Siguranţa elevilor, prioritatea pompierilor mehedinţeni

Siguranţa elevilor, prioritatea pompierilor mehedinţeni

09:30 09.10.2019
0

Odată cu începerea noului an şcolar, pompierii mehedinţeni au fost prezenţi în mai multe unităţi de învăţământ din judeţul nostru, unde au desfăşurat activităţi preventive, menite să conştientizeze elevii şi cadrele didactice cu privire la importanţa respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor, dar şi a regulilor de comportare în diferite situaţii de urgenţă.

Distribuie articol

Pe timpul activităţilor desfăşurate, au avut loc peste 30 de exerciţii de evacuare, în cadrul cărora specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi au urmărit dacă elevii şi cadrele didactice recunosc semnalul de alarmare, folosesc cele mai apropiate căi de evacuare şi cunosc locul stabilit pentru adunare.

Astăzi, pompierii mehedinţeni au fost în mijlocul elevilor din două unităţi de învăţământ din municipiul Drobeta Turnu Severin, Şcoala Gimnazială “Petre Sergescu şi Colegiul Naţional “Traian”.

În cadrul unor lecţii deschise, elevilor le-au fost prezentate regulile de comportare şi măsurile ce trebuie adoptate în funcţie de manifestarea diferitelor tipuri de riscuri, activităţile încheindu-se cu exerciţii de evacuare, în cazul producerii unor incendii.

Întregul colectiv, format din elevi, cadre didactice şi personal auxiliar, a cooperat cu pompierii, arătând că este pregătit să facă faţă situaţiilor de urgenţă.

Cu toţii au înţeles că eficienţa unei intervenţii depinde şi de modul în care ei acţionează, iar prin participarea la aceste exerciţii, aceştia îşi formează deprinderile necesare care îi vor ajuta să facă faţă mai uşor evenimentelor negative, în eventualitatea producerii acestora.


Elena Alexandru

Elena Alexandru

Profesia nu este deloc una ușoară, ci e chiar extrem de solicitantă, plină de dinamism ce aduce noi provocări în fiecare zi. Este însă foarte frumoasa. Recent am împlinit 19 ani de când profesez această minunată meserie.

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă