Turul Mediașului – Industrie și Gastronomie

Turul Mediașului – Industrie și Gastronomie

10:19 25.11.2019
0

Am început ziua de 24 octombrie 2019 cu un soare timid pe cerul Mediașului. O zi perfectă pentru plimbare și… pentru un tur organizat. Clopotnița mare a Bisericii Fortificate se înălța către cerul de un albastru pur, iar orașul părea pregătit pentru a fi descoperit și cunoscut.

Distribuie articol

Un tur turistic care include, în egală măsură, tradiția industrială a orașului, gastronomia săsească și a comunităților locale, dar și istoria de necontestat a celor doi mari viticultori, Caspari și Ambrosi.

Am început ziua de 24 octombrie 2019 cu un soare timid pe cerul Mediașului. O zi perfectă pentru plimbare și … pentru un tur organizat. Clopotnița mare a Bisericii Fortificate se înălța către cerul de un albastru pur, iar orașul părea pregătit pentru a fi descoperit și cunoscut.

Chiar în spatele Bisericii Fortificate, pe o străduță îngustă, o casă evreiească, Casa de lângă Sinagogă, avea să fie punctul de cunoaștere a participanților la Turul Mediașului, dar și de recunoaștere al comunităților minoritare locale.

Gazda noastră, aici, a fost Alexandra Toma care, pe lângă o prezentare a acestei case-muzeu, a făcut în așa fel încât să putem degusta și preparate din bucătăria tradițională evreiască. Tot aici, la Casa de lângă Sinagogă, o colecție delicată și prețioasă de ii și costume populare vechi, din mai multe regiuni ale României, colecție ce aparține doamnei Ligia Pop, a demonstrat interesul pentru moștenirea lăsată de cei ce au trăit și trudit pe meleagurile românești.

Fiind ora prânzului, am fost invitați la Cafe Turrepitz pentru o degustare a unui preparat săsesc cu totul și cu totul special, din punctul meu de vedere: ciorbă de hrean acrită cu moare (zeamă de varză).

După o scurtă prezentare a localului și a locului am plecat cu toții către primul obiectiv industrial cu tradiție din Mediaș, Teracota Mediaș.

Aici, domnul Radu George a avut amabilitatea și plăcerea, totodată, să ne prezinte cu lux de amănunte și demonstrații tehnologia de fabricație a cahlelor și a sobelor de teracotă. Am avut ocazia să “gust” din istoria fabricii și să savurez o tradiție veche de 113 ani.

Ca o dovadă a ospitalității săsești, am avut parte de o degustare tradițională care a cuprins și “jumeri”, cârnați de casă, renumita brânză de Sibiu, zacuscă, tobă și multe alte produse pe care vă las să le descoperiți voi cu proxima vizită pe care o veți face în zona Mediașului.

Tot aici, la Teracota Mediaș, am mai avut parte de o demonstrație a celor de la Transylvania Glass, astfel am fost martor al prelucrării “live” a sticlei. Așa am aflat cum se fac globurile pentru decorarea bradului de Crăciun sau a accesoriilor nelipsite din orice gospodărie.

De la Teracota Mediaș am plecat către punctul terminus al turului: desertul, la propriu și la figurat, la Caspari Mediaș.

La propriu, pentru că și aici, la Caspari Mediaș, am avut parte de o degustare a preparatelor tradiționale săsești, de această dată dulci (lichiu sau hencles), dar și de un istoric al celor doi, Caspari și Ambrosi, cei care au vindecat vița de vie de filoxeră la începutul secolului al XIX-lea.

Istoricul a fost făcut și documentat de Tavi Isăilă și a fost urmat de o degustare de vin. Licorile care pun Mediașul pe harta vinicolă a țării au fost vedetele degustării: de la Caspari – Aurul Târnăvii și Neuburger și de la Ambrosi – Feteasca Regală.

Ca o concluzie a acestui tur pot să afirm cu certitudine un singur lucru, Mediașul are un potențial turistic imens, potențial care poate fi valorificat cu rezultate uimitoare. Tradiția industrială, istorică, completată de preparatele tradiționale și de o degustare de vin fac deliciul oricărui turist.

Poate, pentru unii locuitori ai Mediașului, pare că orașul lor nu are multe de oferit. Dar, credeți-mă, și cu ocazia turului și cu ocazia vizitelor mele, sunt convins că Mediașul este un spațiu unic în România care are o istorie și o cultură care merită cunoscute și aprofundate, o gastronomie inedită și însoțită de vinurile Caspari și Ambrosi.


Sursa: Turist prin Romania
Sursa imagine: Preparate evreiești la Casa de lângă Sinagogă, Mediaș
Adrian Satmaru

Adrian Satmaru

Romania merita mai mult! Avem o tara absolut extraordinara care merita promovata si mediatizata. Din 1996 fac acest lucru si voi continua sa-l fac atat timp cat voi mai putea. Fac tot ce imi sta in putere sa promovez traditia, cultura, istoria si mestesugurile locale. Pana la urma, istoria si cultura definesc un popor.

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă