Avansări în grad la ISU Dolj

Avansări în grad la ISU Dolj

16:09 02.03.2021
0

În această dimineață, cu prilejul Zilei Protecției Civile din România, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al Județului Dolj a fost organizată o scurtă festivitate, în cadrul căreia au fost prezentate mesajele autorităţilor cu ocazia aniversării a 88 de ani de protecţie civilă în România, urmată de prezentarea ordinelor de avansare în gradul următor, înainte de termen, a 7 cadre militare (2 ofiţeri şi 5 subofiţeri) care au obținut rezultate foarte bune în activitatea desfăşurată în cadrul inspectoratului.

Distribuie articol

Festivitatea a fost încheiată cu citirea ordinului de trecere în corpul ofițerilor și acordarea gradului militar, unui subofițer din cadrul compartimentului financiar, ca urmare a promovării examenului pentru ocuparea posturilor de ofițeri scoase la concurs. De menționat este faptul că la concursul organizat, subofițerul a obținut nota cea mai mare din țară.

La final, toți cei avansați au fost felicitați de comanda inspectoratului, primind mulțumiri pentru activitatea profesională desfăşurată şi rezultatele obţinute până în prezent.

Felicitări și succes în carieră, dragi colegi!


Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă