Complexul mulinologoc Rudăria - Casa La Moara din Grădină

Complexul mulinologoc Rudăria - Casa La Moara din Grădină

09:28 30.11.2019
0

În concordanță cu peisajul, am decis să vizitez o pensiune, casă tradițională. Cum vii dinspre morile de apă, pe partea stângă am văzut o casă albă, cu arhitectură tradițională, cu obloane maro frumos îngrijite, iar deasupra porților imense o placă din lemn frumos ornamentată pe care scria “Casa La Moara din Grădină”. Abia venit de la morile de apă, evident că am fost curios așa că am intrat.

Distribuie articol

După o tură de vară pe lângă Dunăre, cu ploi abundente și călduri insuportabile, am decis că este momentul pentru o schimbare de peisaj, așa că, de la Orșova am luat-o spre nord, am trecut pe lângă Băile Herculane și am continuat către Oravița. Prima oprire a fost făcuta la Celebrele Mori de pe Valea Rudăriei, un Complex Mulinologic construit la începutul secolului XX care cuprinde nu mai puțin de 11 mori de apă cu ciutură (Moara Măxinoanea, Moara Vămulea , Moara Hambaroane, Moara Popească, Moara Firizoane, Moara „Îndărătnica Nouă”, Moara „Îndărătnica Mică”, Moara Pațaoanea, Moara Trăiloanea, Moara Daciconea, Moara de la Tunel), unele dintre ele fiind în funcțiune și astăzi. Valea Rudăriei se găsește în Munții Almăjului și are o construcție specifică cheilor cu abrupturi și stâncării cu grohotișuri și cascade, văi cu păduri, tufișuri sau pajiști.

Complexul Mulinologic Rudăria este un monument istoric, ansamblul de mori de apă fiind amplasat într-o zonă foarte pitorească accesibilă tot timpul anului.

În concordanță cu peisajul, am decis să vizitez o pensiune, casă tradițională. Cum vii dinspre morile de apă, pe partea stângă am văzut o casă albă, cu arhitectură tradițională, cu obloane maro frumos îngrijite, iar deasupra porților imense o placă din lemn frumos ornamentată pe care scria “Casa La Moara din Grădină”. Abia venit de la morile de apă, evident că am fost curios așa că, … am intrat.

Lucrurile s-au petrecut cu o repeziciune uimitoare. Am intrat într-un tunel care dădea în curtea interioară, o curte mare, spațioasă, plină de flori și obiecte tradiționale ornamentale. Undeva, parțial umbrit, un loc de joacă pentru copii își aștepta cu drag musafirii. Camerele sunt dispuse, cumva la mezanin și etaj. Am rămas în contemplare pentru că nu mă așteptam la această explozie de rafinament și eleganță.

Înainte de a explora restul curții, doamna Maria, proprietarul pensiunii, mi-a făcut un tur de onoare. Dragilor, turul de onoare, pot spune cu mâna pe inimă, mi-a schimbat radical clasamentul celor mai frumoase și primitoare pensiuni făcut de mine.

Camerele sunt foarte mari, spațioase și luminate. Arhitectura casei este absolut extraordinară, iar aranjamentele făcute sunt de un bun gust cum rar se întâlnește. Fiecare colțișor este folosit la maximum în așa fel încât să nu lipsească nimic. Îmi este foarte greu să descriu în cuvinte îmbinarea dintre tradițional și modern, dar am să las fotografiile să vorbească de la sine.

Ceea ce pot spune cu certitudine este că rafinamentul, eleganța clasică, bunul gust și ospitalitatea doamnei Maria au făcut ca acest loc minunat, Casa La Moara din Grădină să fie locul unde aș vrea să revin iar, și iar, și iar și … așa mai departe.

Culorile atent alese și combinate alături de lumina naturală și accesoriile din cameră îți insuflă un aer intim, relaxant, comod și cald. Fiecare cameră este dotată cu minifrigider, aer condiționat, baie proprie.

Dacă ne referim la camerele studio atunci, aici avem de adăugat chicinetele complet dotate și utilate, amplasate în așa fel încât să fie la îndemână din oricare loc al camerei ai veni.

Totul este gândit și poziționat în așa fel încât să-ți fie ușor și comod. Rezervele de apă, cafea, zahăr și alte lucruri necesare sunt împrospătate zilnic. Nu vorbesc de curățenie pentru că este de la sine înțeles că îți este milă să și calci pe jos, atât de curat este peste tot. Indiferent de camera în care am intrat, nu am găsit fir de praf sau vreun obiect lăsat să plutească pe undeva. Totul perfect aranjat și asortat.

După o vizită în camere, am ales să vizitez și grădina, sau, mai bine zis, a doua curte interioară. Odată trecut de a doua poartă, spre grădină, spațiul s-a deschis și am căzut pradă contemplării, de data asta mi-a făcut cu ochiul un foișor acoperit, cu grătar.

Ca și în cazul pensiunii, se remarcă bunul gust și eleganța simplă, clasică. Foișorul este construit integral din lemn pentru o încadrare perfectă în zonă. De aici se poate vedea moara din grădină, moară la care face referire și numele pensiunii.

Am senzația că oricât aș descrie și povesti nu voi reuși să mă apropii măcar de realitatea pe care am întâlnit-o la Casa La Moara din Grădină.

Câteva precizări mai sunt de făcut. Drumul de la Bozovici până la Eftimie Murgu, localitatea unde veți găsi Casa La Moara din Grădină este destul de neîngrijit, dar practicabil tot timpul anului. Casa La Moara din Grădină oferă posibilitatea degustării produselor și preparatelor tradiționale, dar doar în limita cererilor formulate cu ceva timp înainte. Bucătăria și grătarul sunt puse la dispoziția turiștilor spre utilizare. Dacă se dorește masă, există un singur restaurant în localitatea Eftimie Murgu, dar orele de funcționare sunt puțin ambigue.

Recomandarea noastră pentru masă este să veniți dotați cu produsele și ingredientele necesare pentru că utilitățile le aveți asigurate de doamna Maria, la Casa La Moara din Grădină.

În concluzie, Casa La Moara din Grădină, din punctul meu de vedere, constituie cel mai frumos loc unde tradiția este îmbinată cu modernul într-un mod atât de simplu și eficient. Precum am scris și mai sus, las fotografiile să vorbească de la sine.


Sursa: Turist prin Romania
Adrian Satmaru

Adrian Satmaru

Romania merita mai mult! Avem o tara absolut extraordinara care merita promovata si mediatizata. Din 1996 fac acest lucru si voi continua sa-l fac atat timp cat voi mai putea. Fac tot ce imi sta in putere sa promovez traditia, cultura, istoria si mestesugurile locale. Pana la urma, istoria si cultura definesc un popor.

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă