Veste excelentă pentru Oltenia și nu numai: 100 milioane de euro pentru sectorul cultural prin schemă de ajutor de stat

Veste excelentă pentru Oltenia și nu numai: 100 milioane de euro pentru sectorul cultural prin schemă de ajutor de stat

00:59 19.11.2020
0

Ministerul Culturii, cu sprijinul Guvernului României, a realizat un proiect de schemă de ajutor de stat, pentru a veni în sprijinul sectorului cultural, unde au fost sistate activitățile, ca măsură de precauție pentru evitarea răspândirii SARS COV-2, informație prezentată de către reprezentanții ministerului și detaliată de Mihai Firică, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii. Detaliile schemei de ajutor de stat au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă la care au participat Vicepremierul Raluca Turcan, Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu și Primarul general al capitalei Nicușor Dan.

Schema de ajutor de stat vizează 5 măsuri, iar beneficiarii eligibili sunt entități de drept privat: organizații neguvernamentale și societăți comerciale (atât IMM-uri, cât și întreprinderi mari) care au desfășurat activități în ultimii 2 ani conform raportului de activitate asumat de reprezentantul legal al solicitantului în unul dintre următoarele domenii culturale: artele spectacolului (teatru, muzică, dans), artele vizuale (pictură, sculptură, film, fotografie), patrimoniu, carte, audio-vizual, educație culturală. Aceștia trebuie să fie înscriși la data depunerii proiectului în Registrul Sectorului Cultural gestionat de Institutul Naţional de Cercetare şi Formare Culturală (INCFC), instituție în subordinea Ministerului Culturii.

Registrul Sectorului Cultural poate fi accesat aici: www.culturadata.ro/registrul-sectorului-cultural.

De mâine, platforma și formularul sunt disponibile, iar perioada de preînscriere se va încheia miercuri, 25.11.2020. Preînscrierea este necesară pentru evaluarea impactului bugetar al schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea sectorului cultural, astfel încât bugetul alocat să fie cel necesar și suficient. După ce Ministerul Culturii va avea estimarea acestui impact bugetar se va putea pune în consultare publică actul normativ aferent Schemei de ajutor de stat.

Distribuie articol

În situația extrem de dificilă reprezentată de restricțiile impuse de pandemie, secretarul de stat Mihai Firică aspus că eforturile guvernamentale pentru sprijinul sectorului cultural sunt salutate de creatori, în special de cei din zona creatorilor independenți. Prin măsuri concrete, menite a sprijini direct sectoare vitale din cultură, se vor putea depăși perioade extrem de dificile pentru cei care organizează evenimente, precum și creatorii independenți. Vicepremierul Raluca Turcan a spus în conferința de presă: „Am făcut o evaluare în piață, am discutat cu artiști și cu oameni de cultură pentru a identifica problemele cu care s-au confruntat în această perioadă și am găsit următoarea soluție: o schemă de ajutor de stat, cu un buget estimat de 100 de milioane de euro. Schema funcționează sub formă de granturi și vine să completeze măsurile pe care le-am luat deja în beneficiul celor care activează în acest domeniu, pe perioada care s-a scurs până acum. Memorandumul privind schema aceasta de ajutor pentru industria culturală va fi prezentat, astăzi, în ședința de Guvern și de această schemă de ajutor de stat vor putea beneficia sectorul cultural independent, organizatorii de evenimente culturale și festivaluri de muzică, librăriile și editurile. Eligibile vor fi organizații non-guvernamentale și societăți comerciale, IMM-uri și întreprinderi mari. Există două tipuri de granturi: microgranturi cu o valoare fixă de 4000 de euro și granturi variabile raportate fie la vânzarea de carte din anul 2019, fie la numărul de bilete comercializate în anul 2019, cu un plafon maxim de 800.000 de euro pentru fiecare beneficiar. Pentru a beneficia de aceste granturi, toate entitățile trebuie să se înscrie în Registrul Sectorului Cultural.”

Vicepremierul a menționat în cadrul conferinței și celelalte măsuri de care au beneficiat cei din sectorul cultural-creativ: acces la schema de granturi stabilită prin Ordonanța de Urgență 130/2020, microgranturi de 2000 de euro, granturi de capital de lucru și de investiții, șomaj tehnic (adică 75% din salariul mediu brut pe țară) și indemnizația pentru drepturi de autor pentru cei care au avut venituri exclusiv din contracte pe drepturi de autor. Exigibilitatea impozitului pentru rezidenți și nerezidenți a fost o altă măsură aplicabilă organizatorilor de evenimente. De asemenea, au mai fost reglementări privind biletele achiziționate de public la festivalurile care nu au putut fi desfășurate în anul 2020.

Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii a declarat: „Mulțumesc premierului Ludovic Orban, vicepremierului Raluca Turcan și tuturor colegilor din Guvern care au susținut demersurile noastre. Îi mulțumesc și domnului primar Nicușor Dan pentru implicarea în cadrul dezbaterilor pe care le-am avut în ultimele 5 luni cu actanți ai domeniului cultural. În ședința de Guvern de astăzi voi supune dezbaterii memorandumul privind oportunitatea elaborării schemei de ajutor de stat pentru susținerea sectorului cultural. Precizez că toți potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii vor avea obligativitatea înscrierii în Registrul Sectorului Cultural, un instrument realizat anul acesta, care a lipsit în ultimii 30 de ani din politicile publice culturale. Registrul reprezintă o hartă a sectoarelor cultural-creative (SCC) și este, practic, o condiție de preînscriere ca solicitant și potențial beneficiar pentru accesarea granturilor. De mâine, platforma și formularul sunt disponibile și invit toți operatorii culturali să se înscrie. Vor avea la dispoziție 7 zile pentru această preînscriere. Cine nu se înscrie, nu va putea beneficia de sprijinul financiar.“

Primarul Municipiului București, Nicușor Dan a fost alături de Ministerul Culturii și de Guvern la ultimele dezbateri organizate împreună cu reprezentanți ai segmentului cultural independent. Prezent la conferința de presă de astăzi, a declarat: „Cultura nu este doar o necesitate și nu este doar un indicator al civilizației unei națiuni. Cultura este un motor de dezvoltare. Dacă un om din lumea asta vrea să se ducă într-un citybreak în Belgrad, București sau Budapesta, o să se uite care e oferta culturală, care e un indicator al calității vieții. Bucureștiul are o mare oportunitate cu zona creativ-culturală pentru că s-a format în timp, aici, un ecosistem cultural-creativ cu foarte multe realizări, în special în zona independentă și de aceea salut acest ajutor care vine din partea Guvernului pentru întregul sectorul cultural pentru că ajută ca, așa cum spunea domnul ministru, o întreagă expertiză și o întreagă profesionalizare care au avut loc în acești ani să nu se piardă. Vă felicit și sper ca în continuare să avem un dialog la fel de bun între Primărie și Guvernul României!”

Schema de ajutor de stat prezentată astăzi vizează 5 măsuri:

Măsura A: microgranturi

Operatorii culturali care nu au venituri din vânzare de bilet

Valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a sumei de 4.000 euro/beneficiar de ajutor de stat.

Măsura B: Granturi pentru organizare festivaluri culturale

Operatorii culturali care au organizat un festival cultural cu vânzare de bilete.

Valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 25% din valoarea brută a biletelor vândute la ediția din 2019 a festivalului, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Măsura C - Granturi pentru organizare evenimente culturale

Operatorii culturali au organizat evenimente culturale în anul 2019 și au venituri din bilete vândute

C.1 Evenimente muzicale și evenimente de tip stand-up comedy:

Între 1 - 10 evenimente organizate în anul 2019 – valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 5% din valoarea brută a biletelor vândute la evenimentele organizate în 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Între 11 - 50 evenimente organizate în anul 2019 – valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 7% din valoarea brută a biletelor vândute la evenimentele organizate în 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Peste 50 evenimente organizate în anul 2019 – valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 9% din valoarea brută a biletelor vândute la evenimentele organizate în 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

C.2 Evenimente din alte domenii culturale decât domeniul muzical și stand-up comedy:

Valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 50% din valoarea brută a biletelor vândute la evenimentele organizate în 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Măsura D - Granturi pentru librării

Valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 25% din valoarea brută a vânzărilor de carte din 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Măsura E – Granturi pentru edituri

Valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 25% din valoarea brută a vânzărilor fizice directe de carte din 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Etapa de preînscriere în registrul sectorului cultural a operatorilor economici va dura o săptămână. Această etapă este necesară pentru evaluarea impactului bugetar al schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii, astfel încât bugetul alocat să fie și cel necesar și suficient. După ce Ministerul Culturii va avea acest impact bugetar, actul normativ aferent Schemei de ajutor de stat va fi pus în consultare publică. Termenul estimat pentru operaționalizarea schemei va fi începutul anului 2021.

Bugetul estimat este de 100.000.000 Euro.


Sursa: INCFC
Pro Oltenia

Pro Oltenia

Agenda ta zilnică va fi făcută printr-un click la www.pro-oltenia.ro şi cele mai interesante noutăţi le vei afla în câteva clipe. Conectaţi la cele mai importante canale de informaţii, cu tehnologie modernă şi folosirea tehnicilor jurnalistice de top, îţi oferim fotografii şi imagini video în exclusivitate. Sursa ta de ştiri online e cu tine: PRO Oltenia!

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă