Focar de covid 19 la căminul de bătrâni din Craiova! 60 de beneficiari şi angajaţi sunt confirmaţi

Focar de covid 19 la căminul de bătrâni din Craiova! 60 de beneficiari şi angajaţi sunt confirmaţi

12:45 13.08.2020
0

Este focar de covid 19 la căminul de bătrâni din Craiova. Sunt 60 de cazuri.

Distribuie articol

"În urma monitorizării bilunare de către DSP Dolj a beneficiarilor şi personalului de îngrijire din centrele rezidenţiale, în data de 24.07.2020 a fost depistat un focar în Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova. Unitatea funcţionează în două clădiri: una monobloc cu garsoniere, cu 2 scări de acces, 4 etaje şi o clădire cu 3 etaje.

Iniţial, au fost depistate 24 de cazuri pozitive Covid 19:

- 16 beneficiari din 270 rezidenţi

- 8 personal de îngrijire din 100 persoane

Ulterior, în urma testărilor repetate s-a constatat că focarul a evoluat, astfel

că la data de 12.08.2020, situaţia este următoarea:

Total cazuri confirmate: 126 (100 rezidenţi și 26 personal) din care:

- 45 beneficiari cazuri active

- 13 personal de îngrijire cazuri active

- 67 persoane vindecate

- 1 deces, rezident cu comorbidităţi

Toate cazurile au fost cu forme uşoare sau asimptomatice de boală, rezidenţii rămânând în centrul rezidenţial, unde li s-a asigurat îngrijire medicală de către personalul medical, angajaţi ai centrului, medici, asistenţi medicali şi dacă este cazul, tratament de specialitate, prioritate având cei cu simptome. Decesul a fost înregistrat, pe 29.07.2020, la un rezident în vârstă de 87 de ani cu multiple comorbidităţi.

Personalul de îngrijire pozitiv Covid 19 a fost izolat pentru evaluare clinică, paraclinică şi tratament la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Victor Babeş din Craiova.

S-au dispus următoarele măsuri:

- S-a efectuat ancheta epidemiologică şi s-a monitorizat focarul permanent

- Carantinarea unităţii până la închiderea focarului

- Dezinfecţia tuturor spaţiilor

- Utilizarea corespunzătoare a echipamentului de protecţie de către personal

- Personal de îngrijire dedicat pentru rezidenţii pozitivi Covid19

- Triajul epidemiologic zilnic al personalului de îngrijire

- Monitorizarea zilnică a stării de sănătate a rezidenţilor care nu sunt infectaţi cu virusul SARS COV 2", se arată într-un comunicat al DSP Dolj.


Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă