Impostorul Bogdan Bratu, în plasa procurorilor. Șeful DRDP Craiova și-a falsificat actele de studii

Impostorul Bogdan Bratu, în plasa procurorilor. Șeful DRDP Craiova și-a falsificat actele de studii

19:20 24.04.2021
0

Șeful Direcției de Drumuri din Craiova, Bogdan Bratu, a fost ridicat de polițiști vineri dimineață, fiindcă a mințit în legătură cu studiile pe care le-ar fi făcut. Acesta ar fi depus inclusiv o diplomă falsă de licență de la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești, potrivit Digi24.

Distribuie articol

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii fac vineri 3 percheziții domiciliare în județele Giurgiu și Dolj, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, de către o persoană cu funcție de conducere în cadrul unei companii de interes strategic național.

Conform procurorilor, obiectul cercetărilor îl constituie inducerea și menținerea în eroare a instituției, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate și care ulterior au fost desființate de către instanțele judecătorești competente.


Pro Oltenia

Pro Oltenia

Agenda ta zilnică va fi făcută printr-un click la www.pro-oltenia.ro şi cele mai interesante noutăţi le vei afla în câteva clipe. Conectaţi la cele mai importante canale de informaţii, cu tehnologie modernă şi folosirea tehnicilor jurnalistice de top, îţi oferim fotografii şi imagini video în exclusivitate. Sursa ta de ştiri online e cu tine: PRO Oltenia!

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă