Polițiști prinși în flagrant de luare de mită

Polițiști prinși în flagrant de luare de mită

15:44 10.03.2020
0

Astăzi, ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Olt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au prins în flagrant agenți de poliție din cadrul I.P.J. Olt – Serviciul Rutier, în timp ce primeau 400 de lei mită de la un conducător auto pentru a nu aplica măsurile legale de sancționare ca urmare a încălcării unei reglementări la circulația rutieră.

Distribuie articol

Patru polițiști au fost conduși la sediul unității de parchet în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

În fapt, în luna aprilie 2019, ofițerii D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Olt s-au sesizat din oficiu cu privire la suspiciuni de corupție la adresa unor polițiști din cadrul I.P.J. Olt – Serviciul Rutier, respectiv primirea unor sume de bani de la participanții la trafic care nu respectau legislația rutieră, în scopul neluării măsurilor legale corespunzătoare.

Sesizarea a fost înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, fiind înregistrat dosar penal în care au fost efectuate cercetări în urma cărora, astăzi, a fost efectuată acțiunea de prindere în flagrant.


Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă