Casa Domnească de la Curtea de Argeș. Istorie și cultură, deopotrivă

Casa Domnească de la Curtea de Argeș. Istorie și cultură, deopotrivă

17:07 22.10.2019
0

„Descălicătorii de țară, dătătorii de legi și datini” au stabilit aici scaun domnesc astfel, Curtea de Argeș devenind prima capitală a Țării Românești. Locul acesta ocupă o filă importantă din istoria României iar trecutul său abundă de dovezi de glorie. În prezent, Curtea de Argeș este o sursă de comori nebănuite pentru iubitorii de istorie, artă populară, dar și pentru iubitorii frumuseților naturii.

Distribuie articol

Un colț de țară inedit, definit de trecutul glorios, dar și de natura generoasă, Curtea de Argeș ni s-a arătat în toată frumusețea ei la început de august, când am hotărât să petrecem ceva zile în acest adevărat leagăn al istoriei românești.

Gazda noastră în „orașul regilor„, cum i se mai spune orașului Curtea de Argeș, a fost Pensiunea Casa Domnească. Se află într-o zonă favorizată de proximitatea centrului orașului, la doar 150 de metri de piața publică din fața Curții Domnești, și de verdele colinei pe care este amplasată. Într-adevăr, este o locație unică, un loc unde istoria și natura bat la ferestrele pensiunii.

De la intrare ești impresionat de ținuta elegantă a Pensiunii Casa Domnească, silueta impunătoare fiind susținută și completată de imaginea vie a curții verzi și a grădinii înflorite. Un ochi de specialist ar vedea amprenta unui maestru grădinar, care a dispus elementele vii: pomii, florile din ghivece, mușcatele atârnătoare, arbuștii ornamentali într-o perfectă armonie cu celelalte elemente: aleile pietruite, balansoarele, băncuțele și, nu în ultimul rând, toboganul, căsuța pentru pitici și trambulina, adică locul pentru zbenguiala celor mici.

Locul și amplasarea pensiunii, centrul istoric al primei capitale a Țării Românești de la Curtea de Argeș, au inspirat numele Casei Domnești și, de asemenea, standardul ridicat al serviciilor oferite oaspeților săi. În imediata apropiere a Casei Domnești, prezența Bisericii Domnești și a ruinelor domnești Sân Nicoară aduc un plus de istorie, de mândrie locală dar și națională.

DESPRE CASA DOMNEASCĂ

Această pensiune a fost categoric construită și amenajată pornind de la ideea creării stării de relaxare. Aici, de la intrare, ai senzația că ești acasă, o casă elegantă, intimă și caldă. Decorurile, accesoriile, iluminarea și materialele care au fost folosite la amenajarea interioarelor se completează, se îmbină armonios creând atmosfera de căldură, de intimitate.

Camerele Casei Domnești sunt elegante, spațioase și îți vorbesc doar despre relaxare și eleganță. Mobilierul din lemn masiv ce se joacă cu câteva nuanțe de maro este într-o armonie vizuală perfectă cu celelalte elemente de decor: perdelele, cuvertura, covoarele.

În camerele Casei Domnești amenajările în stil clasic sunt completate de dotările moderne. Minibar, telefon, televizor, aparate de aer condiționat, conectare la internet wireless sunt doar câteva elemente ale modernității care susțin șederea confortabilă în această elegantă locație.

Decorurile clasice, prezența șemineului dar și iluminarea odihnitoare și muzica ambientală creează în Casa Domnească o atmosferă de rafinament și eleganță. Sunt disponibile 4 camere twin, 6 camere duble, o garsonieră și un apartament.

RESTAURANTUL CASA DOMNEASCĂ

În același ton de eleganță și rafinament, restaurantul mobilat și accesorizat clasic este un spațiu care oferă clienților săi o atmosferă ușor boemă întreținută de muzica ambientală și, nu în ultimul rând, de profesionalismul personalului. Discret și totuși mereu prezent, personalul care deservește restaurantul Casei Domnești este oricând la dispoziția clienților îndrumându-i cu privire la preparatele din meniu sau cu privire la alegerea băuturilor.

Gama preparatelor oferite de restaurantul Casei Domnești sunt inspirații din bucătăria tradițională românească argeșeană, dar și din bucătăria internațională. Masa se poate servi și pe terasa restaurantului Casei Domnești, un alt spațiu elegant ce continuă, în aceeași notă de rafinament, să completeze atmosfera de excelență a locației.

DESPRE RELAXARE LA CASA DOMNEASCĂ

Cum altfel ar putea fi relaxarea minții și a trupului, aici, la Casa Domnească? Elementele eleganței și ale rafinamentului le regăsim și la acest capitol. La dispoziția clienților săi, Casa Domnească oferă posibilitatea relaxării în jacuzzi, la piscină, în sala de masaj, sala de fitness, în cabina cu hidromasaj sau în saună.

La cerere se pot organiza excursii în zonă: Curtea de Argeș – Lacul Vidraru – Transfăgărășan – Bâlea Lac, care cuprind și vizitarea mănăstirilor din Aninoasa, Slănic, Nămăiești, Robaia, Corbii de Piatră, Văleni, Cotmeana.

Recomandăm din toată inima vizitarea „orașul regilor„, Curtea de Argeș, a împrejurimilor și, bineînțeles, cazarea și masa la Casa Domnească care oferă eleganță, rafinament și profesionalism.


Sursa: Turist prin Romania
Sursa imagine: Pensiunea Casa Domnească, Curtea de Argeș
Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă