Noi investiţii! Se schimbă acoperişul Blocului Central de la Spitalul Slatina

Noi investiţii! Se schimbă acoperişul Blocului Central de la Spitalul Slatina

08:34 10.10.2019
0

Se lucrează de zor la Spitalul Judeţean Slatina. Au început lucrările de reabilitare termică a Corpului Central, cea mai mare clădire din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Muncitorii au început deja să schimbe acoperişul.

Distribuie articol

Acest proiect are o valoare de şapte milioane de lei, fondurile fiind alocate în întregime de CJ Olt.

În paralel cu acest proiect, s-a dat ordinul de începere şi pentru modernizarea Corpului Central, fondurile venind prin Compania Naţională de Investiţii.

Firma care a câştigat licitaţia organizată de CNI s-a angajat să presteze servicii de proiectare, să execute lucrări de construcţie, să asigure asistenţa tehnică şi să remedieze orice defecte ale lucrărilor apărute la obiectivul de investiţii. Valoarea contractului se ridică la aproape 16 milioane de lei.

Fondurile necesare refacerii fațadei și reabilitării termice a celei mai mari dintre clădirile spitalului sunt asigurate de Consiliul Județean, termenul de finalizare fiind anul 2021.

„Este o lucrare amplă. E vorba de întreaga reabilitare termică a corpului central, un proiect finanțat de Consiliul Județean, în valoare de 7 milioane lei. Am început anul acesta și singurele lucrări pe care le vom face până la finalul anului vor fi cele de înlocuire a șarpantei, iar anul viitor reabilitarea termică a fațadei și montarea unor storuri metalice exterioare și schimbarea tâmplăriei pentru toate etajele. Termenul este 2021, dar sperăm ca anul viitor să fie gata”, a explicat Cătălin Rotea, managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina.

Clădirea de 8.500 de metri pătraţi, a fost inclusă într-un amplu proiect de reabilitare, documentaţia fiind depusă, anul trecut, la CNI.

În maximum doi ani, parterul şi cele cinci etaje ale Corpului Central urmează să fie reabilitate.


Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă