CFR Cluj, campioană la Craiova. Dan Petrescu a învins chiar fără să fie la meci!

CFR Cluj, campioană la Craiova. Dan Petrescu a învins chiar fără să fie la meci!

23:36 03.08.2020
0

CFR Cluj a obţinut al treilea său titlu consecutiv de campioană a României al fotbal, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova, grupare patronată de Mihai Rotru, cu scorul de 3-1 (1-1), luni seara, pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, într-un meci decisiv pentru câştigarea Ligii I. Cel mai performant antrenor din campionatul intern, Dan Petrescu, nu a fost la meci dar și-a pregătit exemplar echipa pentru ultima partidă.

Distribuie articol

CFR şi-a trecut în palmares al şaselea său titlu de campioană, 2007-2008, 2009-2010, 2011-2012, 2017-2018, 2018-2019, 2019-2020.

Echipa patronată de Mihai Rotaru a pierdut în faţa formaţiei CFR Cluj la Craiova şi o Supercupă a României (0-1), în 2018.

Clujenii au fost mai buni în meciul de luni, au dominat jocul şi au înscris de trei ori, prin fundaşii Paulo Vinicius (36) şi Kevin Boli (56), serviţi ideal cu centrări de fiecare dată de Ciprian Deac, care a închis tabela (77 - penalty). Universitatea a deschis scorul prin Dan Nistor (10), fost jucător al CFR-ului, dar nu s-a ridicat la nivelul mizei, nereuşind să faţă faţă presiunii acestui meci. CFR a fost mai matură, a gestionat foarte bine meciul şi s-a impus meritat.

CFR nu a putut conta în acest meci de titlu pe antrenorul Dan Petrescu şi pe jucătorii Cristian Manea, Damjan Djokovic, Adrian Păun şi Lacina Traore, toţi din cauza infectării cu coronavirus.


Pro Oltenia

Pro Oltenia

Agenda ta zilnică va fi făcută printr-un click la www.pro-oltenia.ro şi cele mai interesante noutăţi le vei afla în câteva clipe. Conectaţi la cele mai importante canale de informaţii, cu tehnologie modernă şi folosirea tehnicilor jurnalistice de top, îţi oferim fotografii şi imagini video în exclusivitate. Sursa ta de ştiri online e cu tine: PRO Oltenia!

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă