Lăcomia îmbogăţirii

„Aceasta este soarta celor lacomi de câştig; lăcomia le aduce pierderea vieţii.”. (Pildele lui Solomon 1:19). Omul lacom e nepăsător faţă de suferinţele săracilor pe care-i apasă şi a căror viaţă poate că o scurtează fie prin lipsuri, fie prin violenţă, fie prin diferite practici economice și/sau comerciale. Aceste avertizări arată că lăcomia îmbogăţirii generează numeroase şi grave consecinţe negative rele în întreaga societate.

„Pune-ţi un cuţit la gât, dacă tu eşti lacom.”. (Pildele lui Solomon 23:2). În sfatul acesta, „în gât”, nu există ideea de sinucidere, ci mai degrabă se exprimă nevoia de a ucide lăcomia.

Cel cuprins de lăcomia îmbogăţirii face din acumularea de bunuri materiale și / sau de bani un scop al vieţii sale, trecând cu vederea nevoile sufletului; pe cât îi creşte averea ,pe atât slăbeşte sufletul.

Numeroase și grave sunt problemele de sănătate sufletească și trupească cu care se confruntă o foarte mare parte dintre „bogaţii lumii” din cauza lăcomiei îmbogăţirii, adică din cauză că în prima parte a vieţii îşi cheltuiesc sănătatea pentru avere, iar în cealaltă jumătate, îşi cheltuiesc averea pentru sănătate.

Distribuie articol

Lăcomia îmbogăţirii nu include, în niciun caz și sub nicio formă, acele persoane care au ajuns să deţină bogăţii, putere în societate, glorie, funcţii, titluri (1) prin puterea minţii lor, (2) care au fost dedicate muncii, (3) care au trudit în deplină corectitudine și legalitate. „Dacă un om mănâncă şi bea şi trăieşte bine de pe urma muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu.”. (Biblia, Ecclesiast 13:13).

Într-o societate puternic dezechilibrată, care are şi două clase „nocive”, respectiv cu numeroşi „bogaţi din lăcomie”, și cu foarte mulţi „săraci din lenevie”, răul afectează întreaga societate din cauză că (1) „pe cei ajunşi sus” după alte criterii decât cel al valorii-muncă, bogăţia, puterea, funcţiile îi face să fie neciopliţi, iar (2) „săracii-leneşi” ajung să fie o grea povară pentru societate, mulţi dintre aceştia fiind autori a numeroase și grave fapte antisociale.

Bogaţi-lacomi, care se hrănesc cu mai multă mâncare decât poftă, mor din cauza supra-nutriției (alimentări excesive, ghiftuirii, îmbuibării), în timp ce săracii leneviei, care au mai multă poftă decât mâncare, mor din cauza sub-nutriției (alimentări insuficiente).

Biblia defineşte lăcomia și lenea ca fiind păcate capitale.

Conform Bisericii creștine, „cele şapte păcate capitale”, numite și „cele şapte păcate de moarte” sunt: 1) mândria, 2) zgârcenia, 3) necurăţia, 4) invidia, 5) lăcomia, 6) mânia şi 7) lenea.

În sens religios, păcatul înseamnă o încălcare a legilor lui Dumnezeu, legi care ar trebui transpuse şi în legile sociale.

Omul lacom este acela care este dominat de dorinţa de a acapara cât mai mult; ahtiat, avid, rapace, hapsân, hrăpăreț; care dorește cu ardoare bani, glorie, funcţii, putere în societate.

„Lăcomia îmbogăţirii” trebuie înţeleasă cu sensul de „să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău”, adică:„să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”.

„Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău”, adică „să nu fii lacom”, este una din „Cele 10 Porunci”, dintre care ultimele 5 sunt: „6. Să nu ucizi. 7. Să nu fii desfrânat . 8. Să nu furi. 9. Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău. 10. Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău.”.

„Cineva a afirmat ca avem peste 35 de milioane de tratate juridice pentru a impune Cele 10 Porunci” (Bert Masterson),

Toate păcatele și fărădelegile pe care le facem (inclusiv cele „moderne”), care sunt numeroase și de multe feluri, se cuprind în „cele șapte păcate capitale”.

Aceste păcate se numesc „capitale”, sau „de căpetenie”, pentru că ele sunt izvorul tuturor fărădelegilor săvârşite de om

Oameni lacomi au existat din toate timpurile, dar niciodată atât de mulţi și de agresivi (sub cele mai mascate și mai înşelătoare practici) precum în prezent.

Tot mai mult „Oamenii lacomi ademenesc pe cei săraci cu vorbe linguşitoare şi-i păgubesc de bunurile trebuincioase.”. (Esop).

„Lăcomia clasei conducătoare” este cea mai perfidă, mai agresivă, mai mascată, mai înşelătoare, săvârşită inclusiv prin „legi speciale” făcute pentru propriul interes, și cea mai păgubitoare pentru întreaga societate.

Lăcomia „frauduloşilor demnitari de lux” şi a „maleficilor justiţiari suprastatalii”, din statul paralel, care și-au făcut „legi speciale” pentru propriul interes, este cea care generează cele mai multe și mai grave discriminări, inechităţi şi nedreptăţi marii majorităţi a oamenilor oneşti.

Lacomi sunt acele persoane care doresc mereu tot mai mult, sunt acele persoane care, în obsesia lor după bogăţia materială și după putere (funcţii, titluri) oprimă pe oamenii oneşti. Ei sunt lipsiţi de milă şi de compătimire. Ei sunt atât de înrobiţi de propria lor poftă egoistă după avere, bani și putere (funcţii) în stat și în societate, încât folosesc orice metodă (unii recurgând chiar și la crime) pentru a-şi ajunge scopul. Ei nu au nici un respect pentru cerinţele decenţei, ale bunătăţii și ale legii.

Pe zi ce trece se constată tot mai mult că „Din lăcomie provine mânia, din lăcomie ia naştere dorinţa, din lăcomie rătăcirea şi pierzarea; lăcomia este pricina faptei rele.”. (Hitopadeca).

Lăcomia generează slăbirea puterilor sufletești și trupești, cauzează certuri, îndemnă la furt, înşelătorie, încălcarea legii, crime etc.

Lăcomia se săvârşeşte în mod voit, conștient, de bună voie, fără constrângeri.

Lăcomia se manifestă prin (cel puţin) următoarele forme: avariţie, aviditate, zgârcenie, iubirea de arginţi.

Avariţia este obsesia faţă de acumularea de bunuri şi valori materiale. Ea dă naştere la corupţie, trădare, hoţie, crime, inegalităţii sociale, şi creează cele mai multe și mai grave conflicte între oamenii societăţii, mergând până la anarhie şi la dizolvarea naţiunilor. Avarul mai este definită şi ca fiind atât persoana care e lacomă de a câștiga bani, cât și cea care refuză să dăruiască ceva, ca omul lacom, zgârcit, care adună bani și nu se îndură să-i cheltuiască nici chiar dacă are nevoie.

Aviditatea este o altă formă de exprimare a dorinței arzătoare, nemăsurată, foarte puternică pentru îmbogăţire, pentru putere, funcţii.

Zgârcit este omul care face economii exagerate, evitând chiar și cheltuielile de strictă necesitate, care strânge cu lăcomie bunuri materiale, care este avar, lipsit de generozitate

Iubirea de argint adică „setea de bani”, este unul dintre păcatele capitale care este observat tot mai des în lumea noastră.

Fie că este vorba de conducătorii celor mai importante instituţii ale statului, fie de cei ai instituţiilor publice, toţii „iubitorii de argint” primesc şpăgi și/sau fură din banul public.

Iubirea de argint nu se manifestă în cazul în care aceasta nu depăşeşte „o poftă”, „o dorinţă”, „o preocupare”, „o pasiune” normală, firească pentru dobândirea, prin muncă cinstită, a celor necesare unei vieţi fireşti.

Iubirea de argint manifestată obsesiv şi permanent pentru dobândirea „pe orice cale” din ceea ce nu li se cuvine prin munca lor cinstită trece în sfera patologicului, „a bolii”, „a suferinței” pentru acumularea de averi exorbitante și/sau de putere, funcţii, titluri.

Numeroasele și gravele efecte negative generate de lăcomie pe plan social sunt direct proporţionale cu puterea de decizie (funcţia) pe care o deţine cel care o practică (o are în sânge).

La nivelul celor mai înalte funcţii din stat, lăcomia, prin toate formele sub care se manifestă, dă naştere la inegalităţi sociale, discriminări, nedreptăţi, trădări, corupţie şi creează cele mai multe și mai grave conflicte între oamenii unei societăţi, mergând până la anarhie şi dizolvarea naţiunilor.

Cei care socotesc îmbogăţirea „pe orice cale” drept scop al vieţii lor şi, prin urmare, îşi închină viaţa, timpul, mintea, inima și îşi sacrifică familia acestui scop, ajung să fie unii dintre cei mai nefericiţi oameni, cu sănătatea trupească și sufletească zdrobită, judecaşi de oamenii oneşti ca fiind zgârciţi, nedrepţi, nemiloşi şi cruzi.

Lacomul nu vrea şi nu poate să mai înţeleagă durerile şi lipsurile oamenilor oneşti, căci are de toate.

În întreaga lume sunt numeroase exemple, de-a lungul întregii istorii, de oameni care, fiind stăpâniţi de duhul lăcomiei, au sfârşit fie prin a fi omorâţi de alţii, fie prin a se sinucide, precum a făcut Iuda cel iubitor de bani (care a trădat pentru 30 de arginţi).

Pentru că sănătatea reprezintă nouă zecimi din orice fericire (iar uneori chiar 100%), se mai impune a mai aminti oamenilor lacomi și faptul că, frecvent s-a ajuns în situaţia în care lăcomia îmbogăţirii, a puterii, a funcţiilor pe mulţi ia făcut nefericiţi, ia îmbolnăvit, le-a întunecat mintea, ia făcut neciopliţi, le-a produs moartea.

„Iar dacă tu ai prevenit un păcătos să se abată de la calea lui şi el nu s-a abătut, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ţi-ai mântuit viaţa.” (Biblia, Ezechiel 33. 9).

„Cine are minte, să ia aminte!”

„Cine are urechi de auzit să audă”. (N. T., Luca, 8.3).

Amin!

Bibliografie

https://www.crestinortodox.ro/editoriale/pacatele-capitale-141335.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83cat_capital

https://moldovacrestina.md/sapte-pacate-capitale/

https://adevarul.ro/locale/constanta/cele-7-pacate-capitale-biblie-aduc-moartea-desfranarea-invidia-mandria-lacomia-pantecului-iubirea-arginti-explicatiile-preotilor-1_55134742448e03c0fde96481/index.html

Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcriţa