Craioveanca Delia Mitroi, două romane de succes încă de la debut

Craioveanca Delia Mitroi, două romane de succes încă de la debut

20:16 10.08.2021
0

Se autodescrie drept ambițioasă și energică, onestă și muncitoare. Iubitorii de literatură au adăugat și talentată, după ce au citit primele două romane ale Deliei Mitroi. Craioveanca a debutat spectaculos cu romanul Rivali în fotbal și în dragoste. Cel de-al doilea roman - Iubito, te-am jucat la Poker! - a fost confirmarea succesului de casă al craiovencei care și-a pus în minte să cucerească Bucureștiul și nu numai. Este pe un drum bun, iar interviul acordat ziarului Pro Oltenia arată o persoană curajoasă, care își urmează țelul.

Distribuie articol

- Pentru cei care nu te cunosc, cine ești și cum te descrii ca persoană? Care ți-a fost parcursul profesional?

Delia Mitroi: Am 30 de ani și sunt o autoare de carte aflată la început de carieră. Sunt un om onest, muncitor, ambițios, energic, cu o creativitate debordantă și o voință de fier. Sunt născută și crescută la Craiova, dar locuiesc în București din 2010, când am fost admisă la Facultatea de Litere din cadrul Universității București, Secția de Studii Europene. Am urmat cursurile Masteratului de Cultură și Politică în Context European și Internațional, iar la terminare am fost acceptată la Școala Doctorală a Facultății de Litere. Mi-am finalizat teza de Doctorat în 2019. În prezent, lucrez în sectorul cultural și lupt cu toate mijloacele de care dispun pentru a promova cultura scrisă contemporană română și patrimoniul cultural al țării noastre.

- Cum se numesc cărțile scrise de tine? Le poți descrie pe scurt?

Delia Mitroi: Cartea cu care am debutat se numește „Rivali în fotbal și în dragoste”, a apărut anul acesta la editura Coresi Publishing House, iar ca gen literar, este un roman de dragoste. Povestea expune o rivalitate acerbă din lumea fotbalului, între cei doi protagoniști fictivi, Sebastian Iorgoviceanu și Răzvan Stavre. Aceștia devin rivali și în dragoste, când se îndrăgostesc de aceleași femei, într-un context în care viețile lor personale și relațiile de familie se complică tot mai tare. Dincolo de acțiunea alertă, cu răsturnări de situație frecvente, povestea este presărată și cu multă emoție, ajungând repede la sufletele cititorilor.

Cea de-a doua carte este „Iubito, te-am jucat la Poker!”, lansată la mai puțin de cinci luni după prima, la editura Petale Scrise. Subiectul este unul radical diferit, pentru care a fost nevoie să mă documentez mai mult. Romanul, încadrat în categoria « thriller romantic » prezintă întâmplările tulburătoare dintr-un București fictiv controlat de clanul mafiot Salamandra, dar și triunghiul amoros format din Gabriel Pavel, un soț dependent de cazinou care ajunge să-și joace soția la Poker, Clara Pavel, soția acestuia, și Antonio Toma, liderul grupării Salamandra. Personajele secundare sunt la fel de complexe și de interesante precum cele principale, condimentând acțiunea cu fiecare pagină citită.

- Unde se pot găsi și achiziționa cărțile tale? Sunt disponibile și în variantă electronică?

Delia Mitroi: Romanul „Rivali în fotbal și în dragoste” se găsește fizic doar în Librăria Coresi, aflată în București. În rest, este disponibil la comandă pe site-ul editurii de origine, denumit Librăria Coresi, dar și pe marile site-uri ce comercializează cărți (Libris, Emag, Librărie.Net, Librăria Delfin). Cartea este disponibilă și în variantă electronică pe Ibooksquare și Google Books, doar pentru abonați.

Romanul „Iubito, te-am jucat la Poker!” este disponibil doar la comandă pe site-ul editurii Petale Scrise, unde are și o reducere, dar și pe site-urile Libris, Cărturești și Bookzone. De asemenea, editura colaborează cu unele librării din Marea Britanie și din Germania, unde cartea poate fi achiziționată direct de la raft. Nu s-a editat încă în variantă electronică.

- Cum îți promovezi cărțile? Este mai vizibilă literatura în zilele noastre decât era în vremea comunismului, de exemplu?

Delia Mitroi : În promovarea operelor mele, utilizez foarte mult mediul online - rețelele de socializare și blogurile. De asemenea, toate recenziile cărților se găsesc în mediul digital, cu excepția uneia singure, aceea din revista Magazin Olimpic, a romanului „Rivali în fotbal și în dragoste”. Perioada de pandemie nu prea mi-a oferit șansa de a-mi prezenta romanele în fața cititorilor mei sau în adunări mai mari. E adevărat că astăzi mediul online conferă o mai mare vizibilitate autorilor contemporani și literaturii în genere. Dezavantajul este că spre deosebire de perioada comunistă în care românii citeau foarte mult, în actualitate oamenii nu prea mai sunt atrași de lectură. Iar tinerii par cei mai afectați de această lipsă de interes față de cultură și de cărți. De fapt, cred că aceasta este și provocarea secolului XXI. Cum reîntoarcem lumea la lectură? Cum o scoatem din fața ecranelor interactive pentru a o redirecționa spre carte?

- Ce te-a inspirat în construirea personajelor tale? Există părți din personalitatea ta în acestea?

Delia Mitroi : În crearea personajelor mele, mă inspir cel mai mult din mediul înconjurător, din situațiile cotidiene în care se află anumite persoane apropiate mie, sau pur și simplu cazuri mediatizate la TV ori în presă. În fiecare personaj există câte o mică parte din felul meu de a fi, de a gândi sau de a acționa. Veți observa că multe dintre ele sunt impulsive și ambițioase, competitive, senzitive, la fel ca mine. Dar există și personaje care, din punct de vedere moral sau psihologic se află la polul opus cu ceea ce reprezint eu ca om. Pentru că, în fond și la urma urmei, asta înseamnă arta. Să poți plăsmui ceva substanțial diferit de ceea ce ai fi tu vreodată, să-ți imaginezi, să inventezi, să povestești.

- Cum au fost întâmpinate cărțile tale pe piață? Care a fost impresia generală?

Delia Mitroi: Impresia generală a fost una foarte bună. Nici eu nu mă așteptam la atâtea recenzii și feedback-uri pozitive din partea unor recenzenți și a unor bloguri de literatură celebre în domeniu, precum Literatura pe Tocuri, Analogii Antologii, Booknation, Rândurile Evei, Cartileanului, Vorbe pentru suflet etc. Iar aceste impresii au venit atât după primul, cât și după cel de-al doilea roman. E adevărat că „Iubito, te-am jucat la Poker!”, poate și datorită titlului atrăgător, a fost mai bine vândut decât primul meu roman, cu peste 100 de exemplare date într-o singură lună.

- Te gândești să scrii o continuare a celor două cărți ? Sau măcar a uneia dintre ele?

Delia Mitroi: Da, volumul doi din „Rivali în fotbal și în dragoste” este finalizat și în curs de editare, fiind gata undeva la sfârșitul anului 2021- începutul anului 2022. Cât despre cel de-al doilea roman, mă gândesc serios să-i scriu o continuare, fiindcă numeroși cititori mi-au cerut-o, iar finalul deschis mi-o permite lejer. Probabil că voi începe să lucrez la ea cât de curând.

- Care este scriitorul tău preferat? Care este cartea ta preferată? Ce literatură străină îți este mai apropiată de suflet?

Delia Mitroi: Am mai mulți scriitori preferați pe care-i apreciez în mod egal. De aceea, nu m-aș putea limita la unul singur. Îmi place foarte mult Marin Preda și ador Cel mai iubit dintre Pământeni. Între preferați, un loc îl ocupă Maurice Druon cu colecția Regii Blestemați, pasionată fiind de monarhie și de istorie. Îmi place și Amos Oz. I-am citit toate cărțile și m-a întristat profund vestea morții sale. Povestea mea preferată de la el este Să cunoști o femeie. O ador pe Parinoush Saniee, iar opera mea preferată scrisă de ea este Cel care mă așteaptă. Dincolo de toate, sunt îndrăgostită de cultura și de literatura franceză, eu fiind o francofonă și francofilă, produs al prestigioasei secții bilingve de filologie franceză a Colegiului Național „Elena Cuza” din Craiova. Îmi plac poeții simboliști în frunte cu Baudelaire, îi citesc și recitesc frecvent pe clasicii Gustave Flaubert, Stendhal, Alexandre Dumas și Victor Hugo. Iar plăcerea mea „vinovată” este contemporanul Pascal Bruckner.

- Care sunt planurile tale de viitor? Vei continua cu scrisul ? Unde pot oamenii să afle mai multe detalii despre operele tale?

Delia Mitroi : În viitor, mă văd făcând același lucru, dar mai bine, cu mai multă siguranță, și acordând mai mult timp pasiunii mele pentru scris. Pregătesc un nou roman bazat pe istorie și pe o idee originală. De abia aștept să-l termin și să-l public. Dețin o pagină de autor pe Facebook, intitulată simplu Delia Mitroi, și un cont de Instagram unde postez foarte mult despre cărțile mele. Vă aștept să le apreciați pe amândouă, pentru a fi la curent cu noile mele proiecte.


Pro Oltenia

Pro Oltenia

Agenda ta zilnică va fi făcută printr-un click la www.pro-oltenia.ro şi cele mai interesante noutăţi le vei afla în câteva clipe. Conectaţi la cele mai importante canale de informaţii, cu tehnologie modernă şi folosirea tehnicilor jurnalistice de top, îţi oferim fotografii şi imagini video în exclusivitate. Sursa ta de ştiri online e cu tine: PRO Oltenia!

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă