Cartierul craiovean Făcăi este uitat de către primarul Mihail Genoiu și de administrația pesedistă. O dovedește documentul publicat de către prof. univ. dr. Nicolae Giugea, deputat PNL Dolj, în care Primăria Craiova recunoaște că nu a investit în dezvoltarea cartierului și nici nu are în vedere să o facă. O singură stradă ar fi cuprinsă în planul de asfaltări dar și aceasta este condiționată de anumite lucrări ale Companiei de apă. Cetățenii spun că sunt nemulțumiți și au postat mai multe comentarii după ce documentul a fost făcut public. Primarul Genoiu recunoaște că nu a alocat resurse bugetare pentru Făcăi și nu s-au realizat investiții, ba chiar că nu are în vedere să-i bage în seamă pe cetățenii din zonă din cauză că altele sunt prioritățile sale. Deputatul Giugea crede că salariile din Primăria Craiova reprezintă singura prioritate pentru edilul PSD.
Distribuie articol
Deputatul liberal Nicolae Giugea a scris pe contul său: După îndelungi amânări, Primăria a răspuns solicitării privind informațiile legate de investițiile ce urmează a fi făcute în cartierul Făcăi. Care vor fi acestea? ZERO. Primăria nu are de gând să facă nicio investiție aici. De ce? Nu e greu de bănuit – nu sunt bani. În schimb, sunt bani pentru salarii de mii de euro pe care îi încasează șefii din Primăria Craiova. Când Guvernul a confiscat banii primăriilor, toți edilii din țară, chiar și cei de la PSD au sărit în sus. Singurii care nu au spus nimic au fost cei de la Craiova, deși știau foarte bine că pierd bani pentru investiții.
Iar rezultatul este acesta –ZERO investiții!
Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.