ISU Mehedinţi : Peste 5200 de intervenţii de la începutul anului

ISU Mehedinţi : Peste 5200 de intervenţii de la începutul anului

11:52 04.10.2019
0

În primele nouă luni ale acestui an, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi a asigurat gestionarea a 5283 de situaţii de urgenţă, misiuni şi acţiuni în zona de competenţă, 3523 dintre acestea fiind intervenţii ale SMURD pentru acordarea primului ajutor medical de urgenţă.

Distribuie articol

De la începutul anului, pompierii mehedinţeni au acţionat pentru stingerea a 822 de incendii, dintre acestea 587 manifestându-se la vegetație uscată. Cele mai multe au fost înregistrate în lunile martie şi septembrie, când echipajele au intervenit pentru lichidarea a 202, respectiv 172 de incendii.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul incendiilor de vegetaţie uscată a crescut considerabil, de la 135 la 587 în acest an.

Pompierii depun eforturi susţinute pentru limitarea acestor incendii, care, de cele mai multe ori, cuprind suprafeţe mari de teren accidentat, iar în condiţii de vânt, necesită un interval de timp îndelungat pentru a fi stinse, ajungând şi la câteva ore.

Numai în ultimele două zile, pompierii mehedinţeni au intervenit pentru stingerea a 18 incendii de vegetaţie uscată, care s-au manifestat pe raza a 14 unităţi administrativ teritoriale: Şimian (2), Stângăceaua, Tâmna, Butoieşti, Prunişor, Corcova (2), Pătulele, Devesel, Greci, Vânju Mare (3), Husnicioara, Pristol, Vlădaia şi Brezniţa Ocol, flăcările cuprinzând peste 120 de hectare.

Pentru a preveni izbucnirea unor incendii, ca urmare a folosirii focului pentru igienizare, recomandăm cetăţenilor ca arderea să se execute în condiţii meteorologice fără vânt, numai pe timp de zi, sub supravegere permanentă, în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier sau construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice şi de comunicaţii.

De asemenea, cetăţenii trebuie să dispună de mijloace şi materiale pentru stingerea eventualelor incendii şi să nu părăsească locul arderii înainte de stingerea completă a focarelor.

Totodată, facem precizarea că arderea miriştilor, vegetaţiei uscate, resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc - emis de Primărie, cu avizul Gărzii de Mediu, şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2500lei.


Elena Alexandru

Elena Alexandru

Profesia nu este deloc una ușoară, ci e chiar extrem de solicitantă, plină de dinamism ce aduce noi provocări în fiecare zi. Este însă foarte frumoasa. Recent am împlinit 19 ani de când profesez această minunată meserie.

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă