Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că intenţionează să emită un act normativ prin care prevederea din Codul administrativ referitoare la acordarea pensiilor speciale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene să fie din nou amânată, arătând că acest lucru ar putea fi făcut prin legea bugetului de stat pe anul viitor. Anunțul lui Orban a pus pe jar clientela PSD, profitorii unor prevederi prin care bugetele locale sunt practic jefuite de administrația ținută pe bani mulți, cu câștiguri nejustificate, de către șefii PSD doar dintr-un calcul electoral.
Orban a precizat că prevederea din Codul Administrativ referitoare la pensiile speciale poate fi amânată prin legea bugetului de stat, până la clarificarea legislaţiei în ansamblu.
Distribuie articol
Ludovic Orban: După alegeri trebuie dezbătut în Parlament acest lucru, pentru că, şi aici nu mi se pare corect, eu cred că orice om care deţine o funcţie de demnitate publică, indiferent că este parlamentar, primar, ministru trebuie să aibă un venit decent. Şi aici trebuie să ştim că au crescut şi pentru parlamentari, şi pentru miniştri, şi pentru primari, şi pentru preşedinţi de consilii judeţene au crescut indemnizaţiile. Atunci când ai o indemnizaţie decentă, rezonabilă, în care se reflectă responsabilitatea şi importanţa în societate a funcţiei respective, vei beneficia pe contributivitate de o pensie mai mare, deci nu mai este nevoie de o pensie specială.
Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.