Slătineanca Mădălina Ghenea și-a anulat venirea în România, la premiera „Urma”, din cauza măsurilor de protecție împotriva epidemiei de coronavirus

Slătineanca Mădălina Ghenea și-a anulat venirea în România, la premiera „Urma”, din cauza măsurilor de protecție împotriva epidemiei de coronavirus

07:54 04.03.2020
0

Ca urmare a situației generale cauzate de o posibilă epidemie de coronavirus, Mădălina Ghenea a decis, în ultimul moment, să-și anuleze întâlnirile cu publicul din România, la proiecțiile speciale ale „Urma”, primul film românesc în care joacă, debutul în lungmetraj al lui Dorian Boguță. Filmul intră în cinematografe din 6 martie.

Distribuie articol

Pentru ca lucrurile să decurgă în deplină siguranță pentru toată lumea, a considerat că este cea mai prudentă alegere, în condițiile în care, în România, există măsuri suplimentare pentru cei care vin din Italia (în cazul ei, Milano), care presupun inclusiv izolare voluntară la domiciliu, timp de 14 zile.

Actrița și-ar fi dorit foarte mult să fie prezentă în persoană la proiecțiile de gală ale primului film românesc în care joacă și să stea de vorbă cu publicul, însă va transmite un mesaj special, în exclusivitate, celor prezenți la proiecțiile speciale programate pe 4 și 5 martie (la Băneasa Grand Cinema, respecitv la Cinema City AFI Cotroceni). Mădălina Ghenea speră că toți cei care vor urmări filmul în cinematografe, începând din 6 martie, îl vor întâmpina cu aceeași căldură precum spectatorii avanpremierei din 2 martie, de la Iași.

O proiecție specială în prezența ei va fi programată la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), care va avea loc între 29 mai și 7 iunie, la Cluj-Napoca.


Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă