\u0103 pentru aceste fructe confiate (frutta candita). Unele sunt colorate suplimentar \u2013 cire\u0219ele verzi de exemplu. \r\n \r\nDulcea\u021ba din coaja de pepene verde este la \u00eendem\u00e2na oricui \u0219i se prepara usor \u0219i rapid. Dec\u00e2t s\u0103 arunc\u0103m cojile de pepene mai bine le transforma \u00een a\u0219a ceva. Ca la orice dulcea\u021b\u0103, folosim p\u0103r\u021bi egale de fruct \u0219i zahar. \u00cen mod special am t\u0103iat cojile \u00een f\u00e2\u0219ii sub\u021biri \u0219i lungi \u2013 ca s\u0103 le pot folosi \u0219i la decorat torturi. Dar se poate face \u0219i dulcea\u021b\u0103 din coaj\u0103 de pepene m\u0103run\u021bit\u0103 cubule\u021be \u2013 este util\u0103 pentru checuri \u0219i cozonaci.","title_src":"","link_src":"","title_image_src":"","link_image_src":"","key_words":"pepene, dulceata, lubenita","hastags":"#dulceata #lubenita","is_advert":0,"post_timestamp":1562359815,"accepted_timestamp":1562359815,"publication_timestamp":1562359815,"live":1,"autor_prenume":"Pro Oltenia","autor_nume":"Redac\u021bie","public_name":"Pro Oltenia","autor_userkey":"c0f99fcc32f24a8b482c5d7b64b89525","autor_image":"user6-pro-oltenia.jpg","nr_comentarii":0,"post_timestamp_view":"23:50 05.07.2019","accepted_timestamp_view":"23:50 05.07.2019","publication_timestamp_view":"23:50 05.07.2019"},{"title":"Ghiveci slatinean cu ficat de pui","seo_title":"ghiveci-slatinean-cu-ficat-de-vita","idArticle":44,"short_url":"abr","lead":" 300 g ficat de pui \r\n175 ml ulei \r\n200 g ceapa \r\n200 g morcov \r\n400 g cartofi \r\n100 g ardei gras \r\n200 g varza acra \r\n4 catei de usturoi \r\nputina fasole verde proaspata sau conservata \r\no legatura de verdeata \r\n100 g orez \r\n200 g rosii proaspte sau conserva \r\nsare si piper dupa gust","lead_image":"lead-ghiveci-slatinean-cu-ficat-de-vita.jpg","text":" Ficatul se taie, cate patru bucati pentru o portie. Se prajeste. In uleiul fierbinte, separat, se prajeste si ceapa taiata marunt. Se adauga apoi orezul ales si spalat si se stinge cu bulion dizolvat in putina apa. \r\n \r\nTot separat se taie in felii morcovul, varza, ardeiul gras. Se calesc si acestea in grasime, dupa care se pun la fiert. Dup ce au fiert, se ia o tava, in care se amesteca cu ceapa si orezul, mazare si fasolea. \r\n \r\nSe pune piperul pisat si usturoiul, tot pisat. Deasupra se pun cartofii taiati in cuburi si prajiti separat si cate o rosie. Se pune totul la cuptor. Cand este gata se portioneaza si se serveste cald, cu verdeata taiata marunt deasupra.","title_src":"","link_src":"","title_image_src":"","link_image_src":"","key_words":"ghiveci,ficat,slatinean,ardei,ceapa,morcov","hastags":"#ghiveci","is_advert":0,"post_timestamp":1560952120,"accepted_timestamp":1560952120,"publication_timestamp":1560952560,"live":1,"autor_prenume":"Elena","autor_nume":"Alexandru","public_name":"Elena Alexandru","autor_userkey":"bb7463aa0e1fb329691fe7fcbbb5d67b","autor_image":"user7-elena-alexandru.jpg","nr_comentarii":0,"post_timestamp_view":"16:48 19.06.2019","accepted_timestamp_view":"16:48 19.06.2019","publication_timestamp_view":"16:56 19.06.2019"},{"title":"Ciorba de praz cu orez","seo_title":"ciorba-de-praz-cu-orez","idArticle":43,"short_url":"abq","lead":" 1 kg praz \r\n100 g ceap\u0103 \r\n1,5 I ap\u0103 fiart\u0103 \u00eempreun\u0103 cu \r\n2-3 linguri de condiment vegetal \r\n50 g \u0163elin\u0103 \r\n30 g orez \r\n50 ml ulei \r\n1 leg\u0103tur\u0103 p\u0103trunjel \r\n1 leg\u0103tur\u0103 leu\u015ftean \r\n2 linguri bulion \r\n1\/2 I bor\u015f \r\nsare","lead_image":"lead-ciorba-de-praz-cu-orez.jpg","text":" Re\u0163et\u0103 de post - preg\u0103te\u015fti a\u015fa: \r\n \r\nFierbi apa \u00eempreun\u0103 cu condimentul vegetal pentru a se ob\u0163ine zeama pentru ciorbi\u0163\u0103. \u00een aceast\u0103 zeam\u0103, pui ceapa t\u0103iat\u0103 m\u0103runt, orezul \u015fi \u0163elina \u015fi fierbi 30 de minute. \r\n \r\nCure\u0163i prazul, \u00eel tai felii \u015fi \u00eel adaugi \u00een ciorb\u0103 \u00eempreun\u0103 cu uleiul, l\u0103s\u00e2nd totul la fiert timp de 20 de minute. \r\n \r\nAdaugi bor\u015ful clocotit separat \u015fi bulionul. Mai clocote\u015fti pu\u0163in, s\u0103rezi dup\u0103 gust \u015fi presari frunze de leu\u015ftean \u015fi p\u0103trunjel t\u0103iate m\u0103runt.","title_src":"","link_src":"","title_image_src":"","link_image_src":"","key_words":"praz,ciorba,ceapa,bors,orez","hastags":"#praz","is_advert":0,"post_timestamp":1560952200,"accepted_timestamp":1560951852,"publication_timestamp":1560952200,"live":1,"autor_prenume":"Elena","autor_nume":"Alexandru","public_name":"Elena Alexandru","autor_userkey":"bb7463aa0e1fb329691fe7fcbbb5d67b","autor_image":"user7-elena-alexandru.jpg","nr_comentarii":0,"post_timestamp_view":"16:50 19.06.2019","accepted_timestamp_view":"16:44 19.06.2019","publication_timestamp_view":"16:50 19.06.2019"},{"title":"Re\u021bet\u0103 olteneasc\u0103: M\u00e2ncarea Pandurilor","seo_title":"reteta-olteneasca-mancarea-pandurilor","idArticle":8,"short_url":"aah","lead":" Re\u0163eta face parte din proiectul \u201cDescoper\u0103 tradi\u0163iile culinare rom\u00e2ne\u015fti\u201d derulat de agen\u0163ia de rela\u0163ii publice, Russenart Communications \u00een parteneriat cu brandul Arpis. Re\u021beta \u201dM\u00e2ncarea Pandurilor\u201d a fost oferit\u0103 \u0219i preparat\u0103 de Casa Oprescu, gazda proiectului \u00een perioada mai - iunie.","lead_image":"lead-reteta-olteneasca-mancarea-pandurilor.jpg","text":" Ingrediente \r\n80 g c\u00e2rna\u021bi oltene\u0219ti; \r\n80 g c\u00e2rna\u021bi de porc; \r\n70 g tob\u0103; \r\n100 g mu\u0219chi \u021big\u0103nesc; \r\n150 g pulp\u0103 de porc; \r\n200 g ceapa; \r\n100 ml ulei Arpis; \r\n3 linguri bulion; \r\n100 ml sup\u0103 de oase; \r\n100 ml vin; \r\n10 g p\u0103trunjel; \r\nSare, piper, dup\u0103 gust \r\n \r\n \r\nMod de preparare \r\nPulpa de porc, carna\u021bii, mu\u0219chiul \u021big\u0103nesc \u0219i toba se taie \u00een cuburi mari \u0219i se c\u0103lesc \u00een ulei Arpis. La inceput pulpa si apoi restul ingredientelor. \r\n \r\n\u00cen uleiul Arpis r\u0103mas se pr\u0103je\u0219te ceapa, apoi se toarn\u0103 bulionul \u0219i se stinge cu supa de oase; \r\n \r\nSe adaug\u0103 astfel, \u00een sosul ob\u021binut carnea \u0219i vinul \u0219i se condimenteaz\u0103 dup\u0103 gust. \r\n \r\nC\u00e2nd e aproape gata, se presar\u0103 deasupra p\u0103trunjelul tocat m\u0103runt.","title_src":"gustos.ro","link_src":"https:\/\/www.gustos.ro\/sfaturi-culinare\/bucataria-romaneasca\/reteta-olteneasca-mancarea-pandurilor.html","title_image_src":"","link_image_src":"gustos.ro","key_words":"reteta","hastags":"#mancare","is_advert":0,"post_timestamp":1560378883,"accepted_timestamp":1560378883,"publication_timestamp":1560378883,"live":1,"autor_prenume":"Mihai","autor_nume":"Firic\u0103","public_name":"Mihai Firic\u0103","autor_userkey":"182ea20aa0a8e9f5e04a738815223202","autor_image":"user2-mihai-firica.jpg","nr_comentarii":0,"post_timestamp_view":"01:34 13.06.2019","accepted_timestamp_view":"01:34 13.06.2019","publication_timestamp_view":"01:34 13.06.2019"}]'>
Încarcă mai multe articole