PRO DEMOCRAȚIA: Lucian Dindirică, șeful Bibliotecii Aman din Craiova, continuă să batjocorească memoria eroilor asasinați în Decembrie 1989

PRO DEMOCRAȚIA: Lucian Dindirică, șeful Bibliotecii Aman din Craiova, continuă să batjocorească memoria eroilor asasinați în Decembrie 1989

09:37 20.12.2019
0

Controversatul Lucian Dindirică, consilier PSD și manager al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, declanșează un nou scandal prin implicarea instituției în evenimente care lezează imaginea tuturor doljenilor. Acuzat de plagiat și de folosirea tenebroasă a banilor publici, Dindirică aduce personaje controversate sau generează evenimente în care interesele României sunt ponegrite de indivizi controversați, așa cum s-a petrecut în cazul ambasadorului Rusiei sau diverși reprezentanți ai intereselor rusești. Acum, la 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, prin găzduirea în instituția pe care o conduce a încă unui eveniment scandalos, Dindirică își bate joc de memoria celor uciși, aducându-i pe foști securiști și turnători dovediți de CNSAS pentru o propagandă deșănțată în favoarea teoriilor conspiraționiste. Prima reacție de condamnare a derapajului de la norme de bun-simț și de denigrare a memoriei celor care au avut de suferit din cauza Securității, Asociația PRO DEMOCRAȚIA a lansat un comunicat și un apel public prin care se cere sancționarea lui Lucian Dindirică și stoparea practiilor acestuia de a scandaliza opinia publică:

,,Asociația PRO DEMOCRAȚIA – Club Craiova a luat act cu stupefacție de organizarea, în ziua de 14 decembrie 2019, în incinta Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova a unui așa-zis eveniment de lansare a cărții „Celula 0” scrisă de Ion Dascălu, implicat în evenimentele sângeroase din Decembrie 1989, o carte care, conform cu prefața scrisă de Mihai Marcu, ar prezenta „fața nevăzută a organelor abilitate cu securitatea statului și a conducerii lui”, cum într-un mod eufemistic este prezentată Securitatea, principalul instrument criminal al regimului comunist.

Distribuie articol

Printre invitații oficiali la acest eveniment pseudo-cultural s-au regăsit și doi foști turnători (colaboratori) ai Securității comuniste.

Primul dintre acești foști turnători-colaboratori ai Securității comuniste este fostul jurnalist comunist Lupescu Dan. Conform informațiilor oferite de site-ul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Curtea de Apel București, prin Sentința Civilă Nr. 4252 / 25.06.2012, constată calitatea de colaborator al Securității în cazul lui Lupescu Dan.

În textul sentinței civile se precizează că Lupescu Dan, în calitate de jurnalist al ziarului „Înainte” – Organ al Comitetului Județean Dolj al PCR și al Consiliului Popular Județean”, a colaborat cu Securitatea sub numele conspirativ de „Toma Alexandru/Alex”.

Al doilea fost turnător-colaborator al Securității comuniste, participant la acest pseudo-eveniment cultural, este Marcu Mihai. Conform informațiilor oferite de site-ul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Tribunalul București (Secția a IX-a – Contencios Administrativ și Fiscal) prin Sentința Civilă nr. 2559/ 07.10.2008, constată calitatea de colaborator al Securității în cazul lui Marcu Mihai.

În textul sentinței civile se precizează că Marcu Mihai a colaborat cu Securitatea comunistă, în perioada 1979-1989, sub numele conspirativ de „Constantin Gheorghe”.

Considerăm că este inacceptabil ca o instituție publică, finanțată din banii cetățenilor unei țări care este membră a Uniunii Europene, să găzduiască activități publice la care să participe, în calitate de invitați oficiali, foști ofițeri sau turnători ai Securității comuniste.

Conducerea Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova nu este la prima acțiune de sfidare a memoriei jertfei celor asasinați în Decembrie 1989. Reamintim că în aceeași instituție, în ianuarie 2018, a fost găzduită lansarea unei cărți elogioase dedicată ultimului șef al Securității comuniste, Iulian Vlad.

Asociația PRO DEMOCRAȚIA – Club Craiova reafirmă concluzia Raportului Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (Raportul Tismăneanu) conform căreia „Securitatea și trupele sale speciale, ajutate direct de Miliție, a reprezentat principalul instrument al represiunii comuniste împotriva poporului român”.

În contextul în care comemorăm 30 de ani de la jertfa pentru libertate a celor asasinați în Decembrie 1989 de forțele de represiune, este șocantă nepăsarea cu care conducerea Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova și personal dl. Dindirică Lucian Costin, fiul unui ofițer erou al Revoluției din Decembrie 1989, permit ca foști ofițeri și turnători ai Securității comuniste să se manifeste în mod public, în cadrul unor evenimente oficiale găzduite de instituție, într-un toxic efort de recuperare a imaginii Securității, instrument criminal al dictaturii comuniste din România.

În consecință, Asociația PRO DEMOCRAȚIA – Club Craiova insistă în a solicita lui Dindirică Lucian Costin, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova și consilier PSD în cadrul Consiliului Local Craiova, să-și prezinte demisia de onoare din funcția de manager al bibliotecii.

Totodată, Asociația PRO DEMOCRAȚIA – Club Craiova, în cazul în care managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova refuză să demisioneze, solicită membrilor Consiliului Județean Dolj și Președintelui CJ Dolj, Ion Prioteasa, să-l demită pe dl. Dindirică Lucian Costin din funcția respectivă.

Carla STOICA

Președintă

Asociția PRO DEMOCRAȚIA – Club Craiova


Pro Oltenia

Pro Oltenia

Agenda ta zilnică va fi făcută printr-un click la www.pro-oltenia.ro şi cele mai interesante noutăţi le vei afla în câteva clipe. Conectaţi la cele mai importante canale de informaţii, cu tehnologie modernă şi folosirea tehnicilor jurnalistice de top, îţi oferim fotografii şi imagini video în exclusivitate. Sursa ta de ştiri online e cu tine: PRO Oltenia!

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă