Produsele din carne de mangaliţă, în Cartea Culinară a oraşului Dăbuleni

Produsele din carne de mangaliţă, în Cartea Culinară a oraşului Dăbuleni

13:54 20.09.2019
0

Veşti bune pentru proprietarul unei ferme de porci din rasa mangaliţa. Produsele acestuia au ajuns în Cartea Culinară a oraşului Dăbuleni.

Distribuie articol

Olteanul Dorin Vîrcan a început o afacere de succes după ce, din cauza unor probleme de sănătate, i s-a recomandat să mănânce numai carne de mangaliţă. Iar acum a ajuns să aibă propria fermă cu sute de porci din rasa Mangaliţa. Carnea fără colesterol are mare căutare mai ales pentru cei care frecventează sălile de fitness. Dorin Vîrcan are o fermă de porci Mangaliţa în localitatea Dăbuleni, din judeţul Dolj, iar toate produsele sunt preparate tradiţional.

Carnea de porc light este la mare căutare. „Porcul Mangaliţa este el un porc sănătos, produsele sunt făcute doar cu condimente naturale, deci consumatorul este asigurat că va avea ceva sănătos pe masă. Sunt afumate natural, cu rumeguş. Noi sacrificăm porcii la Dăbuleni, acolo ne ocupăm de absolut tot procesul de pregătire. O carne bună de porc, care chiar să fie de mangaliţă, se recunoaşte foarte simplu.

Porcul de Mangaliţa a fost comparat cu somonul şi poate să fie consumat chiar şi de persoanele cardiace. Dezavantajul rămâne cel al preţului pentru că preparatele costă dublu faţă de celălalte. Un kilogram de slănină ajunge la 30 de lei, toba se vinde cu 38 de lei kilogramul, iar ceafa afumată cu 78 lei kilogramul.


Elena Alexandru

Elena Alexandru

Profesia nu este deloc una ușoară, ci e chiar extrem de solicitantă, plină de dinamism ce aduce noi provocări în fiecare zi. Este însă foarte frumoasa. Recent am împlinit 19 ani de când profesez această minunată meserie.

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă