Școala în pandemie – o temă de maximă importanță

Școala în pandemie – o temă de maximă importanță

10:26 27.10.2020
0

Începutul anului școlar a reprezentat o provocare cu totul deosebită, în contextul pandemiei, nu doar pentru societatea românească, ci practic pentru toate statele care urmează același calendar de activități. Din păcate, nu peste tot copiii s-au putut reîntoarce în sălile de clasă, întrucât în unele comunități răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus a făcut imposibilă reluarea activității didactice „față în față”. La momentul la care scriu acest material, situația devine tot mai complicată, pentru că tot mai multe localități sunt nevoite să instituie noi restricții, iar unele vizează și domeniul învățământului. Aparent, trecerea la învățământul online reprezintă o soluție simplă în vremea pandemiei, dar experiența ultimelor luni ne-a arătat că lucrurile nu stau deloc așa.

Distribuie articol

Problemele tranziției către școala online sunt multiple și au fost analizate atât de către specialiști, cât și de opinia publică, în general. Spectrul acestor probleme este unul cât se poate de cuprinzător: de la dotările instituționale insuficiente și dificultățile de adaptare a cadrelor didactice și a elevilor până la lipsa unor echipamente corespunzătoare în cadrul familiilor cu venituri mici, în particular din mediul rural. În ciuda faptului că dispune de un sector IT puternic, care a beneficiat și de investiții semnificative, România gestionează cu mari dificultăți tocmai problema fundamentală a educației online.

Din păcate, principalul efect este scăderea nivelului de pregătire a elevilor, iar consecințele sunt nu doar la nivelul personal al fiecăruia, ci și la nivelul întregii societăți. Pandemia nu dă deloc semnalul că ar scădea în intensitate și toți experții ne avertizează că urmează o luptă-maraton. Prin urmare, funcționarea în hopuri a sistemului de învățământ poate lăsa în urmă lacune care-și vor pune amprenta, pe termen lung, asupra bunăstării socio-economice, în cele din urmă. Desigur, problemele nu sunt numai în învățământul preuniversitar, ci și în cel superior, pe care îl cunosc foarte bine din perioada nu foarte îndepărtată în care m-am numărat printre liderii mișcării studențești din România.

Este firesc, în aceste condiții, să ne îndreptăm atenția către Guvern și către structurile care au responsabilitatea gestionării directe a sistemului de învățământ. Din punct de vedere legislativ, încă din anul 2011, atunci când a fost adoptată actuala Lege a Educației, există cadrul pentru Platforma școlară de e-learning. Această platformă a fost însă neglijată și a revenit în centrul atenției abia acum, în contextul pandemiei; desigur, nu se pot obține rezultate spectaculoase peste noapte. Tema educației și a funcționării corespunzătoare a sistemului de învățământ – mai ales în condițiile deosebite de acum – ar trebui să reprezinte unul dintre punctele-cheie ale oricărui mesaj electoral din perioada următoare. Pentru toate formațiunile politice care își propun să se implice în actul de guvernare, educația trebuie să reprezinte o prioritate.

deputat Bogdan-Alin Stoica


Pro Oltenia

Pro Oltenia

Agenda ta zilnică va fi făcută printr-un click la www.pro-oltenia.ro şi cele mai interesante noutăţi le vei afla în câteva clipe. Conectaţi la cele mai importante canale de informaţii, cu tehnologie modernă şi folosirea tehnicilor jurnalistice de top, îţi oferim fotografii şi imagini video în exclusivitate. Sursa ta de ştiri online e cu tine: PRO Oltenia!

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă