Un salvator de la ISU Dolj are nevoie de ajutor!

Un salvator de la ISU Dolj are nevoie de ajutor!

07:30 18.05.2020
0

Cătălin Viorel PICIU are 37 de ani, este subofiter pompier din cadrul Detaşamentului 2 Pompieri, din Craiova, judeţul Dolj si din pacate, suferă de Meduloblastom Convenţional Postoperator. A primit acest diagnostic în data de 8 aprilie a acestui an, în urma unui control medical periodic.

Distribuie articol

Cătălin a fost supus primei intervenţii chirurgicale în toamna lui 2018, la Spitalul Bagdasar Arsenie, din Bucureşti, pe atunci fiind externat cu diagnosticul de Tumoră de Hemifosă Craniană Posterioară Dreaptă si insuficienţă acută respiratorie.

Anul 2019 este unul într-o notă pozitivă din punct de vedere medical, însă 2020 vine cu o veste cruntă pentru el şi familie, anume Recidivă a Tumorei Cerebelare, deşi în 2018 şansele de recidivă au fost nule.

În urma ultimului diagnostic, dat fiind faptul că şanse în România nu există pentru tănărul pompier, s-au început procedurile de natură administrativă pentru străinătate, mai exact Turcia, acolo unde va fi supus unui tratament complex şi unei intervenţii chirurgicale, în funcţie de ceea ce se decide medical, pe parcurs.

Pentru a putea ajunge în Turcia, costul total al deplasării, incluzând costuri suplimentare s-au ridicat iniţial la suma de 25.000 euro. În urmă cu o zi, atunci când Cătălin a luat legătura cu reprezentantul clinicii turceşti, acesta a aflat că e nevoie ca timpul de şedere să fie mult mai mare, adică minimum 2 luni, costul transportului a crescut şi el, deoarece avionul este unul special, deplasarea propriu-zisă s-a amânat pentru mijlocul lunii iunie din cauza prelungirii stării de urgenţă din Turcia, specifică pandemiei mondiale, plus şederea în carantină pentru 2 săptămâni, anterior intervenţiei. În acest fel, suma se ridica acum la 60.000 euro. Au la dispoziţie luna mai pentru strângeri de fonduri, deoarece în iunie trebuie neapărat acţionat.

Din cauza faptului că suma totală este una mult prea mare, se încearcă şi alte variante medicale în cadrul UE în următoarele zile.

Cătălin a început şedintele de chimioterapie în Craiova, se află în concediu medical, iar starea lui de sănătate este satisfăcătoare.

Ataşăm conturile bancare disponibile pentru a veni în ajutorul lui Cătălin, ambele fiind deschise pe numele acestuia: Cătălin Viorel Piciu

CONT LEI: RO65UGBI0000752007819RON

CONT EUR: RO02CECEDJ17B2EUR1480288 Cod Swift/Bic: CECEROBUXXX

De asemenea, puteţi dona prin alte modalitati precum Money Gram sau Western Union, folosind numele Aurelia Stefania MANEA şi Revolut, folosind nr. de telefon: 0743 002 543


Elena Alexandru

Elena Alexandru

Profesia nu este deloc una ușoară, ci e chiar extrem de solicitantă, plină de dinamism ce aduce noi provocări în fiecare zi. Este însă foarte frumoasa. Recent am împlinit 19 ani de când profesez această minunată meserie.

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă