Recital muzical extraordinar, organizat de ALAR la Sinagoga din Timișoara

Recital muzical extraordinar, organizat de ALAR la Sinagoga din Timișoara

15:57 13.03.2023
0

Asociația Liga Albanezilor din România a organizat joi, 9 martie 2023, un recital muzical extraordinar la Sinagoga din Cetate din Timișoara, cu sprijinul Comunității Evreilor din Timișoara și al Federației Comunităților Evreiești din România.

Recitalul a fost coordonat artistic de profesorul și pianistul Piro Gaqi și s-a desfășurat pe două planuri. Ansamblul PlaCello, un cvartet de violoncele de renume mondial, compus din Răzvan Suma, Ella Bokor, Mircea Marian și Soma David, a interpretat lucrări de Charpentier, Händel, Mozart, Rossini și Thoma Gaqi (o lucrare în premieră pentru violoncele), în vreme ce Piro Gaqi (pian) și mezzosoprana Claudia Codreanu au încântat publicul cu lied-uri de Enescu, Ravel, Tonin Harapi, Kristo Kono, Dan Mizrahi sau Tiberiu Brediceanu. Seara s-a încheiat cu „Habanera” din opera „Carmen”, de Georges Bizet, interpretată – într-un aranjament aparținând lui Thoma Gaqi – de toți cei șase artiști.

Distribuie articol

„Ne bucurăm foarte mult că am reușit să ducem la bun sfârșit acest proiect, desfășurat cu sprijinul Comunității Evreilor din Timișoara și al Federației Comunităților Evreiești din România. A fost o seară minunată, un recital de excepție desfășurat într-un loc sacru, în fața unui public numeros și captivat. Am reușit, în Capitala Culturală Europeană, să aducem laolaltă, alături de majoritatea română, minoritatea națională albaneză din România, minoritatea evreiască, dar și reprezentanți ai altor minorități naționale, iar toate au vorbit limbajul comun, universal al muzicii de înaltă calitate”, a precizat președintele ALAR, Dr. Radu-Cosmin Săvulescu.

Deputatul Bogdan-Alin Stoica, reprezentantul minorității albaneze din România, președintele ALAR, Dr. Radu-Cosmin Săvulescu, și coordonatorul Centrului Cultural al ALAR, Dr. Luan Topciu, au fost gazdele evenimentului de la Timișoara. La invitația deputatului Stoica, la recital au fost prezenți și deputații Ovidiu-Victor Ganț (secretarul Camerei Deputaților, reprezentatul minorității germane din România), Iulius-Marian Firczak (comunitatea ruteană) și Ognean Crîstici (minoritatea sârbă), precum și reprezentanți ai Universității de Vest din Timișoara și ai autorităților județene. În public s-a aflat și profesorul și muzicianul Marin Cazacu, managerul Filarmonicii „George Enescu” din București.


Pro Oltenia

Pro Oltenia

Agenda ta zilnică va fi făcută printr-un click la www.pro-oltenia.ro şi cele mai interesante noutăţi le vei afla în câteva clipe. Conectaţi la cele mai importante canale de informaţii, cu tehnologie modernă şi folosirea tehnicilor jurnalistice de top, îţi oferim fotografii şi imagini video în exclusivitate. Sursa ta de ştiri online e cu tine: PRO Oltenia!

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă