Apropierea sărbătorilor de iarnă nu i-a lăsat indiferenți pe jandarmii vâlceni, motiv pentru care, timp de cateva zile, s-au mobilizat pentru a aduce puțin din magia acestor zile speciale, unei familii nevoiașe de pe raza Comunei Valea Mare.
Distribuie articol
Bunica împreună cu cei doi nepoți: o fetița în vârstă de 5 ani și un băiețel în vârstă de 2 ani, locuiesc în condiții precare , într-o casă foarte veche, nebeneficiind de niciun ajutor material.
Așa că ieri, împreună cu patru doamne profesoare din cadrul Școlii Gimnaziale Bătășani, s-au hotărât să îi i-a prin surprindere familia Badea, care se pregătea pentru serbarea de Crăciun , pentru a le dărui alimente, hainuțe, jucării, obiecte electrocasnice, precum si un pat suprapus.
De asemenea, ,,Moșul,, a venit pregătit și a dorit să meargă la serbarea micuților, unde a împărțit câteva punguțe de cadou copiilor, spre marea bucurie a acestora.
"Suntem încântați că putem contribui într-o mică măsură la fericirea celor mai puțin norocoși , iar comanda Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea mulțumește tuturor persoanelor implicate în această acțiune caritabilă!", au precizat reprezentanţii IJJ Vâlcea.
Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.