EXCLUSIVITATE - Argumente în sprijinul neconstituţionalităţii prevederilor din Codul fiscal cu privire la impozitarea clădirilor, a terenurilor și a mijloacelor de transport

EXCLUSIVITATE - Argumente în sprijinul neconstituţionalităţii prevederilor din Codul fiscal cu privire la impozitarea clădirilor, a terenurilor și a mijloacelor de transport

21:24 02.07.2019
0

Argumente în sprijinul neconstituţionalităţii prevederilor din Codul fiscal cu privire la impozitarea clădirilor, a terenurilor și a mijloacelor de transport declarate ca fiind constituţionale de Curtea Constituțională. Material realizat de Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcriţa.

Distribuie articol

Rezumat

Cu toate că 3 articole din „Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal” [respectiv cele prin care se reglementează impozitul pe clădiri (art. 461 alin. (1), (5) şi alin. (7), impozitul pe teren (art. 466 alin. (1) şi (3), și impozitul pe mijlocul de transport (art. 471 alin. (1) şi alin. (4)], sunt aberante, inechitabile, absurde și discriminatorii fiscal, ele au fost declarate ca fiind constituţionale de Curtea Constituţională prin Deciziile sale nr. 293/2018 şi nr. 568/2018.

Prin acest material se prezintă argumentele în baza cărora se demonstrează că aceste Decizii ale Curţii Constituționale nr. 293/2018 şi nr. 568/2018 încalcă grav art. 16, art. 44 și art. 56 din Constituţia României.

Aceste reglementări au generat, începând cu 1 ianuarie 2016, numeroase și grave efecte negative, dintre care sunt de menţionat:

1. O persoană nu este impozitată pe perioada pe care are în proprietate un bun impozabil. De pildă, o persoană care a avut în proprietate un autoturism 362 de zile, din totalul celor 365 de zile ale anului (la cumpărat pe 3 ianuarie și la vândut pe 30 decembrie din acelaşi an), nu datorează impozit pentru acesta.

2. O persoană este impozitată pe perioada pe care nu are în proprietate un asemenea bun. Spre exemplu, o persoană care a fost înregistrată la 31 decembrie 2018 cu o clădire impozabilă, este impozitată pe întregul an 2019, chiar dacă pe întreg acest an nu mai are în proprietate, nici fizic, acest bun. Prin obligarea unor persoane la plata de impozite pentru bunuri pe care nu le au în proprietate are loc un amestec ilegal și forţat în patrimoniul personal al persoanelor fizice și juridice, echivalent: (a) cu un abuz de drept, (b) cu încălcarea dreptului de proprietate privată, (c) cu introducerea forţată, abuzivă a unor cetăţeni în categoria contribuabililor, (d) cu diminuarea nejustificată a veniturilor unor persoane, și (e) cu încălcarea a însăşi existenţei justiţiei sociale.

3. Statul tratează discriminatoriu persoanele fizice și juridice, (a) atât printr-un tratament diferit pentru persoane aflate în situaţii analoage, (b) cât şi prin a omite să trateze diferit persoane aflate în situaţii diferite.

4. Aşezarea de sarcini fiscale injuste, care nu sunt nici rezonabile, nici echitabile.

5. Stimularea aducerii în ţara noastră a milioane de maşini second-hand a transformat România în groapa de gunoi a Europei.

Materialul prezintă și măsurile ce se impun a fi luate pentru eliminarea numeroaselor și gravelor neajunsuri în discuţie.

1. Esenţa problemei în discuţie

„Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de cei care privesc fără să facă nimic.”.

(Albert Einstein).

„Cei mici, de când este lumea, au suferit din pricina neghiobiei celor mari”.

(La Fontaine, Fabule, II, 4, „Taurii şi broaştele”).

Timp de 64 de ani, între 1 ianuarie 1952 și 31 decembrie 2015, respectiv 38 de ani în economia socialistă și 26 de ani în economia capitalistă, s-a aplicat, fără nicio schimbare, următoarea „regulă cu caracter general”:

1) dobândirea unei clădiri, a unui teren, a unui mijloc de transport se impun cu începere de la 1 a lunii următoare celei în care a fost dobândit;

2) înstrăinarea unei clădiri, a unui teren, a unui mijloc de transport se scade cu începere de la 1 a lunii următoare celei în care au avut loc înstrăinarea.

Începând cu 1 ianuarie 2016 a intrat în vigoare (noul Cod fiscal) „Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”, care, prin cele trei articole cu privire la impozitul pe clădiri (art. 461 alin. (1), (5) şi alin. (7), impozitul pe teren (art. 466 alin. (1) şi (3), și impozitul pe mijlocul de transport (art. 471 alin. (1) şi alin. (4)], reglementează aberant, inechitabil, absurd și discriminatoriu faptul că:

1) impozitul pe clădiri, pe teren, pe mijloacele de transport este datorat pentru întregul an fiscal curent de persoana care a avut în proprietate la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior clădirea, terenul, mijlocul de transport, chiar dacă în anul curent nu le mai are în proprietate;

2) în cazul în care dreptul de proprietate asupra unei clădiri, unui teren, unui mijloc de transport este transmis în cursul unui an fiscal, impozitul va fi datorat de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra clădirii, terenului, mijlocului de transport la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior anului în care se înstrăinează.

Situaţia comparativă a celor două reglementări, foarte diferite, cu privire la impozitul pe clădiri, pe teren, pe mijloacele de transport este prezentată în Anexa nr. 1/1.

Aşa după cum era de aşteptat, aceste trei articole au generat numeroase și mari nemulţumiri în întreaga societate, atât în rândul contribuabililor persoane fizice și juridice, cât şi în rândul unora dintre cele mai importante instituţii ale statului, precum Avocatul Poporului, unităţile de impozite și taxe locale etc.

În consecinţă, aceste trei articole au și fost contestate, ca fiind neconstituţionale, la Curtea Constituţională, atât de către un cetăţean, cât și de Avocatul Poporului.

Spre surprinderea tuturor, Curtea Constituţională, prin Deciziile sale nr. 293/2018 şi nr. 568/2018, a considerat că prevederile din aceste trei articole sunt constituţionale !?, cu toate că, efectiv și în mod real, prin aplicarea acestora au loc atât grave inechităţi și discriminări în rândul contribuabililor, cât și diminuarea însemnată a veniturilor bugetului de stat și ale bugetelor locale.

Spre exemplu, un cetăţean care cumpără o clădire, un teren, un mijloc de transport, și este înregistrat cu el în evidenţa organelor fiscale la data de 31 decembrie a unui an, are obligaţia de a plăti impozitul pentru acesta, fără nicio posibilitate de sustragere.

Un samsar care, în acelaşi an, a cumpărat și a vândut 1.068 de autoturisme, nu a plătit nici un leu impozit, pentru nici unul dintre acestea, sustrăgându-se și de la plata a circa două milioane de euro către bugetul de stat (cazul este real, a ajuns în justiţie și este prezentat și pe Internet).

Prin acest articol se prezintă argumentele prin care se demonstrează că

(1) atât cele 3 articole în discuţie din Codul fiscal, care conţin prevederi aberante, inechitabile, absurde și discriminatorii, și care au fost declarate ca fiind constituţionale de Curtea Constituţională,

(2) cât și cele două Decizii ale Curţii Constituţionale nr. 293/2018 şi nr. 568/2018,

încalcă grav art. 16, art. 44 și art. 56 din Constituţia României, fapt pentru care, efectiv și în mod real, (a) sunt neconstituţionale, și (b) trebuie modificate cât mai repede.

Mărimea acestui material se justifică prin faptul că este o problemă foarte complicată să dovedeşti, argumentat, că cele 3 articole în discuţie din Codul fiscal

(1) conţin prevederi aberante, inechitabile, absurde și discriminatorii,

(2) că în mod greşit au fost declarate de Curtea Constituţională ca fiind constituţionale, și

(3) că se justifică modificarea de urgenţă a acestora.

Consecvent principiului că orice critică a legislaţiei fiscale trebuie să fie benefică pe plan economic și social, să salveze tot mai mulţi contribuabili de la inechităţile și de la discriminările fiscale, materialul de faţă conţine și propuneri concrete, cu certă aplicabilitate practică, prin care să se asigure eliminarea numeroaselor și gravelor neajunsuri existente în art. 461, art. 466 și art. 471 din Codul fiscal.

Alături de alte circa 200 de propuneri ale subsemnatului care au fost adoptate în legislaţia fiscală, sper ca și cele din acest material să fie adoptate în cele 3 articolelor în discuţie, caz în care s-ar asigura o corectă impozitare a circa 10 milioane de contribuabili persoane fizice și juridice, cu o materie impozabilă de aproximativ 9 milioane de clădiri, 6 milioane de mijloace de transport și 12 milioane de terenuri.

Sper ca atât mass-media, specialiştii în domeniu, personalităţile preocupate de înfăptuirea binelui public, cât și autorităţile statului obligate pentru îmbunătăţirea legislaţiei fiscale (precum Ministerul Finanţelor, Guvernul, Parlamentul etc.), să intervină pentru lichidarea numeroaselor şi gravelor neajunsuri prezentate în acest material.

2. Efectele generate de prevederile din „Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal” cu privire la impozitarea clădirilor, a terenurilor și a mijloacelor de transport, admise de Curtea Constituțională ca fiind constituţionale.

„Greşelile legislative sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se frânează dezvoltarea unei ţări întregi şi se afectează, uneori pentru zeci de ani, viitorul ei.”. (Prelucrare, de N. Grigorie Lăcriţa, după „Mihai Eminescu despre politică”).

„Proştii mor, dar prostia rămâne”. (I. L. Caragiale).

Prin admiterea, de Curtea Constituțională, ca fiind constituţionale prevederile din „Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal” cu privire la impozitarea clădirilor, a terenurilor și a mijloacelor de transport, s-au generat numeroase și grave efecte negative, dintre care sunt de menţionat:

1. Bunul dobândit se impune cu începere de la 1 ianuarie a anului următor celei în care s-a dobândit.

2. Bunul înstrăinat se scade cu începere de la 1 ianuarie a anului următor celei în care s-a înstrăinat.

3. O persoană nu este impozitată pe perioada pe care are în proprietate un bun impozabil. De pildă, o persoană care a avut în proprietate un autoturism 362 de zile, din totalul celor 365 de zile ale anului (la cumpărat pe 3 ianuarie și la vândut pe 30 decembrie din acelaşi an), nu datorează impozit pentru acesta.

4. O persoană este impozitată pe perioada pe care nu are în proprietate un asemenea bun. Spre exemplu, o persoană care a fost înregistrată la 31 decembrie 2018 cu o clădire impozabilă, este impozitată pe întregul an 2019, chiar dacă pe întreg acest an nu mai are în proprietate, nici fizic, acest bun. Prin obligarea unor persoane la plata de impozite pentru bunuri pe care nu le au în proprietate are loc un amestec ilegal și forţat în patrimoniul personal al persoanelor fizice și juridice, echivalent: (a) cu un abuz de drept, (b) cu încălcarea dreptului de proprietate privată, (c) cu introducerea forţată, abuzivă a unor cetăţeni în categoria contribuabililor, (d) cu diminuarea nejustificată a veniturilor unor persoane, și (e) cu încălcarea a însăşi existenţei justiţiei sociale.

5. Se impozitează bunuri care nu mai există nici fizic în diferite perioade dintr-un an. Efectiv și în mod real „se aplică „un impozit pe un bun material inexistent”, se aplică „un impozit pe vid”.

6. Statul tratează discriminatoriu persoanele fizice și juridice, (a) atât printr-un tratament diferit pentru persoane aflate în situaţii analoage, (b) cât şi prin a omite să trateze diferit persoane aflate în situaţii diferite. Spre exemplu, atât prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011), cât şi prin cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 octombrie 1987, pronunţată în Cauza Inze împotriva Austriei, paragraful 41), s-a statuat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Constituţie, respectiv de Convenţie, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, ci şi atunci când statele omit să trateze diferit persoane aflate în situaţii diferite.

7. Aşezarea de sarcini fiscale injuste, care nu sunt nici rezonabile, nici echitabile

8. Prin aceste Decizii ale Curţii Constituționale s-a dat un certificat de liberă practică și de bună purtare samsarilor care, prin milioanele de maşini second-hand aduse în ţara noastră, au transformat România în groapa de gunoi a Europei. Conform datelor bazate pe statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), în cazul tranzacţiilor cu maşini second-hand aduse din ţările U.E. și vândute în România, acestea au avut o medie de aproape 52.000 de unităţi vândute în fiecare lună în intervalul ianuarie - martie 2019 . Și în anii precedenţi s-a înregistrat record după record în aducerea de maşini second-hand în România. Spre exemplu, în anul 2017, în România au fost aduse 520.000 de autoturisme second-hand, vârful fiind atins în februarie, când s-a înregistrat recordul de peste 67.000 autoturisme second-hand aduse și vândute. Un samsar de maşini second-hand a fraudat statul român cu circa două milioane de euro prin aducerea în România, în numai circa un an de zile, a 1.068 maşini second-hand . În România au fost înmatriculate milioane de maşini second-hand, cu o vechime de peste 8 ani, aduse din ţările cele mai dezvoltate ale Uniunii Europene, ţări în care respectivele rable au devenit ineficiente pentru a mai fi folosite din cauza gradului mare de uzură fizică și / sau morală, de poluare etc. . Ţările cele mai dezvoltate ale Uniunii Europene nu numai că nu au mai înregistrat serioase cheltuieli cu „igienizarea” parcului auto, prin casarea maşinilor poluante, uzate fizic și / sau moral, dar au mai și încasat sume însemnate prin vânzarea acestora către alte ţări, precum și de România, „fruntaşă” la capitol „groapa de gunoi a Europei cu maşini second-hand”.

