Aleea către intrarea în pensiunea propriu zisă era flancată pe stânga de un om de zăpadă vesel care te invita către căldură și ospitalitatea bănățeană și, pe partea dreaptă, de o bancă a cerbilor, numai bună pentru un vin fiert sau o răchie bănățeană la ceas de seară.
Distribuie articol
Vara lui 1793, anul în care 71 de familii austriece au stabilit colonia Franzdorf (satul lui Franz), actualul Văliug, colonie alcătuită din familii care urmau să aprovizioneze cu cărbune de lemn fabricile metalurgice de la Reșița pe vremea Imperiului Austriac.
La doar 15 de kilometi de Reșița și la aproximativ 130 de kilometri de Timișoara, comuna Văliug, punctul de pornire al Transsemenicului, uimește prin peisajele unice ale Semenicului și Parcului Național Semenic – Cheile Carașului. Un drum impecabil din punct de vedere rutier, care te duce pe meleaguri unice pe care doar aici le poți descoperi.
Deși ar fi trebuit să pornesc explorarea de la bază către Vârful Gozna și Semenic, am preferat să pornesc de sus în jos, de la stațiunea Semenic, poate și datorită faptului că nu am mai avut răbdare ca peisajul de iarnă să se așeze și peste satul Văliug, de la poalele muntelui. Așa am pornit către prima locație din stațiunea Semenic, La Popasul Cerbului.
De la Văliug, Transsemenicul merge către Slatina-Timiș în serpentine sinuase care te lasă să admiri peisajele de basm ale Banatului Montan. La un moment dat, drumul cotește brusc la dreapta și te orientează într-un urcuș abrupt către stațiunea Semenic. De aici, serpentine strânse și spectaculoase te duc către baza Vârfurilor Semenic și Gozna, platoul care definește întru totul stațiunea Semenic, renumită pentru schi și relaxare. Prima oprire am facut-o chiar la prima locație de pe platou, Pensiunea La Popasul Cerbului, o pensiune care îți asigură tot confortul necesar în orice perioadă a anului.
Afară era o ceață deasă și un frig demn de luna decembrie, dar căldura cu care am fost primit a făcut ca vitregiile naturii să pară ceva total nesemnificativ. Aleea către intrarea în pensiunea propriu zisă era flancată pe stânga de un om de zăpadă vesel care te invita către căldură și ospitalitatea bănățeană și, pe partea dreaptă, de o bancă a cerbilor, numai bună pentru un vin fiert sau o răchie bănățeană la ceas de seară.
Intrarea se face prin restaurant, o sală pentru servit masa in formă de “L”, unde „cerbii, căprioarele și ieduții” au posibilitatea să servească preparate tradiționale făcute de maeștri ai bucatelor tradiționale, unde zâmbetul este cel ce-ți dă bună dimineața și ospitalitatea te însoțește pe tot parcursul zilei.
Camerele primitoare, calde, cu miros de proaspăt, asigură confortul necesar pentru odihna și relaxarea atât de necesare după o zi de schi iarna sau drumeție vara. Aici, la Popasul Cerbului, indiferent de anotimp, fie că este verde tot sau alb tot, salonul de la ultimul etaj al clădirii, constituie piesa de rezistență.
De aici, peisajul Munților Semenic se deschide privirilor și lasă loc de reverie, relaxare și voi bună. Indiferent că te afli în salonul de la etaj sau în restaurantul de la parter, trosnetul lemnelor din șemineu, căldura și ospitalitatea gazdelor condimentează perfect șederea dumneavoastră aici.
De aici, de la Popasul Cerbului, poți ajunge lejer atât la pârtiile de schi pe perioada anotimpului alb, cât și la Vârfurile Semenic, Gozna și la Lacul Vulturilor aflat la doar 1,5 kilometri distanță de pensiune.
La vremea la care am ajuns aici, după o tură de stațiune, m-am bucurat de ospitalitatea bănățeană caracteristică și de o porție de gulaș cu un gust de excepție și o porție de lasagna.
Un lucru este cert, pentru mine, Pensiunea La Popasul Cerbului, este locul unde ospitalitatea bănățeană se completează perfect cu gastronomia locală și peisajul de vis al Parcului Național Semenic – Cheile Carașului.
Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.