După ce sute de craioveni s-au plâns de aglomerația infernală cauzată de blocarea traficului în centrul Craiovei petru organizarea unui așa-zis raliu Super Rally gen Monte Carlo, sâmbătă s-a produs ceea ce urma să se petreacă din cauza improvizației care domină evenimentul cu care Primăria Craiova se fălește: șase spectatori au fost spulberați de una dintre mașinile de curse. Doi copii sunt printre victime. Echipajele medicale au intervenit iar victimele au fost transportate la spitalul de urgență.
„Victimele au ajuns la UPU în jurul orei 12.10, policontuzionate. Au fost admise în aria de traumatologie a spitalului, iar doi dintre ele au fost eliberate la domiciliu. Celelalte victime sunt în curs de investigare“, a spus Cristiana Geormăneanu, purtător de cuvânt al SJU Craiova, pentru GdS.
Controversatul eveniment a fost promovat intens de către primarul Genoiu și aparatul de propagandă din primărie, pus să trâmbițeze marile realizări în materie de distracție din centrul Craiovei, însă toate mesajele craiovenilor care avertizau asupra pericolului și a disconfortului produs de blocarea traficului au fost șterse de pe rețelele de socializare.
Distribuie articol
Incidentele din traficul craiovean sunt extrem de numeroase și de violente, înmulțindu-se odată cu începerea noului an școlar. Presa locală a semnalat incapacitatea primăriei Craiova de a interveni eficient prin colaborarea cu instituțiile abilitate pentru a preveni evenimente dramatice, însă tocmai RAT Craiova a fost implicat într-un accident înfiorător, soldat cu trei victime. Astăzi chiar a fost acuzat primarul Mihai Genoiu de prosta inspirație de a confuda Monte Carlo cu Bănia pentru a organiza un raliu: După ce ieri un autobuz RAT a luat pe bord un craiovean, azi la raliul lui Genoiu, o mașină de curse a intrat în mulțime, chiar în centrul orașului! (3minute.net)
Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.