Vila Oltenia este amplasată chiar pe malul Cernei, de la balconul camerelor se poate admira cursul necontenit al apei acompaniat de înălțimile munților. La foarte mică distanță deVila Oltenia, mergând spre centru istoric, Podul din Fier Forjat, Podul de Piatră, Baia Diana și apoi Statuia lui Hercules țin companie celui care, avid de istorie și cultură, vrea să exploreze adâncurile civilizației milenare ale așezământului.
Distribuie articol
Un peisaj de vis oferit de Valea Cernei, o istorie de două milenii, ape termale folosite pentru tratarea afecțiunilor reumatice, a bolilor de nutriție și a bolilor nervoase, varietatea traseelor de treking și hiking și ospitalitatea locului sunt doar câteva motive pentru care Stațiunea Băile Herculane constituie un punct de atracție de o foarte mare importanță turistică. La foarte mică distanță de Orșova și Drobeta Turnu Severin, Băile Herculane constituie, prin excelență, un loc istoric ce se bucură de o tradiție balneară cu o vechime mai mare de 2.000 de ani.
Mărturie a acestui lucru stau Statuia lui Hercules, Baia Diana, hotelurile Traian și Decebal, mărturii ale unui trecut glorios și a le unei culturi păstrate de-a lungul timpului. Vârful Domogled, Crucea Albă, Grota cu Aburi, Lacul Prisaca, Cheile Șoimului, valea Cernei sunt doar câteva din obiectivele turistice naturale cu care Băile Herculane se poate mândri. De asemenea, ștrandul & izvoare, la foarte mică distanță de stațiune constituie un important punct de atracție unde un ștrand olimpic este alimentat neîncetat cu apa termală ieșită direct din adâncurile munților.

Băile Herculane, județul Caraș-Severin

Locul ales pentru cazare în vederea vizitării locurilor menționate mai sus a fost Vila Oltenia din Băile Herculane, o locație așezată la doar câteva sute de metri de centrul istoric al localității, în vecinătatea fostelor Grajduri Imperiale.
Vila Oltenia are o amplasare foarte bună dacă vrei să vizitezi împrejurimile fiind situată la distanță egală față de centrul istoric sau față de centrul stațiunii. Vila Oltenia oferă clienților săi 9 camere cu o capacitate de cazare de 17 locuri. Toate camerele au baie proprie și sunt dotate cu frigider, balcon și TV.
Vila Oltenia dispune de o bucătărie complet utilată și de un loc pentru grătar, ambele fiind complet utilate și puse la dispoziția turiștilor. La parterul vilei se află un complex alimentar de unde turiștii se pot aproviziona cu toate cele de trebuință.
Printre facilitățile oferite de Vila Oltenia se numără și accesul la internet prin conexiune wireless. Structura camerelor permite cazarea în camere duble twin, cu pat matrimonial sau camere duble superioare.
Toate camerele sunt organizate în așa fel încât oaspeții Vilei Oltenia să beneficieze de un grad de confort ridicat. Curățenia, ospitalitatea gazdelor și amplasamentul pensiunii sunt punctele forte ale acestei unități de cazare.
Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.