Dragă prietene,
Am citit în miezul nopţii răspunsul tău, am rămas înmărmurit şi vreau să-ţi spun că, la fel ca şi tine, sunt consternat şi eu de darurile ce a putut să ni le dea Dumnezeu! Dar ce păcat că nu le preţuim!
Mai mult, am citit din curiozitate, câte ceva despre 1918 şi, ce crezi că am găsit acolo? Ei, păi sunt sigur că ştii: Marea Unire au făcut-o românii adevăraţi, printre care şi Maniu, Mihalache, PNŢCD-UL, iar azi constat că serbează viclean cei ce au luat românilor cam tot ce aveau de vreo 80 de ani încoace. îţi mai aminteşti micul Paris? Bursa de grâu din Balta Brăilei? Ei uite, ei îi îndeamnă pe români să-şi găsească fericirea prin Europa. Păi, de ce am Facut Marea Unire? Dacă azi în loc să facem câte ceva pe aici, pe acest pământ binecuvântat facem pelerinaj prin Europa? După fericire, cică. Rareori am întâlnit un spirit atât de lipsit de orice iluzie în ceea ce priveşte istoria. E foarte corect ceea ce îmi scrii cu privire la politică, e egocentrică dar vreau să spun că are asupra mea efectul unor vomitive şi vreau să spun că în aer pluteşte un iz de tâmpenie şi de idioţenie. Dar viitorul este dimpotrivă sumbru. Da, îmi spui să am răbdare că iarna trece repede şi vine primăvara. Da, sunt optimist, dar vreau să ştii că în ultimii 34 de ani, primăvara pentru mine a fost parcă un duşman. Nu mai sunt flori, parcuri, copaci, au pârjolit totul, construind ură, discordie, dezbinare. Oamenii pe stradă nu mai sunt calzi, nu mai zâmbesc, se privesc cu ură şi răutate, iar dacă vrei să discuţi cu ei, nu se mai poate, aproape că refuză să se şi salute,
PERICOLUL REABILITĂRII TOTALITARISMULUI
Analiză din perspectivă istorică a motivării deciziei ICCJ în cazul Gheorghe Ursu
IICCMER consideră că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la cazul Gheorghe Ursu (Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr 196/F din 17 octombrie 2019, pronunțată de CAB, Secția I Penală, în dosarul 2500/2/2017 – 1030/2017) reprezintă un moment crucial pentru toate instituțiile implicate în condamnarea totalitarismului comunist și în reabilitarea victimelor nevinovate ale acestuia, dar și pentru societatea românească în ansamblul ei. Exonerarea de responsabilitate juridică a membrilor aparatului de securitate direct și indirect implicați în asasinarea disidentului Gheorghe Ursu lovește în fundamentele morale ale societății, reprezintă un pericol la adresa statului de drept și se situează în contradicție flagrantă cu adevărul istoric. Ea creează premisele impunității celor care au fost implicați în crimele politice ale regimului comunist și fragilizează cultura democratică din România, deschizând larg calea reabilitării regimului totalitar.
Deși susține că se întemeiază pe prevederile legilor, codurilor și convențiilor internaționale la care inclusiv România a aderat, în diverse perioade, decizia Înaltei Curți pleacă de la premise discutabile și care nu se verifică factologic.
Pentru a invinge un popor cu propria-i clasa politica este important sa nu o faci violent,o faci treptat si fara scrupule sau jena pentru el, poporul. Metodele arhaice precum a lui Hitler sunt cât se poate de clar depasite.
Ei au creat cu viclenie conditionarea colectiva atit de puternica incat insasi asa -zisa idee de revolta populara colectiva sa nu mai existe, lucreaza neancetat pe mintea omului, in scopul formari indivizilor de la nastere cu aptitudini biologice limitate si înnăscute, continuând sa conditioneze prin reducerea drastica a nivelului si calitatii educatiei,pentru a o reduce la o forma totala a dezastrului calității educationale colective,stiind ei foarte bine ca un individ needucat are doar un singur orizont de gandire limitata, limitand gandirea indivizilor mai mult la preocupari materiale, mediocre, reusind sa-i limiteze pofta de revolta atunci cand s-ar prinde de dezastru catre care este directionat poporul. Ei lupta sa se asigure ca accesul la cunoastere al maselor devine din ce in ce mai dificil si mai elitist masurand decalajul intre oameni si știință, facand ca informatiile destinate publicului larg sa fie anesteziate de continutul subversiv.
Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu” se va desfășura în perioada 16 – 21 iunie 2023, în ciuda unora care-l hulesc pe marele nostru poet, făuritorul limbii române, ce s-a făcut ecoul, inima și sufletul unui popor greu încercat în istoria sa tumultoasă.
El, Eminescu, ignorat astăzi de niște politicieni, și-a creat o piramidă din cuvinte nemuritoare, precum un faraon, sculptând aerul și murmurul apelor, îmblânzind lumina de pe fruntea trandafirului, ca să credem în miracole, ca să credem în miracole și vise. A fost un arhitect al viitorului spiritului românesc, zugravul ce ne-a pictat bisericuțele din pieptul neamului nostru.
Da, Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu” continuă, poposind în Bănie, pentru câteva zile, nume de referință ale literaturii din Asia, Africa, America de Sud, S.U.A., Europa, ajunse repere esențiale ale culturii lumii. De ce vin la Craiova? Pentru că aici, vocea poetului, care este ecoul spuselor lui Dumnezeu, se aude cel mai bine, reverberează altfel cuvintele, ca un miracol deslușit.
După câte am prezentat în trecut despre relația poporului român cu țara, cu clasa politică și cu el însuși, despre părinții noilor și actualilor politicieni, adica fiilor celor din epoca trecută, constat cu surprindere ca relatia noilor politicieni cu poporul este mult mai elevată. Fără îndoială nu se poate face o delimitare clară, pentru că faptele lor, cele de ieri și azi, interferează, avand identitate concretă proprie, desigur, cea mai substanțială, teoretic și speculativ, cu specificatie demnă de istoria poporului român.
După 33 de ani au reusit să construiască o nouă țara moderna, democrată și strălucitoare, în jurul fiilor lor celor de ieri. Părinții lor au reusit să distrugă o întreaga elită naționlă, aruncându-i în gropi comune, asigurandu-se că nu vor fi pomemiți și prinși de urmașii fiilor lor, au reusit să distrugă în totalitate sufletul românesc, au jefuit economia, au început să-și însușească fără scrupule și jenă munca poporului, au înstrăinat tot ce a avut mai de preț această țară, au infometat și alungat din țară peste 6 mil. români. Fiii politici de azi au evoluat și, nu cu mult timp în urmă, au trecut la a-i îngropa pe români în saci de plastic și fără asistența familiei. Au închis bisericile, distrugând singura instituție ce face legătura între suflet și Dumnezeu. Au trecut la tortura și limitare dreptului cetățenesc, condiționând părăsirea domiciliului de efectuarea vaccinului experimental, impus cu forța.
Dupa aproape 33 de ani de haos politic si administrativ, tara arata ca o corabie in deriva, gata sa se scufunde, cel putin asa ne arata ultimele dezvaluiri aparute si dezbatute cu privire la faptele inumane ale celor care trebuiau sa apere si sa orienteze Romania pe un drum sigur spre viitor. S-a intamplat ca dupa un regim politic anchilozat de doctrina ateista modelata si impusa de regimul stalinist din Rusia, sa trecem si noi la politici libere de progres si civilizatie. Asa se petrec lucruruile dupa transformarile incepute in 1990, de cand peste tot in tara de la sate, comune , orase si pana la capitala, din patru in patru ani sa prinda la conducerea acestor structuri in cea mai mare masura oameni nemernici care te fac mai curand sa crezi ca un spirit diavolesc a luat tara in stapanire si pedepseste toate spiritele valoroase, care de teama ori tac, ori parasesc tara.
Dragostea este o stare imaterială, care-l macină sau îl înseninează pe om. Joncțiunea ei cu veracitatea se face printr-un element de tranziție dintre material și imaterial, precum parfumul. Dintre atâtea nuanțe, dragostea despre care scrie Mihai Firică, în cel mai recent volum al lui, sugestiv intitulat Dragostea cu parfum de migdale amare (Editura Vinea, București, 2022), l-a deprins pe cel amar, datorită corespondențelor dintre migdale și parfumul pe care aceste fructe îl lasă la sublimarea lor în produse cosmetice.
Pentru dragoste în sine, așa cum este văzută de către Mihai Firică, există argumente în fi ecare dintre poemele volumului (proiectat în două secțiuni: O singură aripă și Aripa absentă), dar mult mai tentante devin motivele care-i imprimă acesteia parfumul de „migdale amare”: 1. „Tu zâmbești doar seara”, 2. Plecările mele „de acasă și reîntoarcerile cât mai târzii”, 3. Atenuarea temerității de a visa, din cauza absenței celei pe care o iubește („Împachetez visul de insectă / în mii de gesturi cu care vreau să te surprind”), 4. „nu mi s-au mai potrivit pantofi i de copil” (anihilarea inocenței de a mai crede în vorbe), 5. Speranța de a-și lua „La revedere!” și nu „Adio!” de la doamna Ofelia, 6. Persistența minciunilor („am mințit / pentru a nu ucide”), 7. Amintirile sunt atât de puternice, încât sunt identifi cate cu acele femei care i-ar fi putut fi mirese, 8. Complexul de a nu fi de piatră („Să nu te uiți la mine ca la o piatră”), 9. Amărăciunea că nu i-au fost alături, în mod continuu, femei cu știință de carte („sunt doar un jurnal în care scrii în fi ecare zi,/ dar asta se învață la universitate/ din cărți cu file îngălbenite”), 10. Ignorarea numelui celei pe care a iubit-o, cândva („Am știut numele tău, dar l-am uitat”) etc.
Precizări preliminare
Dintotdeauna și în toată lumea familia a fost, și mai este încă, fundamentul al fiecărui om și al oricărei societății.
Astăzi însă, fundamentele familiei și ale societății se zguduie, sunt într-un pericol fără precedent, inclusiv de a fi distruse.
Se promovează cu multă insistenţă, chiar prin legislația unui număr tot mai mare de țări, un „alt tip de familie”, precum numai între bărbați, numai între femei, prin transsexualitate (transgen), prin clonare reproductivă, prin fertilizarea în vitro etc. care afectează grav fundamentele familiei tradiționale și ale societății umane în ansamblul său.
În aceste condiții consider că este bine să procedăm la o abordare comparativă a familiei, respectiv (1) conform învățăturilor din Biblie și (2) pe baza realităților din zilele noastre.