3. Exemple prin care se demonstrează că prevederile criticate sunt

atât aberante, inechitabile, absurde și discriminatorii, cât şi neconstituţionale.

„Nimic bun nu se învaţă , nici nu se însuşeşte fără exemple”.

(„Nemo recte sine exemplo docetur aut discitur”).

„Cuvintele te învaţă, exemplele te pun în mişcare”. (Maximă veche).

În cele ce urmează se demonstrează că prevederi le în discuţie sunt (a) atât aberante, inechitabile, absurde și discriminatorii, (b) cât şi neconstituţionale prin faptul că contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) - (4) și (8), şi art. 56 alin. (2) din Constituţia României, redate mai jos (sublinierile îmi aparţin).

Pentru a înţelege cât mai corect și pe deplin problema în discuţie, sunt prezentate și unele exemple cât mai edificatoare în acest sens.

Pentru simplificarea problemei în discuţie, și pentru a asigura o mai uşoară înţelegere a acesteia, exemplele care urmează sunt cu privire la impozitul pe mijloacele de transport, care sunt și cele mai reprezentative ca urmare a faptului că, în perioada 1 ianuarie 2016 – 31 decembrie 2019, au fost implicate în acte de vânzare – cumpărare de mijloace de transport (în special autoturisme second-hand) circa 5 milioane de persoane fizice și juridice.

Concluziile desprinse din aceste exemple sunt la fel de valabile și în cazul

1) datei de la care se datorează impozitul pe clădiri şi impozitul pe terenuri, în cazul dobândirii unei clădiri și/sau a unui teren:

2) data de la care se scade impozitul pe clădiri și impozitul pe terenuri, în cazul înstrăinării unei clădiri și/sau a unui teren.

Exemplul 1. Vânzarea unui autoturism în anul 2019:

1.1. Persoana „A” vinde persoanei „B”, pe data de 3 ianuarie 2019, un autoturism.

1.2. Persoana „B” vinde persoanei „X”, pe data de 31 decembrie 2019, autoturismul cumpărat de la persoana „A”.

Persoana „B” a fost proprietara respectivului autoturism timp de 362 de zile, din totalul celor 365 de zile ale anului 2019.

1.3. Persoana „X” vinde persoanei „Y”, pe data de 4 ianuarie 2020, autoturismul cumpărat de la persoana „B”.

Persoana „X” a deţinut în proprietate autoturismul cumpărat de la persoana „B” numai 5 zile, respectiv o singură zi din anul 2019 și 4 zile din anul 2020.

În baza alineatelor (1), (2) şi (4) ale art. 471 din Codul fiscal:

1.4. Persoana „B”, cu toate că a avut în proprietate acest autoturism 362 de zile, din totalul celor 365 de zile ale anului 2019, NU a datorat impozit pentru acest autoturism.

1.5. Persoana „X”, care a cumpărat pe 31 decembrie 2019 autoturismul de la persoana „B”, pe care l-a vândut persoanei „Y” pe data de 4 ianuarie 2020, chiar dacă la avut în proprietate numai 5 zile, datorează impozitul pentru acest autoturism pentru întregul an 2020, și aceasta din cauză că, în anul 2020, este înregistrată în evidenţa organelor fiscale, la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior (adică la 31 decembrie 2019), cu respectivul mijloc de transport.

Concluziile care se desprind din exemplul 1:

1.6. Persoana „B”, care a avut în proprietate autoturismul 362 de zile, din totalul celor 365 de zile ale anului 2019, NU a datorat niciun impozit pentru acest autoturism;

1.7. Persoana „X”, chiar dacă la avut în proprietate autoturismul numai 5 zile, este singura care datorează impozitul pentru acesta, pentru întregul an 2020.

Exemplul 2. Vânzarea aceluiaşi autoturism în anul 2020:

Acelaşi autoturism a fost vândut de 4 ori în anul 2020, respectiv:

2.1. Persoana „Y”, care a cumpărat autoturismul pe 4 ianuarie 2020, l-a vândut persoanei „C”.

2.2. Persoana „C” l-a vândut persoanei „D”.

2.3. Persoana „D” l-a vândut persoanei „E”.

2.4. Persoana „E” l-a vândut persoanei „F”, persoana „F” fiind cea care a rămas cu autoturismul în proprietate, și în evidenţa organelor fiscale, la data de 31 decembrie 2020.

Concluziile care se desprind din exemplul 2:

2.5. Persoanele„Y”, „C”, „D”, „E” și „F” nu datorează niciun impozit pe anul 2020 deoarece, în baza alin. (1), (2) şi (4) ale art. 471 din Codul fiscal, acest impozit a fost plătit de persoana „X”.

2.6. Persoana „F” este singura care are obligaţia plăţii impozitului pe întregul an 2021, indiferent dacă îl mai deţine în proprietate sau nu în anul 2021, iar dacă îl deţine în proprietate, indiferent de cât de mult, sau de puţin, îl deţine.

2.7. Din punctul de vedere al principiilor de echitate socială și fiscală, este nedrept, este inechitabil, este injust, ca:

2.7.1) o persoană să fie obligată să plătească un impozit pentru un bun pe care nu îl deţine în proprietate, și

2.7.2) o persoană să nu fie obligată să plătească un impozit pentru un bun pe care îl deţine în proprietate aproape un an de zile.

2.8. Caracterul aberant, discriminatoriu, inechitabil şi neconstituţional al prevederilor alineatelor a) din „Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”: art. 461 alin. (1), alin. (5) şi alin. (7); art. 466 alin. (1) şi alin. (3); art. 471 alin. (1) şi alin. (4), și b) din Deciziile Curţii Constituționale nr. 293/2018 nr. 568/2018, este dat de faptul că:

2.8.1) o persoană care are în proprietate un autoturism, aproape un an de zile, nu datorează impozit pentru acesta, și

2.8.2) o persoană care nu are în proprietate un autoturism, aproape un an de zile, datorează impozit pentru acesta.

4. Argumentele în baza cărora se demonstrează că prevederile criticate încalcă grav art. 16, art. 44 și art. 56 din Constituţia României.

„Dacă mizeria celor săraci nu este cauzată de legile naturii, ci de instituţiile noastre, atunci mare este păcatul nostru”. (Charles Darwin,1839, Voyage of the Beagle, capitolul cu privire la sclavie).

„Nu există ceva mai bun pentru stat decât legi bine alcătuite”. (Euripide).

Prin cele ce urmează se prezintă argumentele în baza cărora se demonstrează că sunt neconstituţionale prevederilor din „Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal” privind impozitul pe clădiri (art. 461 alin. (1), (5) şi alin. (7), impozitul pe teren (art. 466 alin. (1) şi (3), și impozitul pe mijlocul de transport (art. 471 alin. (1) şi alin. (4), în vigoare cu 1 ianuarie 2016, care au fost declarate ca fiind constituţionale de Curtea Constituțională.

4.1. Argumentele în baza cărora se demonstrează că este încălcat „Art. 16. Egalitatea în drepturi” din Constituţia României.

„Mediocrităţile sunt tăciunii care scot mult fum fără să încălzească şi să lumineze”. (Vasile Pârvan).

„Orice om poate greşi; dar numai cel fără minte stăruie în greşeală”.

(Cicero, Philippicae., 12, 2, 5. V. şi Errare humanum est.).

„Art. 16. Egalitatea în drepturi

(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.[...]”.

Principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, este respectat doar atunci când părţile care se găsesc în situaţii fiscale identice (egale) sunt supuse acelaşi tratament fiscal egal, sunt obligate la plata aceluiaşi impozit.

În sens invers (per a contrario), când aceste persoane se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat prin mai multe decizii ale Curţii Constituţionale, dintre care amintesc numai „Decizia nr. 192 din 31 martie 2005”, în care se prevede (sublinierea îmi aparţine):

„Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic.

Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat.”.

Ar fi contrar principiului egalităţii în faţa legii să se pretindă uniformitate acolo unde există diferenţe clare şi obiective de situaţie sau, după caz, de regim juridic aplicabil, edificator în acest sens fiind mai multe decizii ale Curţii Constituţionale, dintre care amintesc:

1. Decizia Curţii Constituţionale nr. 782 din 12 mai 2009, în care se prevede (sublinierea îmi aparţine):

„Curtea nu poate reţine nici aceste critici de neconstituţionalitate, deoarece, aşa cum a statuat în jurisprudenţa sa, „principiul egalităţii cetăţenilor în drepturi presupune egalitatea de tratament juridic pentru situaţii identice sau comparabile, după cum impune şi aplicarea unui tratament juridic diferit, pentru situaţii care se deosebesc în mod obiectiv şi rezonabil” (Decizia nr. 1.228 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2008).”.

„Or, art. 16 alin. (1) din Constituţie, invocat, consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi nu egalitatea între persoane fizice, pe de o parte, şi persoane juridice, pe de altă parte. Ar fi contrar înseşi normei fundamentale invocate să se pretindă uniformitate acolo unde există diferenţe clare şi obiective de situaţie sau, după caz, de regim juridic aplicabil.”.

2. Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.228/2008, în care se precizează (sublinierea îmi aparţine):

„Principiul egalităţii cetăţenilor în drepturi presupune egalitatea de tratament juridic pentru situaţii identice sau comparabile, după cum impune şi aplicarea unui tratament juridic diferit, pentru situaţii care se deosebesc în mod obiectiv şi rezonabil.”.

Numai că, Curtea Constituţională nu este consecventă în aplicarea acestor principii, exemplul cel mai bun fiind cele două decizii ale sale analizate în acest material, prin care categorii de persoane aflate în situaţii juridice foarte diferite sunt supuse aceluiaşi tratament fiscal, sunt obligate la plata aceluiaşi impozit.

Este inadmisibil ca acelaşi articol din Constituţie să fie interpretat și aplicat (de Curtea Constituţională) diferit, chiar diferit, inechitabil și discriminatoriu.

Și din exemplele date rezultă că, prin reglementările criticate se impune un tratament fiscal egal între două categorii de persoane aflate în situaţii juridice distincte, forţând persoane care nu au în proprietate bunuri să plătească un impozit pentru un bun aflat în proprietatea altei persoane, încălcându-se grav dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) - (4) și (8), şi art. 56 alin. (2).

În baza acestor aberante prevederi din Codul fiscal, și ale şocantelor Decizii ale Curţii Constituţionale în discuţie, sute de mii de persoane fizice și juridice au obligaţia legală de a plăti impozit pentru întregul an fiscal asupra unor bunuri care nu mai există nici fizic în anul respectiv. Efectiv și în mod real se aplică „un impozit pe un bun material inexistent”, „un impozit pe vid”.

4.2. Argumentele în baza cărora se demonstrează că este încălcat „Art. 44. Dreptul de proprietate privată din Constituţia României.

„Nu este nimic mai groaznic decât o putere nemărginită în mâinile unei fiinţe mărginite”.

(Vasyl Symonenko, 1935 – 1963, Jurnalul, 1962 – 1963, Ucraina).

„Şi diavolul poate invoca sfânta scriptură.”. (W. Shakespere).

„Art. 44. Dreptul de proprietate privată

(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.[...].

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.[...].

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.”.

Prin stabilirea obligaţiei de plată a impozitelor pe avere în sarcina persoanelor care nu mai au în proprietate bunurile impozitate se diminuează nelegal patrimoniul personal al cetăţenilor respectivi, încălcându-se grav prevederile art. 44 alin. (1) - (4) și (8) din Constituţia României prin faptul că:

Alin. (1): Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, NU mai sunt garantate.

Alin. (2): Proprietatea privată NU mai este garantată şi ocrotită în mod egal de lege.

Alin. (3): Numeroşi cetăţeni sunt expropriaţi de o parte din veniturile lor prin obligarea acestora să plătească impozit pentru bunuri care nu mai sunt în proprietatea lor.

Alin. (4): Obligarea unor cetăţeni să plătească impozit pentru bunuri care nu mai sunt în proprietatea lor echivalează cu o subtilă formă de naţionalizare sau de trecere silită în proprietate publică a unor veniturilor ale numeroşilor cetăţeni.

Alin. (8): Veniturile dobândite licit sunt confiscate nelegal pe cale fiscală.

Aberantele prevederile criticate vin în contradicţie cu însăşi esenţa impozitelor directe reale, în cazul cărora subiectul impunerii este persoana care deţine bunul în proprietate pe perioada impozitării.

Ca atare, pentru persoana care a transmis proprietatea clădirilor, a terenurilor și a mijloacelor de transport, obligaţia de a plăti impozit și după ce acestea au ieşit din proprietatea sa reprezintă o ingerinţă forţată (o intervenție ilegală și cu forţa) în patrimoniul său personal echivalentă cu un abuz de drept.

Abuzul de drept săvârşit de către Curtea Constituţională, prin Deciziile nr. 293/2018 şi nr. 568/2018, date în aplicarea prevederilor art. 461 alin. (1), alin. (5) şi alin. (7); art. 466 alin. (1) şi alin. (3); art. 471 alin. (1) şi alin. (4) din „Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”, constă în exercitarea drepturilor sale, în contradicţie cu menirea sa socială şi economică, abuz prin care se cauzează daune:

(1) atât unui număr foarte mare de persoane fizice și juridice, prin obligarea acestora la plata de impozite pentru clădirile, terenurile şi mijloacele de transport pe care nu le mai au în proprietate, cât și

(2) întregii societăţi, prin neimpozitarea, în fiecare an, a circa 500.000 de clădiri, de terenuri și de mijloace de transport dobândite și vândute în acelaşi an de numeroase persoane fizice și juridice.

Din prevederile art. 44 alin. (7) din Constituţie rezultă că dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor care revin proprietarului, nicidecum fostului proprietar.

Ca urmare, regimul impunerii se intersectează (se suprapune) negativ cu regimul proprietăţii, creând inechităţi prin aplicarea sa nerezonabilă asupra unei categorii de persoane care nu deţin în proprietate și nu obţin beneficii de pe urma bunului pentru care sunt obligate să suporte sarcina fiscală.

Aplicarea prevederilor criticate reprezintă o veritabilă violare a patrimoniului persoanelor ale căror bunuri au ieşit din proprietatea lor, regula generală în materie stabilind că orice persoană datorează impozit numai pentru acea clădire, pentru acel teren, pentru acel vehicul pe care o are, îl în proprietate [art. 455 alin. (1), art. 463 alin. (1), respectiv art. 468 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal].

Practic, proprietarul bunului de la 31 decembrie anul fiscal anterior, chiar dacă a pierdut (precum distrugerea, de anumite fenomene naturale, a unor clădiri și/sau mijloace de transport) sau a vândut (cedat) proprietatea, este introdus forţat ca plătitor de impozite.

În aceste condiţii, măsura instituită de legiuitor prin dispoziţiile legale criticate apare ca nerezonabilă, având în vedere faptul că, de principiu, legiuitorul este ţinut de o condiţie de rezonabilitate (est modus in rebus) respectiv să fie preocupat ca exigenţele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăşi existenţa dreptului (Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014).

Prin prevederile criticate legiuitorul a încălcat această condiţie de rezonabilitate şi a afectat în mod direct patrimoniul personal al celui care a cedat (înstrăinat) proprietatea bunurilor supuse impozitării directe, având ca efect înfrângerea justului echilibru care trebuie să existe între interesele generale şi cele individuale.

Statul are dreptul de a colecta impozite şi taxe de la cetăţeni, dar are, în acelaşi timp, şi obligaţia de a asigura/garanta dreptul de proprietate privată.

Prin prevederile criticate legiuitorul (1) nu şi-a îndeplinit obligaţia negativă de a nu interveni în dreptul de proprietate privată, și (2) încalcă principiul proporţionalităţii, atât în ceea ce priveşte caracterul necesar al măsurii criticate, cât şi cel al adecvării.

4.3. Argumentele în baza cărora se demonstrează că este încălcat „Art. 56. Contribuţii financiare din Constituţia României.

„O singură lege proastă e de ajuns ca să revolte un întreg popor”.

(Proverb grec. Pitagora. Legile morale şi politice).

„Opera e vrednică de foc; autorul, de spânzurătoare”. (Gheorghe Şincai).

„Art. 56. Contribuţii financiare

[...](2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.[...]”.

În acest context se precizează faptul că prevederile art. 56 din Constituţia României impun o obligaţie fundamentală în sarcina cetăţenilor (contribuţia la cheltuielile statului), căreia îi corespunde dreptul corelativ al statului de a stabili impozite şi taxe, dar acest drept nu este unul absolut, legiuitorul fiind ţinut, la rândul său, de obligaţia de a aşeza sarcinile fiscale în mod just, ceea ce înseamnă că un contribuabil poate fi obligat să suporte numai sarcini fiscale aferente propriei activităţi ori unor bunuri proprii.

Ca atare, se apreciază că prevederile criticate contravin principiului stabilit prin art. 56 din Constituţia României, impunând cetăţenilor să plătească impozite pentru bunuri pe care nu le au în proprietate.

În acest sens este de reţinut și faptul că prin fiecare din Deciziile Curţii Constituţionale: nr. 3 din 6 ianuarie 1994, nr. 176 din 6 mai 2003; nr. 940 din 6 iulie 2010; nr. 1.394 din 26 octombrie 2010; nr. 39 din 5 februarie 2013 s-a statuat că „fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni” și „Prin urmare, aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice şi să ţină cont, în acelaşi timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale acestora.” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1394/2010).

Din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, redată prin deciziile prezentate anterior, rezultă că, pentru a se asigura respectarea dispoziţiilor art. 56 şi art. 139 din Constituţia României, fără a afecta alte drepturi şi libertăţi fundamentale, stabilirea prin lege a unui impozit trebuie să respecte cel puţin patru criterii: 1) echitate, 2) proporţionalitate, 3) rezonabilitate şi 4) nediscriminare.

Cu privire la rezonabilitatea şi echitatea impozitului se precizează că legiuitorul este în drept să stabilească impozite pentru a alimenta în mod constant şi ritmic bugetul de stat, însă trebuie să manifeste o deosebită atenţie atunci când stabileşte nu numai materia impozabilă, modul concret de calcul al sarcinii fiscale, ci şi contribuabilul.

Or, în această cauză, se ajunge la situaţia în care sarcina fiscală să nu fie nici rezonabilă şi nici echitabilă în privinţa contribuabililor obligaţi să suporte impozit pentru bunuri care nu se află în proprietatea lor pe întreaga perioadă supusă impunerii, fără posibilitatea regularizării sau compensării.

De reţinut și faptul că, Deciziile Curţii Constituționale nr. 293/2018 nr. 568/2018, criticate în acest material, vin în contradicţie cu propria sa jurisprudenţă, care a statuat că drepturile constituţionale trebuie să fie reale şi efective, iar nu teoretice şi iluzorii, aşa cum s-a stabilit, spre exemplu, prin deciziile nr. 665 din 12 iunie 2008, nr. 462 din 17 septembrie 2014, nr. 662 din 11 noiembrie 2014.

5. Măsuri ce se impun a fi luate pentru eliminarea neajunsurilor în discuţie.

„Dar, dacă vei înştiinţa pe cel rău, şi el tot nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mântui sufletul!”. (Biblia, Ezechiel 3:19).

„Cine nu împiedică fapta rea, atunci când poate, acela îndeamnă la ea”. (Seneca, Troades., 290)

Eliminarea numeroaselor și gravelor consecinţe negative generate de reglementările în discuţie poate avea loc prin introducerea în Codul fiscal a unor prevederi al căror cuprins este redat în coloana nr. 2 din Tabelul de mai jos.

Tabelul 5/1

Situaţia comparativă dintre actualele prevederi din Codul fiscal și prevederile

propuse a fi introduse cu privire la impozitarea clădirilor, a terenurilor

și a mijloacelor de transport înstrăinate

Prevederile ACTUALE din

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal: Prevederile PROPUSE A FI INTRODUSE în

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal:

1 2

Impozitul pe CLĂDIRI, art. 461 alin. (1), (5) şi alin. (7):

(1) Impozitul pe clădiri este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în proprietate clădirea la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.[...]

(5) În cazul în care dreptul de proprietate asupra unei clădiri este transmis în cursul unui an fiscal, impozitul va fi datorat de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra clădirii la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior anului în care se înstrăinează.[...]

(7) În cazul desfiinţării unei clădiri, proprietarul [...] încetează să datoreze impozitul începând cu data de 1 ianuarie a anului următor, inclusiv în cazul clădirilor pentru care nu s-a eliberat autorizaţie de desfiinţare.

(11) Fiecare persoană care dobândeşte / înstrăinează / desfiinţează o clădire are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal în a cărui rază teritorială de competenţă îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data dobândirii / înstrăinării / desfiinţării clădirii.

(12) În cazul clădirilor nou construite, proprietarul datorează impozitul pe clădiri de la data de întâi a lunii următoare lunii în care a finalizat / recepţionat clădirea, inclusiv în cazul clădirilor construite fără autorizaţie de construire.

(5) În cazul înstrăinării unei clădiri, fostul proprietar încetează să datoreze impozitul începând de la data de întâi a lunii următoare lunii în care a înstrăinat clădirea, iar noul proprietar datorează impozitul începând de la data de întâi a lunii următoare lunii în care a dobândit clădirea.

(7) În cazul desfiinţării unei clădiri, proprietarul [...] încetează să datoreze impozitul începând cu data de 1 a lunii următoare lunii în care a desfiinţat clădirea, inclusiv în cazul clădirilor pentru care nu s-a eliberat autorizaţie de desfiinţare.

Impozitul pe TEREN, art. 466 alin. (1) şi (3):

(1) Impozitul pe teren este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în proprietate terenul la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.[...] (1) În cazul înstrăinării unui teren, atât vânzătorul, cât şi cumpărătorul are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data înstrăinării / dobândirii terenului.

(3) În cazul în care dreptul de proprietate asupra unui teren este transmis în cursul unui an fiscal, impozitul este datorat de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra terenului la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior anului în care se înstrăinează.”. (2) Pentru un teren înstrăinat, fostul proprietar încetează să datoreze impozitul începând de la data de întâi a lunii următoare lunii în care a înstrăinat terenul, iar noul proprietar datorează impozitul începând de la data de întâi a lunii următoare lunii în care a dobândit terenul.

Impozitul pe MIJLOCUL DE TRANSPORT

(1) Impozitul pe mijlocul de transport este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport înmatriculat sau înregistrat în România la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior. (1) Impozitul pe mijlocul de transport este datorat, de persoana care dobândeşte dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport înmatriculat sau înregistrat în România la orice dată dintr-un an fiscal.

(2) În cazul dobândirii unui mijloc de transport, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data dobândirii şi datorează impozit pe mijloacele de transport începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrării mijlocului de transport. (21) În cazul înstrăinării unui mijloc de transport, atât vânzătorul, cât şi cumpărătorul are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data înstrăinării / dobândirii mijlocului de transport.

(22) Pentru un mijloc de transport înstrăinat, fostul proprietar încetează să datoreze impozitul începând de la data de întâi a lunii următoare lunii în care a înstrăinat mijlocul de transport, iar noul proprietar datorează impozitul începând de la data de întâi a lunii următoare lunii în care a dobândit (înmatriculat sau înregistrat) mijlocul de transport.

(4) În cazul radierii din circulaţie a unui mijloc de transport, proprietarul are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal în a cărui rază teritorială de competenţă îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data radierii, şi încetează să datoreze impozitul începând cu data de 1 ianuarie a anului următor. (41) În cazul radierii din circulaţie a unui mijloc de transport, proprietarul are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal în a cărui rază teritorială de competenţă îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data radierii, şi încetează să datoreze impozitul începând de la data de întâi a lunii următoare”.

În Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal ar trebui să se reglementeze:

1. În cazul clădirilor nou construite fără autorizaţie de construire: metodologia de constatare și de stabilire a datei de la care se consideră ca fiind finalizată / recepţionată clădirea nou construită, care este și data de la care se supune la impozitare; documentele pe baza cărora se face constatarea și se supune impozitării clădirea respectivă etc.

2. În cazul desfiinţării unei clădiri pentru care nu s-a eliberat autorizaţie de desfiinţare: metodologia de constatare și de stabilire a datei de la care se consideră ca fiind desfiinţată clădirea, care este și data de la care se scoate de la impozitare; documentele pe baza cărora se face constatarea și se scoate de la impozitare clădirea respectivă etc.

6. Efectele benefice care s-ar obţine prin introducerea prevederilor propuse.

„Ordinea este prima lege a universului”. (Alexander Pope – Essay on Man).

„Greşelile nu se iartă, ci se repară”. (Nicolae Iorga).

Prin introducerea prevederilor legale propuse de subsemnatul s-ar obţine următoarele efecte benefice:

1. Se frânează introducerea în ţara noastră a mijloacelor de transport second-hand, ceea ce ar conduce la numeroase și deosebit de mari efecte benefice, dintre care sunt de enumerat fie și numai reducerea substanţială a gradului de poluare, reducerea accidentelor în circulaţie etc.

2. Creşterea însemnată a veniturilor bugetare.

Spre exemplu, la circa 500.000 mijloacelor de transport second-hand aduse într-un an în ţara noastră, cu o medie de circa 200 de lei impozit pe un mijloc de transport second-hand, rezultă un spor de venituri bugetare de 100 de milioane de lei, respectiv de peste 21.3 milioane de euro, în condiţiile în care impozitul s-ar plăti numai de o singură persoană dintre cele două intervenite în fiecare tranzacţie.

În condiţiile în care s-ar adopta și măsura ca atât vânzătorul, cât și cumpărătorul unui mijloc de transport second-hand , să fie obligaţi să achite (distinct fiecare) impozitul pe întregul an, sporul de venituri bugetare ar fi de peste 42.6 milioane de euro

În condiţiile unor asemenea prevederi legale, atât vânzătorul, cât și cumpărătorul unui mijloc de transport second-hand, sunt obligaţi să achite (distinct fiecare) impozitul pe întregul an, pentru fiecare operaţiune de vânzare-cumpărare.

O persoană care vinde un mijloc de transport second-hand va plăti pentru acesta impozitul pe întregul an, iar o persoană care cumpără un mijloc de transport second-hand, va plăti pentru acesta impozitul pe întregul an.

O persoană va plăti impozitul pe întregul an, pentru fiecare mijloc de transport second-hand vândut, indiferent de numărul mijloacelor de transport second-hand vândute într-un an.

În mod asemănător, o persoană va plăti impozitul pe întregul an, pentru fiecare mijloc de transport second-hand cumpărat, indiferent de numărul mijloacelor de transport second-hand cumpărate într-un an.

Spre exemplu, un samsar care va aduce din afara României 500 de mijloace de transport second-hand într-un an și le va vinde în ţara noastră, va fi obligat să plătească impozitul pe întregul an pentru fiecare dintre aceste 500 de rable.

La rândul lor, și cei 500 de cumpărători ai respectivelor mijloace de transport second-hand, vor fi obligaţi să plătească și ei impozitul pe întregul an.

Aceste prevederi legale, propuse spre a fi introduse în Codul fiscal:

1. Nu intră în contradicţie cu niciuna dintre Deciziile U.E.

2. Sunt constituţionale, dovadă concludentă în acest sens fiind Decizia Curţii Constituționale nr. 568/2018 (redată în Bibliografie).

3. Asigură aşezarea justă a sarcinilor fiscale cu respectarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, care presupune impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice.

4. Respectă ceea ce Curtea Constituțională a statuat în mod constant, respectiv faptul că egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situaţii juridice; calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie se justifică doar atunci când, pentru situaţii similare, se instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică (vezi Decizia Curţii Constituționale nr. 432/2004.

Corectarea teribilistelor prevederi în discuţie din Codul fiscal este de o importanţă majoră pentru întreaga noastră societate.

Numai că „Ţara întreagă aşteaptă să se facă ceva nou şi politicienii discută despre lucrurile pe care le-au făcut, şi le-au făcut rău” (Nicolae Iorga) și că „Schimbare politică. Alţi ciobani, alţi câini, aceleaşi oi”. (Valeriu Butulescu - Frunze fără ram.). Consecinţa: „Spuma asta-nveninată, astă clică, ăst gunoi, care-a ajuns a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi! ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filozofie, numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă, prea şi-au arătat arama sfâşiind această ţară, prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară”. (Prelucrare de N. Grigorie Lăcriţa după Scrisoarea III-a, de M. Eminescu).

„Cine are minte, să ia aminte!”. „Cine are urechi de auzit să audă”. (Biblia, Luca 8, 3). Amin!!!

Anexa nr. 1/1.

Situaţia comparativă a prevederilor cu privire la impozitarea clădirilor,

a terenurilor și a mijloacelor de transport

1) din „Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal”, și

2) din „Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”.

Prevederi din „Legea nr. 571/2003 privind

Codul fiscal”, în vigoare pe perioada

1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2015: Prevederile din „Legea nr. 227/2015

privind Codul fiscal”,

în vigoare cu 1 ianuarie 2016:

„Art. 254. Dobândirea, înstrăinarea şi modificarea clădirilor

(1) În cazul unei clădiri care a fost dobândită sau construită de o persoană în cursul anului, impozitul pe clădire se datorează de către persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost dobândită sau construită.

(2) În cazul unei clădiri care a fost înstrăinată, demolată sau distrusă, după caz, în cursul anului, impozitul pe clădire încetează a se mai datora de persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost înstrăinată, demolată sau distrusă.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) sau (2), impozitul pe clădiri se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane.”. „Art. 461. Declararea, dobândirea, înstrăinarea şi modificarea clădirilor

(1) Impozitul pe clădiri este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în proprietate clădirea la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.[...]

(5) În cazul în care dreptul de proprietate asupra unei clădiri este transmis în cursul unui an fiscal, impozitul va fi datorat de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra clădirii la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior anului în care se înstrăinează.[...]

(7) În cazul desfiinţării unei clădiri, proprietarul [...] încetează să datoreze impozitul începând cu data de 1 ianuarie a anului următor, inclusiv în cazul clădirilor pentru care nu s-a eliberat autorizaţie de desfiinţare.”.

„Art. 259. Dobândiri şi transferuri de teren, precum şi alte modificări aduse terenului

(1) Pentru un teren dobândit de o persoană în cursul unui an, impozitul pe teren se datorează de la data de întâi a lunii următoare celei în care terenul a fost dobândit.

(2) Pentru orice operaţiune juridică efectuată de o persoană în cursul unui an, care are ca efect transferul dreptului de proprietate asupra unui teren, persoana încetează a mai datora impozitul pe teren începând cu prima zi a lunii următoare celei în care a fost efectuat transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) sau (2), impozitul pe teren se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane.”. „Art. 466. Declararea şi datorarea impozitului şi a taxei pe teren

(1) Impozitul pe teren este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în proprietate terenul la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.[...]

(3) În cazul în care dreptul de proprietate asupra unui teren este transmis în cursul unui an fiscal, impozitul este datorat de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra terenului la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior anului în care se înstrăinează.”.

„Art. 264. Dobândiri şi transferuri ale mijloacelor de transport.

(1) În cazul unui mijloc de transport dobândit de o persoană în cursul unui an, taxa asupra mijlocului de transport se datorează de persoană de la data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost dobândit.

(2) În cazul unui mijloc de transport care este înstrăinat de o persoană în cursul unui an sau este radiat din evidenţa fiscală a compartimentului de specialitate al autorităţii de administraţie publică locală, taxa asupra mijlocului de transport încetează să se mai datoreze de acea persoană începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost înstrăinat sau radiat din evidenţa fiscală.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) sau (2), taxa asupra mijloacelor de transport se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane.”. „Art. 471. Declararea şi datorarea impozitului pe mijloacele de transport

(1) Impozitul pe mijlocul de transport este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport înmatriculat sau înregistrat în România la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.[...]

„(4) În cazul radierii din circulaţie a unui mijloc de transport, proprietarul [...] încetează să datoreze impozitul începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.”.

Sintetic, situaţia se prezintă astfel:

Prevederi din „Legea nr. 571/2003 privind

Codul fiscal”, în vigoare pe perioada

1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2015: Prevederile din „Legea nr. 227/2015

privind Codul fiscal”,

în vigoare cu 1 ianuarie 2016:

1) dobândirea unei clădiri, a unui teren, a unui mijloc de transport se impun cu începere de la 1 a lunii următoare celei în care a fost dobândit;

2) înstrăinarea unei clădiri, a unui teren, a unui mijloc de transport se scade cu începere de la 1 a lunii următoare celei în care au avut loc înstrăinarea. a) dobândirea unei clădiri, a unui teren, a unui mijloc de transport se impune cu începere de la 1 ianuarie a anului următor celei în care a fost dobândit;

b) înstrăinarea unei clădiri, a unui teren, a unui mijloc de transport se scade cu începere de la 1 ianuarie a anului următor celei în care au avut loc înstrăinarea.

Bibliografie

Constituţia României, republicată, publicată în Monitorul Oficial nr 767 din 31 octombrie 2003.

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 927 din 23 decembrie 2003, în vigoare pe perioada 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2015.

Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 112 din 6 februarie 2004, în vigoare pe perioada 6 februarie 2004 – 31 decembrie 2015.

Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016.

Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal publicată în Monitorul Oficial nr. 22 din 13 ianuarie 2016, în vigoare începând cu 13 ianuarie 2016.

Legislaţia Uniunii Europene

Cartea europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată de România prin „Legea nr. 199 din 17 noiembrie 1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg pe 15 octombrie 1985”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997.

Decizii ale Curţii Constituţionale:

Decizia Curţii Constituționale nr. 293 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 461 alin. (1), alin. (5) şi alin. (7) teza a doua, art. 466 alin. (1) şi alin. (3) şi ale art. 471 alin. (1) şi alin. (4) teza a doua din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 938 din 7 noiembrie 2018.

Decizia Curţii Constituționale nr. 568 din 20 septembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 204 din 14 martie 2019.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 3 din 6 ianuarie 1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 145 din 8 iunie 1994.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 6 mai 2003 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2001 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior, publicată în Monitorul Oficial nr. 400 din 9 iunie 2003.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 39 din 29 ianuarie 2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004

Decizia Curţii Constituționale nr. 432 din 21 octombrie 2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 137 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr 1176 din 13 decembrie 2004.

Decizia Curţii Constituționale nr. 192 din 31 martie 2005 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 din Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 527 din 21 iunie 2005.

Decizia Curţii Constituționale nr. 1228 din 18 noiembrie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 971 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, publicată în Monitorul Oficial nr. 838 din 12 decembrie 2008.

Decizia Curţii Constituționale nr. 665 din 12 iunie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167 alin. 1, 2, 3 şi 4 şi art. 169 alin. 1 din Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 555 din 23 iulie 2008.

Decizia Curţii Constituționale nr. 782 din 12 mai 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 121 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, publicată în Monitorul Oficial nr. 406 din 15 iunie 2009.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 940 din 6 iulie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 771 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 524 din 28 iulie 2010.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 1394 din 26 octombrie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial nr. 863 din 23 decembrie 2010.

Decizia Curţii Constituționale nr. 545 din 28 aprilie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 alin. (111) şi art. 87 alin. (91) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 473 din 6 iulie 2011.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 39 din 5 februarie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (5) al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, astfel cum a fost completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile sănătăţii şi protecţiei sociale, cu referire expresă la sintagma „care include şi taxa pe valoarea adăugată”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 20 februarie 2013.

Hotărâri și Decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului:

Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 23 iulie 1968, pronunţată în Cauza \"Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene\" împotriva Belgiei, paragraful 10.

Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 28 octombrie 1987, pronunţată în Cauza Inze împotriva Austriei, paragraful 41.

Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 10 septembrie 1996, pronunţată în Cauza Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42.

Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 aprilie 2000, pronunţată în Cauza Thlimmenos contra Greciei.

Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 12 iulie 2001, pronunţată în Cauza Prinţul Hans-Adam II de Liechtenstein împotriva Germaniei, paragraful 45,

Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 iulie 2004, pronunţată în Cauza Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24.

Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50.

Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49.

Alte reglementări:

Legea nr. 30 din 18 mai 1994 privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994.

Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002.

Leg nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006.

Cuprins:

1. Esenţa problemei în discuţie.

Anexa nr. 1/1. Situaţia comparativă a prevederilor cu privire la impozitarea clădirilor, a terenurilor și a mijloacelor de transport 1) din „Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal”, și 2) din „Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”.

2. Efectele generate de prevederile din „Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal” cu privire la impozitarea clădirilor, a terenurilor și a mijloacelor de transport, admise de Curtea Constituțională ca fiind constituţionale.

3. Exemple prin care se demonstrează că prevederile criticate sunt atât aberante, inechitabile, absurde și discriminatorii, cât şi neconstituţionale.

4. Argumentele în baza cărora se demonstrează că prevederile criticate încalcă grav art. 16, art. 44 și art. 56 din Constituţia României.

4.1. Argumentele în baza cărora se demonstrează că este încălcat „Art. 16. Egalitatea în drepturi” din Constituţia României.

4.2. Argumentele în baza cărora se demonstrează că este încălcat „Art. 44. Dreptul de proprietate privată din Constituţia României.

4.3. Argumentele în baza cărora se demonstrează că este încălcat „Art. 56. Contribuţii financiare din Constituţia României.

5. Măsuri ce se impun a fi luate pentru eliminarea neajunsurilor în discuţie.

Tabelul 5/1. Situaţia comparativă dintre actualele prevederi din Codul fiscal și prevederile propuse a fi introduse cu privire la impozitarea clădirilor, a terenurilor și a mijloacelor de transport înstrăinate

6. Efectele benefice care s-ar obţine prin introducerea prevederilor propuse.

Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcriţa


Pro Oltenia

Pro Oltenia

Agenda ta zilnică va fi făcută printr-un click la www.pro-oltenia.ro şi cele mai interesante noutăţi le vei afla în câteva clipe. Conectaţi la cele mai importante canale de informaţii, cu tehnologie modernă şi folosirea tehnicilor jurnalistice de top, îţi oferim fotografii şi imagini video în exclusivitate. Sursa ta de ştiri online e cu tine: PRO Oltenia!

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Servicii de sanatte si securitate in munca - Servicii profesionale de sanatate si securitate in munca.
Categorii

Conectare



Cont nou



Resetare parolă