Gânduri despre firea omului

Viaţa în general este dureroasă şi noi toţi suntem prinşi într-un ciclu fără speranţă de a dori lucruri, de a le obţine cu orice preţ, apoi de a ne dori şi mai multe şi tot aşa. Din păcate din acest cerc vicios nu mai putem ieşi niciodată. Trebuie să recunoaştem că de câte ori obţinem ceea ce vrem, începem imediat să ne dorim altceva.

Distribuie articol

Orice om s-ar simţi satisfăcut dacă ar ajunge milionar, însă nu ar dura multă vreme şi ar dori mai apoi altceva ce nu are. Aşa sunt fiinţele umane, nesăţioase, niciodată nu sunt satisfăcute, niciodată nu încetează să tânjească pentru mai mult decât au deja. Şi uite aşa se ajunge la o stare foarte deprimantă.

Noi, oamenii, suntem fundamental egoişti, conduşi în tot ceea ce facem de frică de viaţă şi de moarte şi de speranţă de a obţine putere asupra celorlalţi, indiferent dacă ne dăm seamă sau nu de aceasta. Apoi vine şi teama de a ţi se fură într-o bună zi totul, pentru că există pe lume şi oameni care fură bucuroşi, chiar dacă îţi închizi bine uşa când pleci de acasă. Putem spune cu certitudine că cei mai mulţi oameni sunt ispitiţi să facă lucruri rele, cum ar fi să mintă, să fure, să rănească şi chiar să ucidă oameni. Asemenea lucruri apar adeseori când emoţiile noastre ne înving raţiunea.

Cedam în fata poftelor noastre fizice şi ne îndepărtăm de Dumnezeu şi de poruncile lui, motiv pentru care Fericitul Augustin considera că niciun om nu merită mântuirea. Toţi cei care au vrut să schimbe lumea au sfârşit în absurd, pentru că natura păcătoasă e înnăscută în om, precum magnetul în oţel, parfumul în flori şi sărea în apa mării. Fiecare specie se naşte din specia ei: urzică din urzică, viperă din viperă şi omul păcătos din om păcătos. Poate din aceste convingeri, diferiţi gânditori în diferite epoci au văzut omul în termeni diferiţi, de pildă filosoful elveţian Jean Jacques Rousseau, impresionat de frumuseţile naturii a considerat omul civilizat “un animal depravat”.

În antichitate, grecul Protagoras a spus că “omul este măsură a tuturor lucrurilor”. Volter l-a considerat “mai nenorocit decât toate animalele la un loc”. Convins poate că omul este agentul răului pe pământ, scriitorul Dumitru Popescu cu simţul lui subtil de previziune, în poezia Dezagregări, a descifrat codul originii care alimentează tot răul existenţial: “Ciuperca Monstru (ucigătorul virus), s-a ivit din sursele otrăvuri ale lumii, pure la dospit”. Ce poate fi mai convingător, mai adevărat? Acesta mi se pare un set miraculos de reflectare a realităţii. Trist, nu-i aşa, dar adevărat!

Omenirea, şi ca individ, şi că societate, este prinsă în ciclul uriaş al distrugerii şi reînvierii, rezultat al luptei dintre rău şi bine.