Alexandra Măceșanu, fata de 15 ani dispărută în Caracal, a fost ucisă. Familia a fost anunțată de tragedie, a spus Alexandru Cumpănașu, unchiul fetei, în direct la Antena 3.
Oasele găsite în butoi îi aparțin copilei!
„Ministrul Justiției l-a anunțat pe vărul meu de rezultat. Se confirmă. Vestea a ajuns la familie. ADN-ul Alexandrei e în acea cenușă. De aici încolo va începe răzbunarea pe care nu cred că și-o dorește niciunul din cei care mi-au omorât nepoata”, a spus unchiul Alexandrei, vineri seară, la „Exces de putere”. ADN-ul din cenușă corespunde cu ADN-ul părinților, a precizat Cumpănașu.
Distribuie articol
Medicii de la Institutul de Medicină Legală au finalizat expertiza preliminară în cazul oaselor găsite în curtea lui Gheorghe Dincă de la Caracal.
Oasele sunt umane, aparțin unui copil de sex feminin, cu vârstă între 14 și 17 ani, talie subțire.
Este posibil ca sâmbătă dimineață să fie comunicate rezultatele de la INML.
COMUNICAT DE PRESĂ DIICOT (02.08.2019)
Biroul de Informare și Relații Publice aduce la cunoștință opiniei publice următoarele:
În cursul acestei zile, Institutul Național de Medicină Legală a transmis DIICOT – Structura Centrală raportul de expertiză medico-legală antropologică privind examinarea materialului osos și dentar identificat în urma percheziției domiciliare efectuate la data de 27.07.2019 la locuința inculpatului Dincă Gheorghe.
Având în vedere faptul că, până la acest moment, raportul asupra materialului genetic nu a fost transmis, iar rezultatele necesită a fi coroborate, opinia publică va fi informată ulterior asupra concluziilor acestora.
Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.