Primarul din Deveselu a murit din cauza COVID-19

Primarul din Deveselu a murit din cauza COVID-19

14:36 17.09.2020
0

Primarul comunei Deveselu, din județul Olt, a murit, în această dimineaţă, din cauza COVID 19. Ion Aliman era internat la un spital din București.

Distribuie articol

Aliman fusese confirmat cu noul coronavirus, la începutul lunii septembrie, când a fost internat la Spitalul Municipal Caracal. Ulterior, la cererea familiei, el a fost transferat la Spitalul Colentina din Capitală.

Potrivit DSP Olt, pacientul avea alte boli asociate: diabet zaharat tip II dezechilibrat, imunosupresie, hipertensiune arterială, hepatită tip B, steatoza hepatică, transplant renal în 2010.

Ion Aliman era primar al comunei Deveselu din anul 2012, iar la alegerile din 27 septembrie candida pentru al treilea mandat.

Ion Aliman avea 57 de ani și a fost căpitan de vas de croazieră până în 2012, când a renunţat la marinărie şi a ajuns în fruntea comunei Deveselu. Recent se înscrisese din nou în cursa electorală şi voia al treilea mandat pe listele PSD.


Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă