Liga Albanezilor a fost prezentă la Festivalul „ProEtnica”, de la Sighișoara

Liga Albanezilor a fost prezentă la Festivalul „ProEtnica”, de la Sighișoara

10:43 02.09.2022
0

În perioada 25-28 august 2022, la Sighișoara a avut loc cel mai important festival intercultural din România, ProEtnica, ajuns la ediția cu numărul XVIII. Ca în fiecare an, Asociația Liga Albanezilor din România (ALAR) a fost prezentă la manifestare, atât cu standul propriu de prezentare, cât și cu ansamblul de dansuri „Serenada”, care a prezentat publicului un program de dansuri tradiționale din nordul și sudul Albaniei.

Distribuie articol

Standul ALAR a fost vizitat de numeroase persoane interesate de volumele, revistele și materialele multimedia produse de către Asociație. Pe parcursul celor 4 zile ale festivalului, au fost distribuite, în mod gratuit, aproape o mie de astfel de materiale, iar mulți cititorii s-au abonat la publicația lunară a Ligii Albanezilor, Drita / Lumina, sau la publicația trimestrială cultural-științifică Albanica. La mare căutare s-a aflat și albumul Muzică tradițională albanezo-română, lansat în cursul acestui an, și care cuprinde 12 piese românești și albaneze în interpretarea cuplului Ionela și Gjerji Mani. Ansamblul „Serenada” a oferit trei reprezentații pe scena principală a festivalului, în zilele de joi, vineri și sâmbătă, care au captivat publicul prin specificitatea dansului albanez tradițional.

„Și în acest an, participarea noastră la ProEtnica s-a bucurat de un real succes. A fost o bună ocazie de a relua legătura direct cu publicul iubitor de diversitate culturală și etnică, această ediție fiind prima după restricțiile determinate de pandemie. Ne-am bucurat să constatăm că interesul publicului a rămas la aceleași cote ridicate, că oamenii își doresc să descopere și să aprofundeze cultura albaneză și să se bucure de diversitatea caracteristică spațiului românesc”, a precizat directorul executiv al ALAR, Radu Săvulescu.

Pentru Liga Albanezilor urmează o toamnă plină de evenimente, participări la târgurile și saloanele de carte, manifestări culturale și științifice și noi proiecte comune cu partenerii din Albania și diaspora albaneză.


Sursa: ALAR
Pro Oltenia

Pro Oltenia

Agenda ta zilnică va fi făcută printr-un click la www.pro-oltenia.ro şi cele mai interesante noutăţi le vei afla în câteva clipe. Conectaţi la cele mai importante canale de informaţii, cu tehnologie modernă şi folosirea tehnicilor jurnalistice de top, îţi oferim fotografii şi imagini video în exclusivitate. Sursa ta de ştiri online e cu tine: PRO Oltenia!

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă