O mică junglă din miljocul Craiovei. Aşa pot fi descrise serele din Grădina Botanică din Craiova unde există peste 700 de specii de plante exotice. Aici, specialiştii Universităţii din Craiova îngrijesc peste 700 de specii de plante tropicale, aduse din toate colţurile lumii. Este vorba despre palmieri aduşi din Asia, la curmali din Africa sau ficuşi din Australia. Sunt şi 60 de soiuri de cactuşi.
Distribuie articol
Serele din grădina Botanică din Craiova sunt fascinante prin frumuseţea plantelor, aranjate tematic, în funcţie de sezon, dar şi de parfumul miilor de flori care acoperă mirosul gazelor de eşapament care învăluie oraşul tot mai mult, de la o zi la alta.
Aici, în cele 5 sere sub cupole înalte de 9 metri, cresc plante rare, aduse din zone exotice. Unele sunt foarte rare.
„Aici averm arborele de camfor, este o specie originară din sudul Chinei, din Coreea, din frunxele şi din lăstarii se extrage uleiul de camfur care este binecunoscut pentru proprietăţile sale, aici este moşmonul japonez oroginar din sud estul Asiei”, SPUNE ing. Sonia Cruceru, şef Sector Plante tropicale şi subtropicale, Grădina Botanică din Craiova
De cum intrăm în sera plantelor tropicale totul ne duce cu gândul la vacanţele exotice. Pe o cărare îngustă, printr-un tunel de palmieri înalţi, cu frunze în formă de evantaie.
Avem şi exemplare mai puţin cunoscute de către public. Aici este, de exemplu, Ficus lyrata, o specie originară din vestul Africii Tropicale, cu frunze foarte mari în formă de liră. O altă specie foarte interesantă este Ficusul natalensis din Africa de Sud, Ficus rubiginosa din Australia, Ficusul căţărator-este acolo, la intrarea în seră, care îmbracă întregul perete, seamănă foarte bine cu o iederă.
Serele au fost construite în perioada 1962-1964, la 11 ani după ce Grădina Botanică din Craiova a fost deschisă publicului. Zona a fost concepută, iniţial, ca spaţiu de cercetare pentru studenţii Institului Agricol din Craiova. Cel care a pus bazele cercetării ştiinţifice în Craiova, în domeniul botanicii, a fost profesorul clujean Alexandru Buia, Seful Catedrei de Botanică din cadrul Facultăţii de Agronomie.
Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.