Țara europeană în care se citește cel mai puțin: România

România e, din nou, coada Europei la citit. Doar 29,5% dintre adulții români au pus mâna pe o carte în ultimele 12 luni; invers, aprox. 70,5% n-au citit niciuna. Media UE e la polul opus: 52,8% au citit cel puțin o carte, deci 47,2% nu au citit. România ocupă ultimul loc între statele UE cu date raportate. Nu e o întâmplare, e un diagnostic recurent, rezultat din cifrele furnizate de Comisia Europeană. De fapt, situația o știm din realitate, multe orașe sau comune fiind lipsite de o librărie. Și asta, în situația în care bibliotecile sunt într-o stare deplorabilă în multe localități.Rafturi de cărți

Nici la cumpărare semnele nu sunt încurajatoare. Pe online, indicatorul cel mai recent arată că, în 2024, doar 5,3% dintre români au cumpărat în ultimele trei luni cărți/reviste/ziare tipărite, iar 2,6% au descărcat e-books sau audiobook-uri — mult sub media europeană. Cu alte cuvinte, majoritatea covârșitoare nici măcar nu intră în „coșul” digital al pieței de carte.

Distribuie articol

Peste toate se așază scumpirea TVA la carte la 11%, parte a pachetului fiscal intrat în vigoare în 2025: manualele școlare, cărțile, ziarele și revistele, pe suport fizic sau electronic, au trecut de la vechea cotă redusă la noua cotă unică. Într-o piață minusculă și fragilă, o creștere de taxe se vede imediat în prețul de la raft, în special acolo unde marjele editorilor și librăriilor mici abia respiră. Rezultatul? Mai puține titluri curajoase, tiraje și mai mici, librării locale care închid mai devreme.

Cauzele sunt mai vechi decât un ciclu bugetar. Educația pentru lectură e lăsată în grija entuziasmului profesorilor, nu a unei politici publice. Rețeaua de biblioteci se subțiază, iar achizițiile publice de carte sunt sporadice și opace. Sprijinul direct pentru autorii contemporani e inconsistent: bugete modeste, granturi rare, programe fără continuitate. În schimb, sistemul favorizează indemnizațiile simbolice acordate la pensie, care sunt utile, dar care nu țin loc de politici pentru creația vie, pentru debutanți, traduceri sau experiment. Așa se ajunge la paradoxul unei literaturi care se naște greu și se citește puțin. Efectul scumpirii TVA peste acest teren arid e previzibil: prețuri mai mari sunt o barieră și mai înaltă la intrare pentru cititorii ocazionali, piață și mai mică, risc mai mare pe fiecare titlu, ofertă mai săracă. Iar datele ne spun că tocmai acești „ocazionali” lipsesc în România, cei care, în alte țări, țin în viață librăriile de cartier și finanțează prin volum literatura locală.

Ce e de făcut? Trei direcții simple, fără retorică patriotică:

Compensarea fiscală inteligentă, nu doar simbolică: revenire la o cotă redusă real stimulativă pentru carte (sau voucher cultural țintit pentru elevi și profesori), până când indicatorii de lectură trec de pragul UE.

Bugete anuale, transparente, pentru biblioteci și achiziții de carte românească, cu criterii clare și raportări publice.

Un ecosistem pentru autori: granturi competitive pe proiect, rezidențe de creație, sprijin pentru traduceri și promovare internațională; deduceri fiscale pentru veniturile din drepturi de autor și scheme de co-finanțare pentru librării independente.

Dacă vrem să ieșim din ultimul loc european, nu ajunge să deplângem „copiii care nu mai citesc”. Spun aceste lucruri ferm, după experiența acumulată ca secretar de stat în Ministerul Culturii, ca manager al CNI Coresi, ca scriitor și cititor, nu în ultimul rând. Trebuie să facem cartea accesibilă, prezentă și relevantă: la preț, în școală, în oraș, în online. Atunci procentele se mișcă și literatura română iese din colțul ei tăcut și precar, înapoi în agora.

Mihai FIRICĂ