Biblioteca Academiei Române, în colaborare cu scriitorul, istoricul și colecționarul Petre Crăciun organizează, în perioada 1-14 noiembrie 2024, expoziția „Oameni, stilouri, manuscrise”.
Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 1 noiembrie, la ora 11.00, în sala „Theodor Pallady”.
În deschiderea expoziției vor vorbi Acad. Ioan-Aurel POP, Președintele Academiei Române, dr. ing. Nicolae NOICA, director general al Bibliotecii Academiei Române, scriitorul Varujan VOSGANIAN, Președintele Uniunii Scriitorilor din România, istoricul și criticul literar Ion Bogdan Lefter, Alexandru PREDA, fiul romancierului Marin PREDA și Petre CRĂCIUN, inițiatorul expoziției.
Evenimentul este prilejuit de aniversarea, la 1 noiembrie, a Zilei stiloului (Fountain Pen Day), dată la care în lumea întreagă se discută despre instrumentele de scris și despre importanța lor.
Distribuie articol
Expoziția cuprinde circa 100 de manuscrise ce poartă amprenta unor scriitori importanți, precum: Teodor Stefanelli (colegul lui Mihai Eminescu), Sextil Pușcariu, Mircea Eliade, Cezar Petrescu, Emil Gârleanu, Elena Farago, Tudor Arghezi, Zaharia Stancu, Virgil Carianopol, Mihail Sadoveanu, Marin Preda, Nina Cassian, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Petru Vintilă, Radu Beligan (două caiete manuscris din anul 1935), criticii literari Nicolae Manolescu, Alex. Ștefănescu, Tudor Vianu, Al. Piru, Romul Munteanu, Mihai Cimpoi, Vladimir Străinu și Eugen Simion, Gheorghe Tomozei, Mircea Sântimbreanu, Constanța Buzea, Victor Kernbach, Nicolae Dabija, Petre Ghelmez, Fănuș Neagu, Paul Everac, Ion Hobana, Ana Blandiana, Varujan Vosganian, Mircea Dinescu, Arcadie Suceveanu, Carolina Ilica, Spiridon Vangheli, Ion Hadârcă, Ioan Aurel Pop, Ion Cristoiu, Marius Tucă, Petre Crăciun, Claudia Partole, Passionaria Stoicescu, Francisca Stoenescu, Ianoș Țurcanu, Ștefan Mitroi, Gheorghe Vlăduțescu.
Nu lipsesc nici autorii satirici Valentin Silvestru, Al. Clenciu (epigramă), Ghe. Zarafu, Albert Poch și Ion Băieșu.
În expoziție pot fi văzute stilouri sau alte instrumente de scris sau de birou care au aparținut unor mari personalități: Regele Carol I (secretaire de călătorie), Sextil Pușcariu, Nicolae Manolescu, Ana Blandiana, Alex. Ștefănescu, Varujan Vosganian, Ioan-Aurel Pop, Mihai Cimpoi, Spiridon Vangheli, acad. Gheorghe Vlăduțescu, prof. Ioan Scurtu, Ștefan Mitroi, Ion Cristoiu, Marius Tucă și mulți alți autori contemporani.
La vernisaj vor putea fi vizionate și stilouri de o mare istorică: stiloul romancierului Marin Preda (aflat în colecția Alexandru Preda), stilou al scriitorului Cezar Petrescu (aflat în inventarul Casei Memoriale „Cezar Petrescu”, din Bușteni) și stilou al generalului C. Găvănescul, autorul lucrării „Ocolul pământului în șapte luni și o zi”.
Piesa de rezistență a expoziției, secretaire-ul care a aparținut primului Rege al României, va fi însoțită de înscrisuri deosebit de valoroase care poartă semnăturile regilor Carol I, Ferdinand I și Mihai I, ale Reginei Maria sau ale fiilor acesteia – Prințul Nicolae și Prințesele Elisabeta și Ileana.
Vizitatorii vor putea admira singurele stilouri care au fost dedicate unor personalități românești: „Literă de Rege” – ediție specială dedicată de firma Pelikan Regelui Mihai I și „Ilie Năstase” – o ediție specială, foarte spectaculoasă, dedicată de firma Montegrappa marelui nostru tenisman, care va fi prezent la vernisaj.
Nu în ultimul rând, colecționarul Petre Crăciun oferă șansa vizitatorilor de a admira stilouri și manuscrise care au aparținut președinților Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu (România) și Petru Lucinschi (Republica Moldova) și ale foștilor premieri Petre Roman, Adrian Năstase, Viorica Dăncilă și Victor Ponta.
Un spațiu din expoziție este dedicat stilourilor produse în România de-a lungul timpului și celor destinate școlarilor de altădată.
Expoziția va putea fi vizionată în perioada menționată, între orele 10.00 – 14.00.
Pentru programarea vizitelor unor clase de elevi, sunteți rugați să sunați cu cel puțin trei zile înainte la telefon 0747779034.
Intrarea este gratuită.
Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.