România văzută altfel. Imagini superbe cu Transfăgărășanul și Viscri

România văzută altfel. Imagini superbe cu Transfăgărășanul și Viscri

14:08 16.07.2019
0

Una dintre marile pasiuni ale Regeleui Mihai I al României a fost fotografia, Majestatea Sa lăsând albume întregi cu imagini surprinse în călătorii sau la diverse evenimente. Principesa Sofia, una dintre cele cinci fete ale Regelui Mihai, calcă pe urmele ilustrului Său tată și a devenit unul dintre cei mai apreciați artiști fotografi din lume. Zilele trecute, Alteța Sa Regală Principesa Sofia a realizat un nou album cu fotografii de artă, având drept subiect Transfăgărășanul și Făgăraș. De asemenea, Alteța Sa Regală a revenit în satul Viscri pentru a surprinde noi instatanee ale micii așezări rurale, în timpul verii

Distribuie articol

În luna noiembrie 2016, Sofia a participat în Emiratele Arabe Unite, în Dubai, la expoziția de artă „Royal Bridges: Convergences”. Aceasta a prezentat o creație fotografică în cadrul expoziției la care au luat parte artiști, membri ai familiilor regale din Belgia, Bulgaria, Grecia, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Spania, Rusia, Qatar, Dubai, Bahrein, Bhutan, Burundi sau Cambodgia.

În primăvara anului 2017, Sofia a inaugurat prima sa expoziție personală de fotografie din România - "Elementele Naturii", deschisă în foaierul Sălii Media a Teatrului Național "I.L. Caragiale" din București. Expoziția a cuprins 50 de peisaje fotografice realizate de Principesa Sofia în Franța, în Bretania, realizate între anii 2015-2017. În deschidere, Sofia a afirmat: "În ultimii 150 de ani de istorie, membrii familiei mele au avut o contribuție serioasă în domeniul artelor nu doar ca protectori, dar și ca artiști. Îmi doresc să contribui la rândul meu la continuarea acestei tradiții a familiei mele de a ne devota țării noastre și de a face cunoscute în lume tradițiile și viața artistică din România". (wikipedia)


Sursa: România Regală
Pro Oltenia

Pro Oltenia

Agenda ta zilnică va fi făcută printr-un click la www.pro-oltenia.ro şi cele mai interesante noutăţi le vei afla în câteva clipe. Conectaţi la cele mai importante canale de informaţii, cu tehnologie modernă şi folosirea tehnicilor jurnalistice de top, îţi oferim fotografii şi imagini video în exclusivitate. Sursa ta de ştiri online e cu tine: PRO Oltenia!

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă