Concursul de benzi desenate „Puiu Manu” – ediția I, 2025, la Craiova

Concursul de benzi desenate „Puiu Manu” – ediția I, 2025, la Craiova

15:14 17.12.2025
0

Marți, 16 decembrie 2025, începând cu ora 10:00, în Sala 24 a Colegiului Național „Nicolae Titulescu” din Craiova, s-a desfășurat Concursul de benzi desenate „Puiu Manu”, organizat în cadrul proiectului educațional „Scriitori la catedră”, derulat de către Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Craiova, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj). sub coordonarea prof. dr Dan Ionescu.

Distribuie articol

Concursul a fost structurat pe două categorii:

– temă liberă, care a presupus crearea unui personaj original și a unei povești proprii;

– adaptarea unor opere literare în bandă desenată, oferind participanților posibilitatea de a transpune vizual texte literare cunoscute.

Lucrările, realizate manual, au avut între 1 și 3 pagini, fiecare pagină fiind alcătuită din 5–6 cadre, și au fost evaluate de scriitorul Dodo Niță, președintele Asociației Bedefililor din România, o personalitate de referință în domeniul benzii desenate românești.

În urma jurizării, au fost premiați: Eva Săndulescu, Erika Teodosiu, Alexandra Popescu, Mădălina Olaru, Teodora Pîrlea, Daria Donea, Mihai Anghel, Daniel Diaconu, Văduva Matei și Bogdan Moraru.

Concursul „Puiu Manu” se înscrie în seria de inițiative educaționale dedicate stimulării creativității tinerilor, promovării lecturii și încurajării exprimării artistice prin intermediul artei vizuale, contribuind la consolidarea legăturii dintre literatură și educația artistică.


Pro Oltenia

Pro Oltenia

Agenda ta zilnică va fi făcută printr-un click la www.pro-oltenia.ro şi cele mai interesante noutăţi le vei afla în câteva clipe. Conectaţi la cele mai importante canale de informaţii, cu tehnologie modernă şi folosirea tehnicilor jurnalistice de top, îţi oferim fotografii şi imagini video în exclusivitate. Sursa ta de ştiri online e cu tine: PRO Oltenia!

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă