În județul Vâlcea, s-au înscris un număr de 914 candidați pentru bacalaureat

În județul Vâlcea, s-au înscris un număr de 914 candidați pentru bacalaureat

14:04 24.08.2020
0

Peste 42.700 de candidaţi s-au înscris, la nivel național, în vederea susținerii, începând de luni, 24 august, a probelor din a doua sesiune (august - septembrie) a examenului național de bacalaureat 2020.

În județul Vâlcea, s-au înscris un număr de 914 candidați, dintre care 548 de candidați provin din promoţia 2019-2020, iar 366 de candidați sunt din promoţiile anterioare.

Distribuie articol

Probele scrise sunt programate în săptămâna 24 - 27 august, după următorul calendar:

24 august: Limba și literatura română - E.a)-328 de candidați

25 august: proba obligatorie a profilului - E.c)-652 de candidați

26 august: proba la alegere a profilului și specializării - E.d)-527 de candidați

27 august: Limba și literatura maternă -  proba E.b)

Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor derula în zilele de 28 și 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență la probele de profil din cadrul examenului național de bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice.

Examenul de bacalaureat se va desfășura, în județul Vâlcea, în 7 centre de examen, dintre care 4 centre în municipiul Râmnicu Vâlcea, în concordanță cu proveniența candidaților, respectiv distribuția acestora pe zone geografice, și pentru asigurarea respectării regulilor de distanțare fizică, necesare prevenirii îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2:

-Liceul Constantin Brâncoveanu Horezu- Liceul „Constantin Brâncoveanu” Horezu, Liceul „Preda Buzescu” Berbești;

-Liceul Tehnologic Brătianu Drăgășani- Liceul Tehnologic „Brătianu” Drăgășani, Colegiul Național „Gib Mihăescu” Drăgășani;

-Liceul Tehnologic Petrache Poenaru Bălcești- Liceul Tehnologic „Petrache Poenaru” Bălcești, Liceul Teoretic Măciuca, Liceul Teoretic „Virgil Ierunca” Lădești, Liceul Teoretic Grădiștea;

-Liceul Tehnologic „General Magheru” Râmnicu Vâlcea- Liceul Tehnologic „General Magheru” Rm. Vâlcea, Liceul „George Țărnea” Băbeni, Liceul Teoretic Băile Govora, Liceul Tehnologic „Căpitan Nicolae Pleșoianu”, Liceul Tehnologic „Ferdinand I”, Liceul Tehnologic „Iustinian Marina” Băile Olănești;

-Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea- Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea, Liceul Tehnologic Forestier Râmnicu Vâlcea;

-Colegiul Tehnic Energetic Râmnicu Vâlcea- Colegiul Tehnic Energetic Râmnicu Vâlcea, Liceul Tehnologic de Turism Călimănești;

-Liceul Sanitar „Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea- Liceul Sanitar „Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea, Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea, Colegiul Național „Alexandru Lahovari”, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Liceul de Arte „Victor Giuleanu”, Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” Râmnicu Vâlcea, Liceul „Gheorghe Surdu” Brezoi.

Afișarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) și va fi urmată de etapa depunerii contestațiilor, în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 - 20:00.

La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD).

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

Probele scrise încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Reamintim faptul că toate măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor prevăzute în ordinul comun MEC - MS nr. 4.267/841/2020 sunt valabile și pentru sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.

Nota minimă de promovare pentru fiecare probă este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minim 6 (șase).


Elena Alexandru

Elena Alexandru

Profesia nu este deloc una ușoară, ci e chiar extrem de solicitantă, plină de dinamism ce aduce noi provocări în fiecare zi. Este însă foarte frumoasa. Recent am împlinit 19 ani de când profesez această minunată meserie.

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă