Președintele Iohannis și premierul Orban au vizitat, sâmbătă dimineață, Spitalul militar ROL II din curtea Institutului Ana Aslan, o unitate medicală realizată în timp record de către militarii români. Și Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a participat la această vizită.
Președintele Klaus Iohannis a spus că spitalele din România vor fi evaluate „la sânge”, după ce criza Covid-19 va trece, pentru a fi dotate cu tot ce au nevoie, astfel încât țara să poată face față oricărei crize.
Distribuie articol
Președintele României Klaus Werner Iohannis: Am vizitat astăzi Spitalul Militar de Campanie ROL II, un spital realizat în timp record de către militari și personalul medical militar.
România este pregătită pentru a face față cât se poate de bine acestei epidemii și vă asigur că vom lua în continuare toate măsurile necesare pentru a fi și mai bine pregătiți.
Însă oricât de pregătite ar fi autoritățile, și sunt bine pregătite, este foarte important să evitați contactul cu alți oameni!
Evitați să vă atingeți! Evitați să vă îmbrățișați! Evitați cu orice preț să vă întâlniți într-un loc închis cu mai mulți oameni. Respectați toate normele de igienă! Cel mai important lucru este să ne spălăm foarte des pe mâini, să evităm să ne atingem fizic cu alte persoane.
Împreună vom trece prin această criză!
Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.