Sfârșit de misiune - ultimul zbor pe cerul Africii

Sfârșit de misiune - ultimul zbor pe cerul Africii

14:48 15.10.2020
0

Ieri dimineață, ca de zeci de ori în ultimul an, un elicopter IAR-330 L-RM a decolat pentru o misiune de cercetare și însoțire convoi, pe binecunoscută rută ZEBRA. Ca de obicei, militarii ONU de la sol s-au bucurat când ne-au văzut survolând zona, și suntem siguri că nici prin cap nu le-ar fi trecut că pentru noi a fost ultima data când îi însoțim prin lungul lor drum prin deșert.

Distribuie articol

De câteva zile, abia simțit, un fior de nerăbdare se amestecă în ritmul zilnic: pe 15 octombrie se încheie mandatul de un an al detașamentului Carpathian Pumas, iar pe 14 octombrie a fost ultima zi de misiuni. Printre echipaje se vorbește deja de câteva zile, cu o veselie ușor melancolică, despre “ultimul zbor pe cerul Africii”.

Luna septembrie parcă a trecut pe nesimțite, o perioadă plină cu multe zboruri, care au continuat la fel până în ultimul minut. Dacă săptămâna precedentă am executat 11 misiuni (zboruri de cercetare, transport, sprijin convoi) și o evacuare medicală aeriană a unui militar ONU aflat în teren într-o misiune de patrulare, luni la prânz stația a răsunat anunțând o solicitare pentru Forța de Reacție Rapidă (QRF). În baza noastră e liniște, dar situația politică și de securitate a Mali-ului își menține efervescența.

După ultima misiune de cercetare și escortare a convoiului logistic, ultima decolare în cadrul misiunii ONU a avut de fapt loc la amiază, în cadrul unui exercițiu de tip \"HotLoad\" în sprijinul partenerului german. Asemenea exerciții s-au desfășurat periodic, pentru ca militarii care se roteau în cadrul Forței de Reacție Rapidă să fie familiarizați cu procedurile de îmbarcare/debarcare, evacuare de urgență din aeronavă, configurația de transport și nu în ultimul rând pentru acomodarea cu senzația de zbor, totul cu echipament complet, la aproape 40 de grade Celsius.

Un bilanț sumar ne dezvăluie că în ultimul an elicopterele românești au parcurs mai mult de 1200 de ore de zbor în această zona subsahariană, executând aproximativ 300 de misiuni de zbor, dintre care 18 MEDEVAC, cu o rotire a detașamentului la jumătatea intervalului.

#CarpathianPumas #MINUSMA #ONU #Mali

✍????cpt. Mirela Vîță


Sursa: MApN
Pro Oltenia

Pro Oltenia

Agenda ta zilnică va fi făcută printr-un click la www.pro-oltenia.ro şi cele mai interesante noutăţi le vei afla în câteva clipe. Conectaţi la cele mai importante canale de informaţii, cu tehnologie modernă şi folosirea tehnicilor jurnalistice de top, îţi oferim fotografii şi imagini video în exclusivitate. Sursa ta de ştiri online e cu tine: PRO Oltenia!

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă