LOVITURĂ PENTRU FRF: Dezafilierea Universității Craiova, nulă de drept

LOVITURĂ PENTRU FRF: Dezafilierea Universității Craiova, nulă de drept

11:43 02.09.2025
0

Desființarea dictată de așa-zisul comitet executiv al Federației Române de Fotbal în 20 iulie 2011 este lovită de nulitate absolută, în lumina noilor acte ieșite la iveală.

Practic, odată cu deciziile RIL ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv 19/2023 și 10/2024 se statuează fără putință de tăgadă că actul emis de federație nu a produs niciun efect juridic.

Practic, Fotbal Club Universitatea Craiova este în continuare membru afiliat cu drepturi depline al Federației Române de Fotbal, însă din cauza că a intrat în faliment în 2014 și, implicit, clubul a fost dizolvat, nu mai poate desfășura activitatea.

De asemenea, se cunoaște foarte clar că motivul falimentului este decizia federației care, odată pusă în aplicare, a creat prejudicii uriașe greu de evaluat și care se perpetuează în timp.

Actul juridic care i-a creat premisele FRF-ului să mențină hotărârea abuzivă de excludere a fost decizia nr. 1888 dată în dosarul 8526/2/2011 de ICCJ, decizie prin care s-a admis recursul FRF împotriva sentinței civile 4230 din 25 iunie 2012 a Curții de Apel București.

În cadrul acestei decizii, magistrații ICCJ Corina Corbu, Gheorghița Luțac, Viorica Iancu și Miron Cornel Olaru au stabilit că în ceea ce privește dezafilierea clubului, hotărârea FRF reprezintă un act juridic privat întemeiat pe prevederile OG 26/2000, legea pe care funcționează federația. Însă la data judecării acestui caz, magistrații nu au cunoscut faptul că au fost induși în eroare de către reprezentanții FRF în legătură cu actele depuse la dosar, cum ar fi presupusul statut al FRF sau presupuse adunări generale ale FRF prin care membrii comitetului executiv ar fi fost aleși în funcții.

Nimic mai fals! Deoarece toate aceste acte s-au dovedit ulterior că sunt falsuri și că nu sunt actele Federației Romane de Fotbal. Nefiind actele emanate de federație, nu au nicio valoare juridică.

Distribuie articol

Practic, în cadrul acestui proces, presupușii reprezentanți ai Federației au înaintat instanței de judecată documente cum ar fi: procese verbale ale unor adunări generale de aprobare ale unor statute sau de numire a unor membri ai comitetului executiv unde au participat și au semnat persoane străine de Federația Română de Fotbal și care nu îndeplineau condițiile legale, așa cum a fost tranșat de ICCJ în RIL-ul 19/2023.

Astfel, s-a ajuns la o situație incredibilă prin care Fotbal Club Universitatea Craiova, membru asociat fondator al Federației Române de Fotbal, să fie exclus din federație și din competiții de persoane care nu aveau nicio calitate în federație.

Ulterior, reprezentanții clubului de Fotbal Universitatea Craiova au sesizat Direcția Națională Anticorupție, care în urmă cu circa 3 săptămâni a emis o ordonanță prin care a constatat ca respectivele înscrisuri sunt suspecte de fals dar că nu mai pot face obiectul acțiunii penale având în vedere prescripția răspunderii penale care a intervenit în conformitate cu codul de procedură penală.

Însă legislația română, prin vechiul cod de procedură civilă aplicabil în cauza art 322, prevede revizuirea hotărârilor judecătorești care s-au întemeiat pe documente false urmând ca instanță să constate falsul și să se pronunțe din nou pe fondul cauzei în lumina noilor dovezi.

Astfel, în urma acestor aspecte, Fotbal Club Universitatea Craiova a înaintat cereri de revizuire întemeiate pe acest articol în toate dosarele care au făcut obiectul acestei cauze.

În acest moment nu se mai pune problema cu privire la deznodământul acestor procese, singura întrebare este cum rezolvă FRF și LPF problema patrimoniului pierdut de către club în 2011, cei 14 ani în afara fotbalului și ce se va întâmpla cu clubul implantat în Craiova de către FRF, Blue Lions Capital SA București devenit ulterior prin modificări succesive U Craiova 1948 Club Sportiv SA, autointitulat Universitatea Craiova, structură sportiva care a acaparat cea mai mare parte a bazinului de suporteri pe care Fotbal Club Universitatea i-a avut până în anul 2011, data dezafilierii.

De precizat faptul că nici în prezent actualul club din Craiova care funcționează în Liga I nu este afiliat la Federația Română de Fotbal și evoluează în competiție în afara legii.

Urmează ca în următoarele luni, instanțele să constate oficial abuzul săvârșit împotriva clubului Universitatea Craiova.

Odată cu constatarea nulității actului de excludere, acționarii vor face demersuri pentru revizuirea sentinței Tribunalului Brașov de intrare în faliment și reinserția clubului de fotbal Universitatea Craiova în competiția fotbalistica cât mai curând posibil.

Andrei Craioveanu - Ediție Specială


Sursa: Ediție Specială
Pro Oltenia

Pro Oltenia

Agenda ta zilnică va fi făcută printr-un click la www.pro-oltenia.ro şi cele mai interesante noutăţi le vei afla în câteva clipe. Conectaţi la cele mai importante canale de informaţii, cu tehnologie modernă şi folosirea tehnicilor jurnalistice de top, îţi oferim fotografii şi imagini video în exclusivitate. Sursa ta de ştiri online e cu tine: PRO Oltenia!

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă