După grâu şi porumb, România exportă cel mai mult tutun, pentru că el reprezintă una dintre cele mai profitabile culturi. Asta a motivat-o şi pe Iulia Ramona Tudor din Amărăștii de Jos care a cultivat în acest an peste două hectare cu tutun.
Distribuie articol
Producătorul de tutun, Iulia Ramona Tudor din comuna Amărăștii de Jos a cultivat anul acesta 2 hectare cu tutun, iar acum producție de tutun uscat (nu verde) estimativ este de 2000 kilograme la hectar. Plantele recoltate în acest an sunt însă foarte mari spre deosebire de anii trecuţi şi productive. „L-am irigat şi din acest motiv este foarte înalt. Avem un puţ forat”, spune producătoarea. Tutunul va ajunge la export.
Subvenţiile sunt mari, la fel şi cererea, aşa că dintr-un singur hectar fermierii pot câştiga peste 500 de euro.
„Noi primim subvenție de la stat. Dacă nu ar fi subvenția, nu ar avea rost să te apuci de acest lucru. Nu rentează dacă o faci pe cont propriu. Este vorba despre 2011 euro/hectar, condiția fiind, pentru a primi suma respectivă, să avem contract de vânzare pentru minim 500 kilograme tutun uscat/hectar. Anul trecut, a fost foarte greu, fiind un an ploios. Anul acesta, pentru mine este bine. Pentru o astfel de cultură, începem activitatea în luna martie și terminăm în noiembrie. Cultivăm în etape și ducem tutunul la Zimnicea. Acolo îl vindem. Într-un an bun, se scot 2.500 de kilograme de tutun uscat/hectar. Costurile sunt de 1.000 de euro pe hectar”, a spus Iulia Ramona Tudor.
Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.