Ponton la Dunăre pentru turişti, lângă Podul lui Traian din Drobeta Turnu Severin

Ponton la Dunăre pentru turişti, lângă Podul lui Traian din Drobeta Turnu Severin

07:59 09.08.2019
0

Obiective turistice emblematice pentru municipiul Drobeta Turnu Severin și județul Mehedinți vor fi puse în valoare și promovate în rândul turiștilor străini care tranzitează județul cu vasele de croazieră, pe Dunăre.

Distribuie articol

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu și primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, au purtat discuții pentru concretizarea acestui proiect, pentru atragerea turiștilor și iată, zilele acestea s-au făcut primele demersuri pentru a se concretiza.

În zona Piciorului Podului lui Traian, obiectiv pe care Consiliul Județean îl va reabilita, iar pentru acest lucru, în prezent, se caută soluții împreună cu specialiștii în domeniu, se va construi un ponton unde să acosteze vasele de croazieră.

Ieri, primarul Marius Screciu a finalizat discuțiile cu tour operatorul contractat pentru a se ocupa ca vasele de croazieră care tranzitează zona, pe Dunăre, să se oprească și în Portul Drobeta Turnu Severin.

Tot această firmă va construi, până în primăvara anului 2020, un ponton în zona Piciorului Podului lui Traian, urmând ca toată zona de acces să fie amenajată cu fonduri de la Primăria Drobeta Turnu Severin.

Aceste investiții urmează să deschidă turiștilor străini zona Muzeului Regiunii Porților de Fier și cea a Cetății Medievale.


Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă