Stelian Tănase: Orban la rampă

Stelian Tănase: Orban la rampă

13:52 25.11.2019
0

Luminile reflectoarelor s-au așezat pe umerii lui Klaus Iohannis. Toată lumea îi aduce elogii. Is his finest our! Românul îl aclamă și își pune sperantele in el. În afara de puțini pesedisti care au ce pierde, ceilalti ” dragi români” au trecut în noaptea trecută în barca cealaltă. Își leagă binele lor de al doilea mandat Iohannis. Cum s-a ajuns aici, este extrem de interesant.

Distribuie articol

În urmă cu trei ani PNL era înfrânt categoric (46 %) de un PSD dirijat de Dragnea. Catastrofa electorală se datora absenței masive la vot a electoratului liberal dezamăgit de o conducerea PNL incompetetentă. In plus autoarea unor gafe de impardonabile. Liderii PSD au crezut că au îngenunchiat definitiv dreapta politică și pot să exercite in mod arbitrar guvernarea. A fost un simptom tipic al amețelii succesului.

Victoriile mari produc acest efect de pierderea contactului cu realitatea. A urmat un asalt brutal asupra justiției și a statului de drept care a generat reacția societății civile, rămasă singură pe câmpul de bătălie să lupte împotriva lui Dragnea&Co. A fost nevoie de timp ca PNL să se refacă, să țină un congres, să instaleze o nouă conducere. A înlocuit-o pe Alina Gorghiu cu Ludovic Orban. A fost reacția partidului care s-a simțit amenințat să dispară dacă ar fi continuat acel joc cu Gorghiu&Co patronat de Iohannis. Și Iohannis a înțeles la un moment dat că opțiunea Gorghiu îi e fatală în perspectiva unui nou mandat. Așa și-a făcut loc la virful PNL dificilul Orban, văzut ca salvator al situatiei. Membru PNL încă din 1990, a trecut prin toate campaniile si crizele, prin toate înfrângerile și puținele victorii. Era legitim, cunoștea partidul cu toate buzunarele lui. Liberalii nici nu aveau altul să ocupe acel post. Iohannis l-a acceptat în ciuda temerilor că nu i se va supune dar l-a flancat de fideli – Gorghiu, Bușoi, Turcan, si mai nou Rareș Bogdan, care abia a venit în PNL și emite pretentii la șefia partidului.

Orban a reușit ce se aștepta de la el – să unifice partidul, să-l mobilizeze, să îi dea o perspetivă, să-l pună în ordine de bataie pentru patru campanii electorale. Destui liberali, presa, etc, l-au privit cu scepticism. Îmi aduc aminte o reuniune aniversara PNL în aleea Modrogan cu un pîlc de 40-50 de oameni. Mulți liberalii de vârf absenți pentru că îl snobau pe Orban. Am spus atunci că dacă liberalii erau la putere curtea sediului PNL ar fi fost plină – pe aleile din jur ar fi fost sute de limuzine. Tristă aniversare! Am văzut în acea seara câțiva fideli în jurul Orban, evident izolat în partid. Toată lumea conspira contra lui și îi căuta un inlocuitor. Se aștepta nu știu ce conclav la vârf, ce BPN, ca să se renunțe la serviciile lui. Se puneau și pariuri. Era o discuție foarte populară, trebuie să spun.

Și cade nenorocirea din 10 august 2018. Dragnea &Co trec la represalii în Piața Victoriei la un miting al diasporei. Starea de spirit la București și din celelalte orase s-a schimbat. Popularitatea PSD se prabuseste, lumea s-a intors brusc impotriva PSD. Imaginile teve au oripilat o țară. Timpul trecuse, România nu se ma afla in iunie 199o. Era de netolerat. Lumea a bănuit că operatia a fost provocată și coordonată de la virful PSD – detinator al puterii. Dragnea, Carmen Dan , VV Dăncilă au fost vizati si considerati vinovati de acest peisaj care semăna cu Rusia lui Putin și Turcia lui Erdogan.

În aceste împrejurari PNL a revenit in joc. Semnele revigorării liberalilor apărusera mai devreme, dar era nevoie de o criză pentru ca liberalii să-si dea măsura si să fie din nou pe teren, dispusi sa se bată. Am putut astfel sa constatăm efectele benefice ale modificărilor de la virful PNL. De aici incolo tot ce s-a intimplat a fost previzibil – rezultatul din 26 mai 2019, depunerea motiunii de cenzură, dărimarea guvernului Dancilă, victoria lui Iohannis candidatul PNL. Cu atitea victorii, Orban este azi omul forte al PNL. A avut cea mai puternica ascensiune. Din șeful unui partid cu șanse problematice in alegeri, a ajuns la sefia guvernului. Anul 2o20 se anunță insa f dificil pentru el și liberali.

STELIAN TĂNASE

DESKREPORT


Sursa: STELIAN TĂNASE blog
Pro Oltenia

Pro Oltenia

Agenda ta zilnică va fi făcută printr-un click la www.pro-oltenia.ro şi cele mai interesante noutăţi le vei afla în câteva clipe. Conectaţi la cele mai importante canale de informaţii, cu tehnologie modernă şi folosirea tehnicilor jurnalistice de top, îţi oferim fotografii şi imagini video în exclusivitate. Sursa ta de ştiri online e cu tine: PRO Oltenia!

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă