Fabrica de componente auto din Rovinari s-a reprofilat și realizează combinezoane. “Astazi când înţelegem impactul crizei pe care o traversam asupra activităţii noastre, ne-am orientat spre noi direcţii: productie de halate de vizitare şi combinezoane de lucru. Noile noastre produse sunt create de ei – colegii nostri devotaţi care îşi doresc să ne rămâna alături şi să înveţe noi abilităţi. Vi le punem la dispoziţie cu credinta că putem face diferenţa pozitivă în modul cum lucraţi şi în vietile lor”, se arată pe pagina de Facebook a fabricii.
Distribuie articol
"Materia primă provine din Republica Moldova, compania aceasta fiind unic importator. Din discuțiile purtate cu managerii companiei, am aflat că au în curs de certificare sanitară și materialele pentru producția de măști medicale. Până la debutul pandemiei, in fabrica de la Rovinari se produceau centuri de siguranță auto. Pentru ca angajații să nu fie trimiși în șomaj tehnic, și ca să se suplinească necesarul de echipamente de protecție de pe piață, conducerea companiei MOVEOS și-a recalificat salariații și iată-i, acum, producând ceea ce este necesar mai mult ca oricând. Prețurile de vânzare au fost stabilite în așa fel încât compania să nu iasă în pierdere, și nu s-a vizat niciun fel de profit. Suntem responsabili, și ne păstrăm sănătatea! ÎNVINGEM!", a declarat primarul din Rovinari, Robert Dorin Filip.
„Suntem o companie de 900 de angajati care trecem, împreună cu toţi ceilalţi, prin criza anului 2020. Lucram în domeniul automotive şi suntem constienţi de impactul pe care il va avea criza asupra noastră. De aceea, ne-am orientat spre direcţii noi care să ajute atât societatea cât şi angajaţii”, au postat reprezentanţii fabricii pe pagina de socializare.
Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.