SCANDAL cu vecinii? Distanţa minimă faţă de limita proprietăţii la care este permisa plantarea pomilor şi amplasarea ferestrelor

SCANDAL cu vecinii? Distanţa minimă faţă de limita proprietăţii la care este permisa plantarea pomilor şi amplasarea ferestrelor

09:49 14.03.2021
0

În viața de toate zilele sunt frecvente situațiile, în special în mediul rural, în care se realizează diverse construcții și se plantează pomi, dar fără să se știe prevederile legale pe care trebuie să le respecte:

1) în realizarea streșinii caselor,

2) în amplasarea ferestrelor, de vedere și de lumină și

3) în ceea ce privește distanța la care trebuie plantați arborii față de linia de hotar.

Din cauza necunoașteri prevederilor legale prin care se reglementează aceste probleme se ajunge atât la un număr foarte mare de discuții neplăcute, de certuri (și chiar la fapte cu adevărat grave) între vecini, cât și la sufocarea organelor de justiție cu asemenea litigii.

Scopul prezentării prevederilor legale prin care se reglementează aceste probleme este de a se asigura o informare corectă a unui număr cât mai mare de cetățeni pentru a reduce cât mai mult asemenea litigii.

Distribuie articol

Vechiul Cod civil (pentru care, după 1 octombrie 2011, se folosește denumirea de „Vechiul Cod civil”) a fost în vigoare până la data de 30 septembrie 2011, fiind abrogat prin „Noul Cod civil”, adică prin „Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil”, în vigoare începând cu 1 octombrie 2011.

În „Vechiul Cod civil” prevederile cu privire la condițiile în care trebuiau 1) realizate streșinile caselor, 2) amplasarea ferestrelor, de vedere și de lumină și 3) distanța la care trebuie plantați arborii față de linia de hotar, erau diferite de cele prevăzute prin „Noul Cod civil”.

Prin „Noul Cod civil”, adică prin „Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil”, în vigoare începând cu 1 octombrie 2011, se dispune clar, precis şi la modul imperativ (obligatoriu):

„Art. 611. PICĂTURA STREŞINII

Proprietarul este obligat să îşi facă streaşina casei sale astfel încât apele provenind de la ploi să nu se scurgă pe fondul proprietarului vecin.”.

Deci, art. 611 din noul Cod civil îl obligă pe proprietarul oricărei construcții să îşi facă streaşina la orice construcție a sa astfel încât apele provenind de la ploi/zăpadă să nu se scurgă pe proprietatea vecinului, indiferent sub ce formă se află aceasta (teren, construcție etc.).

„Art. 613. Distanţa minimă pentru ARBORI

(1) În lipsa unor dispoziţii cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiţi la o distanţă de cel puţin 2 metri de linia de hotar, cu excepţia acelora mai mici de 2 metri, a plantaţiilor şi a gardurilor vii.

(2) În caz de nerespectare a distanţei, proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălţimea cuvenită, a arborilor, plantaţiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate.

(3) Proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparţinând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum şi dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său”.

„Art. 615. Distanţa minimă pentru FEREASTRA DE VEDERE

(1) Este obligatorie păstrarea unei distanţe de cel puţin 2 metri între fondul, îngrădit sau neîngrădit, aparţinând proprietarului vecin şi fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări ce ar fi orientate către acest fond.

(2) Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia de hotar spre fondul învecinat sunt interzise la o distanţă mai mică de un metru.

(3) Distanţa se calculează de la punctul cel mai apropiat de linia de hotar, existent pe faţa zidului în care s-a deschis vederea sau, după caz, pe linia exterioară a balconului, până la linia de hotar. Distanţa, şi în cazul lucrărilor neparalele, se măsoară tot perpendicular, de la punctul cel mai apropiat al lucrării de linia de hotar şi până la această linie.

„Art. 616. FEREASTRA DE LUMINĂ

Dispoziţiile art. 615 nu exclud dreptul proprietarului de a-şi deschide, fără limită de distanţă, ferestre de lumină dacă sunt astfel construite încât să împiedice vederea spre fondul învecinat”.

Ferestrele cu sticlă mată/opacă, prin care nu se vede în curtea vecinului, care sunt destinate numai pentru aerisire și pentru iluminatul natural, pot fi realizate la orice înălţime şi la orice distanţă faţă de proprietatea vecinului (de fondul vecin).

Deci, în baza art. 616 din noul Cod civil, o persoană are dreptul de a-şi monta într-o construcție a sa o fereastră cu destinația (numai) pentru aerisire și pentru iluminatul natural, fără limită de distanţă, dacă este astfel construită încât să împiedice vederea spre proprietatea vecinului (spre fondul învecinat), așa cum sunt cele cu sticlă mată/opacă. a se vedea în acest sens și https://renasterea.ro/ai-divergente-cu-vecinul-care-si-construit-casa-prea-aproape-de-ta-vezi-aici-ce-spune-legea-si-cum-sta-treaba-cu-ferestrele-ce-patit-o-timiseanca/

Bibliografie

https://renasterea.ro/ai-divergente-cu-vecinul-care-si-construit-casa-prea-aproape-de-ta-vezi-aici-ce-spune-legea-si-cum-sta-treaba-cu-ferestrele-ce-patit-o-timiseanca/

https://legestart.ro/care-sunt-cele-mai-intalnite-limite-legale-ale-dreptului-de-proprietate-privata/

Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița


Sursa: Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița
Pro Oltenia

Pro Oltenia

Agenda ta zilnică va fi făcută printr-un click la www.pro-oltenia.ro şi cele mai interesante noutăţi le vei afla în câteva clipe. Conectaţi la cele mai importante canale de informaţii, cu tehnologie modernă şi folosirea tehnicilor jurnalistice de top, îţi oferim fotografii şi imagini video în exclusivitate. Sursa ta de ştiri online e cu tine: PRO Oltenia!

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă