Revista Albanica a ajuns la numărul 10

Revista Albanica a ajuns la numărul 10

17:53 14.06.2021
0

La aproape doi ani și jumătate de când vedea lumina tiparului cel dintâi număr, revista cultural-științifică trimestrială Albanica, editată de Asociația Liga Albanezilor din România (ALAR), a ajuns la numărul 10. În paginile celei mai recente apariții găsim, ca de obicei, texte clasice și contemporane, nume prestigioase în istoria culturii albaneze, române și universale, dar și autori care se ostenesc în mod curent în domeniul albanologiei.

Distribuie articol

„Am putea spune că în centrul acestui număr 10 al revistei Albanica se află figura Sfintei Maici Tereza, o personalitate de anvergură universală, care a marcat secolul al XX-lea. Am dedicat nu doar Dossier-ul acestui nume, ci și mai multe alte materiale Maicii Tereza, a cărei origine albaneză este bine cunoscută. Regăsim, de asemenea, în paginile revistei atât texte clasice aparținând unor autori precum Christo Dako sau Ion Aurel Candrea, cât și texte contemporane, semnate de Emilia Persu, Holta Sina Kilica, Jusuf Buxhovi, Adrian Lesenciuc, Rodica Grigore sau marele profesor arbăreș Matteo Mandalà. Desigur, membrii colegiului de redacție și-au adus și ei contribuția prin articole și studii și am continuat și seria dialogurilor dintre Cezar Ivănescu și Viorel Ilișoi”, a declarat redactorul-șef al revistei, Dr. Luan Topciu.

Ilustrațiile acestui număr sunt semnate de Petru Aruștei, Naxhi Bakalli, Gentian Zeka și Ștefan Simion.

Cuprins Albanica – nr. 10

Luan Topciu – Fenomenul Kadare

Christo A. Dako – Importanța europeană a chestiunii albaneze

Dr. Liviu Lungu - Schițe de rememorare: o pagină și mai multe de istorie albaneză (III)

Dossier Maica Tereza: Don Lush Gjergji – Familia Gonxhei Bojaxhiu

Prof. Dr. I. A. Candrea – Importanța limbii albaneze pentru filologia română

Cezar Ivănescu – Viorel Ilișoi – Kagemusha. Șapte zile cu Cezar Ivănescu (III)

Marius Chelaru – Liviu Lungu - Mă bucur cu acei oameni care știu să se bucure alături de mine

Emilia Persu – Cronica albaneză a unor întâmplări cu eroi

Dr. Radu-Cosmin Săvulescu – Aspecte ale creștinismului ortodox în Albania sub stăpânire otomană

Dr. Holta Sina Kilica – Cele patru Codice ekfonetice din perioada bizantină de la Arhiva Centrală a Albaniei. Evanghelia Sfintelor Paști, descoperită în România

Stefan Zweig – Despre Aleksander Moisiu, Lumea de ieri

Medalion – Prezentare Sfânta Tereza de Calcutta

Visar Zhiti – Maica Tereza. Rugăciunile sale: poezii, precum faptele ei

Maica Tereza – Rugăciunile

Jusuf Buxhovi – Însemnările lui Gjon Nikolla Kazazi

Dr. Luan Topciu – Cerul îndepărtat al nostalgiei (sau căutarea timpului pierdut)

Dr. Matteo Mandalà – Corespondența dintre Luigii Pirandello și Giuseppe Schirò

Dr. Adrian Lesenciuc – Corul transformat în cortegiu

Dr. Rodica Grigore – Istorie și memorie în proza lui Ismail Kadare


Pro Oltenia

Pro Oltenia

Agenda ta zilnică va fi făcută printr-un click la www.pro-oltenia.ro şi cele mai interesante noutăţi le vei afla în câteva clipe. Conectaţi la cele mai importante canale de informaţii, cu tehnologie modernă şi folosirea tehnicilor jurnalistice de top, îţi oferim fotografii şi imagini video în exclusivitate. Sursa ta de ştiri online e cu tine: PRO Oltenia!

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă