Cascada Bigăr din Banatul Montan, una dintre cele mai căutate atracții turistice din România, s-a prăbușit ieri după-amiază, puțin după ora 18!
Motivul este intervenția omului în circuitul apei, a explicat, pentru Deutsche Welle, ghidul de turism Mircea Jumanca și activist pentru protecția mediului. „Travertinul, roca din care este formată acea cascadă, este un calcar care se depune constant odată cu trecerea apei dulci. Dar apa din izbucul care alimenta cascada a fost deviată pentru o păstrăvărie, astfel că roca nu a mai avut parte de necesarul ei natural”, a precizat Jumanca. Acesta ne-a spus că a observat fisuri în corpul cascadei în ultimii doi ani.
Cascada Bigăr din Valea Minișului, județul Caraș Severin, a ajuns de câțiva ani unul dintre locurile cele mai vizitate de turiștii români și nu numai, după ce un site de turism a introdus-o într-un top al celor mai spectaculoase cascade din lume. Mai mulți investitori locali au reușit să atragă fonduri europene pentru diverse proiecte turistice care și-au pierdut, în aceste circumstanțe, obiectul principal de interes.
Distribuie articol
„Avem, din păcate, și o veste neplăcută. Cascada Bigăr, unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița, s-a prăbușit astăzi din cauze naturale”, a anunțat luni pe Facebook Regia Națională a Pădurilor Romsilva.
Cascada a fost necunoscută publicului larg până în 2013, când o fotografie a cascadei Bigăr a ajuns la „The World Geography”, un site care se ocupă de subiecte legate de geografie, natură, destinaţii turistice neobişnuite.
Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.