Deși numele lui Victor Eftimiu este bine cunoscut printre români, opera scriitorului nu se (mai) bucură de o atenție particulară. Născut la 24 ianuarie 1899, în Boboshtica (Boboștița) din Albania, în apropierea orașului Korça (Corcea), într-o familie care avea să devină foarte numeroasă. Victor era al doilea copil din cei doisprezece ai familiei Eftimiu. La vârsta de doar 8 ani, pleacă în România alături de părinți; tatăl său, Gheorghe, își deschide o prăvălie pe la intersecția străzilor Silvestru și Calea Moșilor. Tânărul Victor Eftimiu publică prima poezie în anul 1905, într-o revistă pe care o editează în regie proprie, înainte de a începe colaborările la revistele Dumineca, Viața literară și artistică, Țara noastră, Luceafărul, Tribuna sau Lupta (Budapesta).
Distribuie articol
În perioada 1909-1910, Eftimiu locuiește la Paris, iar după întoarcerea în țară este numit, în anul 1912, director al Teatrului Comedia. De-a lungul vieții, de altfel, Victor Eftimiu a condus în mai multe rânduri Teatrul Național din București (1920-1921; 1930; 1944-1945), dar și Teatrul Național din Cluj-Napoca (1927). În perioada 1944-1948 (momentul reorganizării instituției sub regimul comunist) a condus Societatea Scriitorilor Români, iar din 1950 Victor Eftimiu a devenit membru al Academiei Române. A murit la București, la 27 noiembrie 1972, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.
Eftimiu a fost un scriitor prolific, care a lăsat în urmă o operă uriașă, de circa 140 de volume, printre care nu mai puțin de 40 de piese de teatru. De asemenea, a conferențiat adesea, statistica numărând mai multe de o mie de conferințe susținute de scriitorul cu origini în Albania. Poate cea mai importantă operă a lui Victor Eftimiu este poemul dramatic (sau feeric, în termenii autorului) Înșir’te mărgărite, care se joacă și astăzi, în felurite adaptări și readaptări, pe scenele teatrelor din România. Totuși, cu această notabilă excepție, pe cât de apreciată a fost opera sa în timpul vieții, pe atât de uitată pare a fi ea astăzi.
Asociația Liga Albanezilor din România (ALAR) a organizat mai multe acțiuni pentru readucerea în atenția publică a personalității și operei lui Victor Eftimiu. În primul rând, în cadrul Zilelor Culturii Albaneze, de la Craiova (26-30 septembrie 2018), trupa teatrului „Petro Marko” din Vlora (Albania) a pus în scenă piesa Omul care a văzut moartea, una dintre lucrările lui Eftimiu care încă se bucură de mare succes în Albania. În anul 2019, ALAR a organizat și o conferință dedicată scriitorului, cu participarea unor personalități literare din România și Albania ¬– care l-au cunoscut personal pe Victor Eftimiu. Recent, în cadrul proiectului dedicat lui Cezar Ivănescu, un alt scriitor român cu origini albaneze, ALAR a realizat o serie de reportaje video în casa în care au locuit – înaintea lui Ivănescu – tocmai Victor Eftimiu și familia sa. De asemenea, ALAR se află în posesia unui important fond documentar, cuprinzând lucrări, manuscrise, scrisori și fotografii ale lui Victor Eftimiu, care vor fi puse în valoare în curând, după analizarea și sortarea lor.
Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.